Profeția 79
EU, YAHUVEH, Spun, „Oameni, vă scapă (acum, sau, continuu) esența!”
Scrisă/Vorbită sub Ungerea DUHULUI SFÂNT (RUACH HA KODESH) Prin Apostol și Profet Elisabeth Elijah (Elisheva Eliyahu) 2 August 2005 la 4:00 a.m. (dimineața, n.tr.)
***
Comentariul Editorului (sau, Redactorului, n.tr.): Acest Cuvânt Profetic de la YAHUVEH este inclus pentru că el a așezat o fundație spirituală asupra căreia Cuvinte Profetice ulterioare au fost vorbite. Atunci când acest Cuvânt a fost vorbit(,) Sabia Despărțitoare a lui YAHUVEH s-a pogorât între (oamenii; notă de traducere, n.tr.) care cinsteau adevăratul LUI Sabat de la apusul soarelui Vineri până la apusul soarelui Sâmbătă și (oamenii, n.tr.) care n-au vrut (sau, au refuzat să, n.tr.) renunțe la Sabatul făcut de om (care este ziua, n.tr.) de Duminică – ziua în care Romanii din vechime îl cinsteau pe zeul lor al soarelui.
Pe 1 August 2005 Elisheva tot auzea, „EU, YAHUVEH, îți spun ție Elisheva să le spui oamenilor, „Oameni, vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”” Pe 2 August 2005(,) pe când Elisheva îi spunea [fostului] manager al site-ului, o mare (sau, importantă, sau, puternică, n.tr.) Ungere a venit asupra ei pe când (posibil și, deoarece, n.tr.) a început să se roage în Sfinte limbi și acest Cuvânt Profetic a survenit.
***
Mai jos este Profeția așa cum a survenit
—cu „Sfintele Limbi” (link în Limba Engleză, n.tr.) ale Profetului Elisheva, pe măsură ce DUHUL LUI DUMNEZEU dă glas (sau, face posibilă exprimarea; în original, „gives utterance,” n.tr.) (Faptele Apostolilor 2:3-4, „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toţii la un loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care şedeau ei. 3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de DUHUL SFÂNT şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea DUHUL să vorbească;” referință citată în original; citat extras din Noua Traducere în Limba Română 2006; versetele 1-2 incluse pentru context, n.tr.) de limbi cerești sau pământești (1 Corintieni 13:1, „Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste, sunt o aramă zgomotoasă sau un chimval zăngănitor;” referință citată în original, n.tr.). Elisheva proclamă în limbi aducând Profeția (1 Corintieni 14:6, „Acum, fraţilor, dacă eu vin la voi, vorbind în limbi, cu ce vă voi ajuta, dacă nu vă aduc o descoperire sau o cunoaştere sau o profeţie, sau o învăţătură?” referință citată în original, n.tr.).
Ea (Profeția, n.tr.) conține NUMELE EBRAICE ale lui DUMNEZEU:
YAH/YAHU יה este NUMELE SFÂNT, SACRU al lui DUMNEZEU precum în „Alleluia” sau „Hallelu YAH” הללו-יה care în mod literal înseamnă „Lăudați-L pe YAH”: YAHUVEH/YAHWEH י-ה-ו-ה DUMNEZEU TATĂL;
YAHUSHUA/YAHSHUA יהושוע UNICUL FIU NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU—(HA MASHIACH המשיח înseamnă „MESIA” (în original, MESIA precedat de articol hotărât; intraductibil; posibil parafrazat drept, CEL Care cu adevărat, sau, în mod categoric, este MESIA; în original, „THE MESSIAH,” n.tr.); ELOHIM אלוהים înseamnă „DUMNEZEU.”)
Revelația „SH’KHINYAH GLORIA” (sau, SLAVA, n.tr.) שכניה תפארה—drept NUMELE PERSONAL al RUACH HA KODESH רוח הקדש, (în Engleză „SFÂNTUL DUH” (în original, „THE HOLY SPIRIT,” n.tr.))—este de asemenea pe acest site. (HA SH’KHINAH שכינה {SHEKINAH} înseamnă în Ebraică PREZENȚA DIVINĂ, CARE RĂMÂNE (sau, STĂRUITOARE, sau SĂLĂȘLUITOARE; în original, „ABIDING,” n.tr.) A LUI DUMNEZEU.)
În plus, ABBA YAH אבא יה înseamnă „TATA YAH”
și IMMA YAH אמא יה înseamnă „MAMA YAH.”
Citatele din Scriptură sunt KJV (King James Version; versiunea standard în Limba Engleză, n.tr.) sau NKJV (New King James Version; versiunea King James adaptată pentru limbajul contemporan, n.tr.) în afară de cazul în care este indicat altfel. Faceți click dreapta pe numerele notelor de subsol pentru a deschide un al doilea tab.
***
Cuvintele lui YAHUVEH către Elisheva de adăugat înaintea Profețiilor:
Te-am avertizat acum mult timp Elisabeth [Elisheva],
să nu (de)numești această Parohie (termenul original, „Ministry,” nu este echivalentul perfect al cuvântului Parohie; pe acest website, termenul înseamnă lucrarea spirituală a, sau serviciul spiritual al, unui grup Creștin, în special de evanghelism sau evanghelizare; n.tr.) după un bărbat sau o femeie.
Chiar dinainte să fie (sau, să existe, n.tr.) o Parohie, EU am pus aceasta în spiritul (sau, duhul, n.tr.) tău.
Căci nimic din aceasta nu a fost făcut de (posibil și, prin, n.tr.) mâinile tale.
Nimic din aceasta nu a ieșit (sau, nu s-a materializat; în original, „has come forth,” n.tr.) de la (sau, din, n.tr.) gura ta.
Este de la Gura lui YAHUVEH care a dat naștere.
De la Gura lui YAHUSHUA,
al tău MASHIACH, i-a fost dat (acestui lucru, n.tr.) naștere.
De la Gura lui RUACH HA KODESH,
a ta IMMAYAH, i-a fost dat (acestui lucru, n.tr.) naștere.
Dacă ar fi fost numai de (sau, prin, n.tr.) mâna ta, ar fi eșuat demult.
Este prin VÂNTUL SHKHINYAH GLORIEI (sau, SLAVEI; în original, „GLORY,” n.tr.)
care suflă (sau, bate, n.tr.) peste acest pământ, VÂNTUL SFÂNT AL REÎNVIERII (în original, „REVIVAL,” n.tr.).
Nu este prin suflarea ta, sau ar fi eșuat.
„EU SUNT DOMNUL YAHUVEH: acela este NUMELE MEU:
Și GLORIA (sau, SLAVA, n.tr.) MEA EU nu i-o voi da altuia,
Nici LAUDA MEA imaginilor sculptate.” Isaia 42:8 (tradus literal din versiunea în Limba Engleză citată în original, n.tr.)
(pasaj citat de la, n.tr.) (Profeția 105)
În Iulie 2010, YAHUVEH DUMNEZEU a spus de asemenea să adaug următoarea ca o avertizare celor (sau, oamenilor, n.tr.) care batjocoresc:
„Dar ei i-au batjocorit pe Mesagerii lui DUMNEZEU, au disprețuit Cuvintele LUI,
şi i-au luat în derâdere pe Profeții LUI, până când Mânia lui YAHUVEH
s-a ridicat împotriva Poporului SĂU, până când nu a mai fost leac.”
—2 Cronici 36:16
Apoi, în Iulie 2016:
Vai (sau, jale, n.tr.) fie de oricine care îndrăznește să încerce să-i rănească—pe acești doi unși (Profeții Elisheva și Ezra, n.tr.). Veți regreta ziua în care v-ați născut (sau, că v-ați născut vreodată, n.tr.). Nu-i atingeți pe unșii MEI și nici nu le faceți acestor doi Profeți vreun rău (vedeți Psalmul 105:15/1 Cronici 16:22, „Nu vă atingeţi de unşii MEI / și nu-i vătămaţi pe profeţii MEI!” notă în original, n.tr.). Ar fi mai bine pentru voi dacă EU, ABBA YAHUVEH, v-aș sfâșia (sau, smulge, n.tr.) limba (din gură, n.tr.)!
(Profeția 128)
Și de la Profetul Ezra:
Vă avertizez pe toți—cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care vin împotriva (posibil, i se opun, n.tr.) acestei Parohii (în original, „Ministry;” explicat anterior, n.tr.) ȘI ACESTOR PROFEȚII și Elishevei și mie, tuturor Predicatorilor (în original, „Ministers,” n.tr.) Parohiei AmightyWind—vă avertizez acum, „Nu vă atingeți de Unșii lui YAH și nu le faceți Profeților LUI niciun rău” (Psalmul 105:15, 1 Cronici 16:22; referințe citate în original, n.tr.) ca nu cumva Mânia Toiagului lui YAH (Psalmul 2:9-12, „TU le vei zdrobi (conform notelor ediției, sau, le vei conduce, n.tr.) cu un toiag de fier / şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!” / 10 De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune! / Judecători ai pământului, luaţi învăţătură! / 11 Slujiţi DOMNULUI cu frică / şi bucuraţi-vă tremurând! / 12 Daţi sărutare FIULUI, / ca nu cumva să SE mânie şi să pieriţi pe cale, / căci Mânia LUI este gata să se aprindă! / Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în EL!” referință citată în original, n.tr.) să vină asupra voastră. Dar pentru cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care sunt binecuvântați și sunt o binecuvântare pentru această Parohie, și credincioși (sau, loiali, sau, fideli; mult mai mult decât doar a crede că Dumnezeu există; în original, „faithful,” n.tr.), și care primesc (sau, acceptă, n.tr.) Profețiile, multă binecuvântare va veni asupra voastră—toată pentru a proteja ceea ce-I aparține lui YAH în NUMELE lui YAHUSHUA.
***
Profeția 79 Începe:
2 August 2005
Dacă nu vă supuneți MIE acum și dacă compromiteți acum cu Ziua pe care EU am pus-o deoparte drept Sfânta MEA Zi de Sabat – și dacă nu credeți că e important să vă supuneți (absolut; emfază în original; notă de traducere, n.tr.) fiecăreia dintre Poruncile MELE – ce vă face să credeți că vă veți supune în timpul Marii Tribulații (numită în Sfintele Profeții și, Necazul lui Iacov, n.tr.) ce vine (sau, va veni, n.tr.) curând?
De ce este mai comod să ascultați doctrinele omului, când (oamenii, n.tr.) răsucesc Cuvintele MELE pentru a le (posibil și, a se; persoană și număr nespecificate în original, n.tr.) conforma imaginii păcătoase a (sau, chipului păcătos al; termenul original, „image,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Genezei 1:27; Noua Traducere în Limba Română 2006 este de „chip;” „Astfel, DUMNEZEU l-a creat pe om după Chipul SĂU, / după Chipul lui DUMNEZEU l-a creat; / bărbat şi femeie i-a creat,” n.tr.) omului? Deși FIUL MEU YAHUSHUA este ODIHNA voastră (termenul original, „REST,” „ODIHNĂ,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Matei 11:28; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Veniţi la MINE, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi EU vă voi da odihnă!” n.tr.), EL nu este a voastră Zi-de-Odihnă. FIUL MEU YAHUSHUA NU (litere mari conform originalului, n.tr.) este o zi(,) și a Patra Poruncă a MEA afirmă clar să păstrați Sfântă, Ziua MEA de Sabat de Odihnă.
Ce parte din asta nu înțelegeți? Da, odihniți-vă în YAHUSHUA. Deoarece jugul SĂU este ușor (sau, nu prezintă dificultăți; posibil și, este ușor de purtat; „easy,” n.tr.) și povara SA este ușoară (în special, ca greutate (fizică, sau, materială); „light,” n.tr.) (Matei 11:30; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Căci jugul MEU este bun, iar povara MEA este uşoară;” referință citată în original, n.tr.), dar asta n-are nimic de-a face cu Ziua de Sabat. N-a ținut (sau, respectat, n.tr.) YAHUSHUA Sabatul?
Nu L-am trimis EU pe FIUL MEU, YAHUSHUA, să vă fie exemplu vouă? Știți voi măcar de ce EU am pus deoparte o Zi de Odihnă (Geneza 2:1-3; „Astfel a fost încheiată crearea cerurilor, a pământului şi a întregii lor oştiri. 2 În ziua a şaptea, DUMNEZEU ÎŞI terminase lucrarea pe care a făcut-o; EL S-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o. 3 DUMNEZEU a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea S-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie;” referință citată în original, n.tr.)? Nu știți voi că această Zi de Sabat trebuie (sau, este menită, n.tr.) să fie o binecuvântare pentru voi și nu un blestem?
A Patra Poruncă a MEA afirmă clar să păstrați Sfântă Ziua MEA de Sabat de Odihnă. Nu spune Legea pe care EU am scris-o cu Propriul MEU Deget Arzător (sau, în Flăcări, sau, de Foc; în original, „Fiery,” n.tr.) pe o tabletă (sau, tablă; în original, „tablet,” n.tr.) de piatră (Exodul 31:18, „Când DUMNEZEU a terminat de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat acestuia cele două table (conform notelor ediției, „probabil două exemplare ale aceluiaşi document, nu un singur document în două părţi; [conform practicii orientale] fiecare parte implicată în tratat trebuia să deţină o copie a documentului,” n.tr.) ale Mărturiei, table de piatră scrise cu degetul lui DUMNEZEU;” Deuteronom 9:10, „DOMNUL mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui DUMNEZEU. Pe ele erau toate poruncile pe care mi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării;” referințe citate în original, n.tr.) și i-am dat-o lui Moise pe Muntele Sinai, „Cinstește Ziua MEA de Sabat și păstreaz-o Sfântă” (Exodul 20; traducere în Limba Română – referință citată în original, n.tr.)?
Din nou vă întreb, de când este FIUL MEU, YAHUSHUA, o zi? Întrebați-vă, de ce ar schimba satana ziua Sabatului cu Duminica dacă (această zi, n.tr.) n-ar urma să fie folosită pentru scopul lui în Marea Tribulație?i Nu-i ascultați pe (oamenii, n.tr.) care predică altfel. În aceasta rezidă (sau, este; „Herein lies,” n.tr.) victoria.
Este scris în Sfântul MEU Cuvânt că EU, YAHUVEH, nu pot minți.
Dacă vă supuneți MIE, există Binecuvântări și Victorie (litere mari conform originalului, n.tr.) așa cum este afirmat in Deuteronom 28. Există bleseme pentru (oamenii, n.tr.) care se nesupun (link spre Noua Traducere în Limba Română 2006 a Deuteronom 28). Citiți și studiați ce este scris în Exodul 31:12-17 („DOMNUL i-a mai zis lui Moise: 13 „Aşa să le spui Israeliţilor: «Să ţineţi Sabatele MELE, pentru că lucrul acesta este un semn între MINE şi voi pentru generaţiile care vin, ca voi să ştiţi că EU, DOMNUL, vă sfinţesc (conform notelor ediției, sau, „EU sunt DOMNUL Care vă sfinţeşte,” n.tr.). 14 Să ţineţi Sabatul, căci el este pentru voi ceva Sfânt; oricine îl va pângări să fie pedepsit cu moartea; oricine va lucra în ziua aceea să fie nimicit din poporul său. 15 Să se lucreze şase zile, iar ziua a şaptea să fie o zi de odihnă, pusă deoparte pentru DOMNUL; oricine lucrează în ziua de Sabat să fie pedepsit cu moartea. 16 Israeliţii trebuie să ţină Sabatul, păzindu-l în generaţiile care vin, ca pe un legământ necurmat. 17 Acesta va fi un semn veşnic între MINE şi Israeliţi, căci în şase zile a făcut DOMNUL cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi ŞI-a tras răsuflarea,»” n.tr.). Adevăratul Sabat va fi semnul dintre EU, YAHUVEH (pronume la Nominativ în original deși alt caz este cerut; nu e greșit; se întâmplă des în Sfintele Profeții, n.tr.)(,) și oamenii MEI (posibil și, poporul MEU; același cuvânt are ambele sensuri în Limba Engleză; „people,” n.tr.), și (acest semn, n.tr.) va fi folosit pentru a identifica cine venerează cu adevărat și cine (posibil, cu adevărat; posibilă emfază în original, n.tr.) MĂ va sluji pe MINE (sau, posibil, va vrea, sau, va alege, să MĂ slujească pe MINE, n.tr.) în Marea Tribulație.
ÎL (posibil și, NE; număr nespecificat în original, n.tr.) veți venera pe EU, YAHUVEH și YAHUSHUA de Adevăratul Shabbat – de la Asfințitul Soarelui Vineri până la Asfințitul Soarelui Sâmbătă (litere mari conform originalului, n.tr.)? Sau în timpul Marii Tribulații îl veți sluji și venera voi pe fiul satanei Duminica?
Dacă voi nu țineți (sau, respectați, n.tr.) Sfânta MEA Zi-de-Sabat acum, ce vă face să credeți c-o veți face (sau, că veți face acest lucru, n.tr.) atunci, în timpul Marii Tribulații care este doar la o suflare (sau, respirație, n.tr.) distanță (de voi; expresie tradusă literal; sau, atât de aproape, n.tr.)?
Acesta este motivul pentru care EU (cu adevărat; emfază în original; de asemenea dublu-sens; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT;” „I AM now speaking,” n.tr.) vorbesc acum prin această Ringmaiden a (sau, de-a, n.tr.) MEA (de la verbul a (ră)suna, „to ring,” și substantivul inel, „ring,” în sensul de a (ră)suna în jurul lumii; poate fi tradus drept Fecioară Care Proclamă Cuvântul lui YAHUVEH în Jurul Lumii; numele pe care DUMNEZEU i l-a dat Profetului Elisabeth Elisheva; verbul „to ring” înseamnă și a bate clopotele, cum ar fi ale unei biserici, n.tr.) – care este hirotonisită (sau, predestinată, sau, orânduită; cuvântul original, „ordained,” este folosit în Limba Engleză pentru hirotonisirea preoților sau a pastorilor, n.tr.) să fie (posibil, un, n.tr.) Profet Națiunilor – astfel încât acest avertisment să sune în jurul acestei lumi. Nu știți voi că cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care-i învață (pe alții, n.tr.) că este imposibil să fiți supuși/supuse și să fiți Sfinți/Sfinte față de MINE fac scuze pentru propriile lor păcate?
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!” (în original, „People you are missing the point!” n.tr.)
Asta nu-i e deschisă dezbaterii (posibil și, interpretării, n.tr.). Ori veți face ceea ce EU, YAHUVEH, spun(,) ori în Marea Tribulație (numită în Sfintele Profeții și Necazul lui Iacov, n.tr.) cu sufletele voastre veți plăti. Cei/Cele care s-au ridicat și au spus, „Eu voi fi judecătorul lui Elisabeth [Elishevei], eu voi fi juriul (de la tribunal; sau, jurații, n.tr.) lui Elisabeth [Elishevei],” căiți-vă acum sau MĂ veți înfrunta pe MINE. Și EU voi spune, „Pleacă de la MINE tu lucrător al/lucrătoare a nelegiuirii” (Matei 7:23, „Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la MINE, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” Luca 13:27, „Dar EL va răspunde: «Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi! Plecaţi de la MINE, voi, toţi lucrătorii nedreptăţii!»” referințe citate în original; limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a acestor versete, n.tr.), căci EU (cu adevărat; emfază în original, n.tr.) SUNT (dublu-sens în original; Numele lui DUMNEZEU; notă anterioară, n.tr.) YAHUVEH și EU nu iau (nicio, n.tr.) parte la vreo dezbatere. EU SINGUR SUNT JUDECĂTOR, EU SINGUR SUNT JURIU (posibil și, JURATUL, sau, (TOȚI) JURAȚII (LAOLALTĂ), n.tr.), EU SINGUR SUNT ARBITRU (dublu-sens în original în toate cazurile, de 3 ori; Numele lui DUMNEZEU; notă anterioară; litere mari peste tot conform originalului, n.tr.).
Acestea NU (litere mari conform originalului, n.tr.) sunt cuvintele lui Elisabeth [Elishevei].
Voi predicatori și falși profeți ai nelegiuirii o atacați. Voi o calomniați (în special, verbal, n.tr.) pentru Tora (Legea lui DUMNEZEU așa cum i-a fost revelată lui Moise și înregistrată în primele cinci cărți ale Scripturilor Ebraice, Pentateuhul, n.tr.) pe care EU am scris-o cu Propriul MEU deget. Voi le învățați pe oile MELE și mieii MEI că EU închid ochii la (sau, MĂ prefac că nu observ, n.tr.) păcat. Căiți-vă astăzi! Căci EU (cu adevărat; emfază în original, n.tr.) nu SUNT (dublu-sens în original; notă anterioară, n.tr.) un DUMNEZEU YAHUVEH Care S-a schimbat în vreun fel. Voi care o judecați pe ea, scoteți-vă scândura din propriul vostru ochi – înainte să încercați să luați (sau, scoateți, n.tr.) firul (precum cel de praf; în original, „speck,” n.tr.) din ochiul altcuiva (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Matei 7:3-5; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu observi bârna din ochiul tău?! 4 Sau cum poţi să-i spui fratelui tău: «Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!», când iată că tu ai o bârnă în ochiul tău?! 5 Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!” n.tr.). Voi sunteți mizerabili în păcat. Sunteți mizerabili în revoltă. Sunteți mizerabili în nesupunere. Și sunteți mizerabili în mândrie.
Cădeți cu fețele la pământ înaintea MEA, căci EU (cu adevărat; emfază în original, n.tr.) SUNT (dublu-sens în original; notă anterioară, n.tr.) YAHUVEH CREATORUL vostru, CEL ETERN. Voi îndrăzniți să-L blamați (posibil și, învinovățiți, n.tr.) pe FIUL MEU, YAHUSHUA, ca scuza voastră să păcătuiți! Voi îndrăzniți să-I călcați SÂNGELE (apăsat, n.tr.) sub picioarele voastre, făcând scuze pentru păcatul vostru! Cădeți cu fețele la pământ înaintea MEA înainte (ca acest lucru, n.tr.) să meargă prea departe (sau, să întreacă măsura, n.tr.) și să nu (mai, n.tr.) fie nicio cale (de întoarcere, n.tr.) înapoi la MINE (Evrei 6:4-6, „Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai DUHULUI SFÂNT 5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui DUMNEZEU şi puterile veacului care va să vină, 6 şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei ÎL răstignesc din nou pe FIUL lui DUMNEZEU şi-L fac de ocară;” referință citată în original, n.tr.)! Nu-MI mâhniți RUACH HA KODESH [SFÂNTUL DUH]!
FIUL MEU YAHUSHUA n-a venit pentru a anula (sau, să anuleze, n.tr.) Legile MELE.
FIUL MEU YAHUSHUA a venit pentru a împlini (sau, îndeplini, n.tr.) Legile MELE (Matei 5:17, „Să nu credeţi că am venit să anulez Legea sau Profeţii (conform notelor ediției, „adică Vechiul Testament, care era împărţit în trei secţiuni: Legea, Profeţii şi Scrierile,” n.tr.)! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc;” referință citată în original, n.tr.).
Fiți recunoscători/recunoscătoare că acum EU nu vă mai trag la răspundere pentru 613 legi (numărul de legi („mitzvot”) sau Porunci din Tora, date lui Moise, n.tr.). Vă trag la răspundere pentru Zece Legi (sau, Cele Zece Porunci; litere mari conform originalului, n.tr.) și voi vă aruncați mâinile în sus și spuneți, „Asta e prea mult pentru mine.”
Voi preferați să ascultați omul(,) care rescrie Legile MELE. (Oamenii, n.tr.) vă spun că a ucide bebeluși nevinovați în pântec nu este un păcat. (Oamenii, n.tr.) legalizează avortul.
Predicatorii învață (oamenii, n.tr.) în bisericile voastre, „Nu vorbiți împotriva acestei legi.” Bisericile organizate care se întâlnesc (sau, reunesc; sau, se adună, n.tr.) Duminica au luat (sau, primit, n.tr.) mita guvernelor acestei lumi (posibilă referire la faptul că bisericile sunt scutite de taxe prin lege în Statele Unite; multe se tem că le va fi revocat acest statut dacă vorbesc împotriva a ceea ce se întâmplă politic, cum ar fi legislația pro avort, n.tr.). Ele au luat (sau, primit, n.tr.) spiritul (sau, duhul, n.tr.) fricii și l-au purtat ca pe veșminte.
Unde sunt Sfinții MEI Preoți (sau, Predicatori; termenul original, „Ministers,” desemnează clerul sau persoanele cu autoritate spirituală din toate confesiunile Creștine; termen generic, n.tr.) care n-au compromis și încă vorbesc împotriva păcatului? Legile voastre făcute de om legalizează ceea ce EU am spus că este o abominare – (oamenii, n.tr.) o denumesc „căsătorie de același sex” (în original, „same-sex marriage,” n.tr.). Nici măcar în zilele Sodomei și Gomorei n-au fost (plural conform originalului, n.tr.) astfel de „căsătorie de același sex.” Nici măcar în zilele Sodomei și Gomorei n-au fost astfel de păcate deși abominările homosexualității abundau. Dar, ei (sau, acei oameni; gen nespecificat în original, n.tr.) n-au îndrăznit s-o denumească o căsătorie!
Să nu credeți minciunile care învață (oamenii, n.tr.)(,) „odată mântuit/mântuită, întotdeauna mântuit/mântuită” (Ezechiel 33:12, „De aceea, fiul omului, spune-le celor din poporul tău astfel: «Dreptatea celui drept nu-l va scăpa în ziua nelegiuirii lui, iar răutatea celui rău nu-l va face să cadă în ziua când se întoarce de la răutatea lui. Cel drept nu va putea trăi prin dreptatea lui în ziua când a păcătuit»” referință citată în original, n.tr.). Să NU (litere mari conform originalului, n.tr.) credeți că, pentru că YAHUSHUA a plătit prețul la Calvar – acum (acest lucru, n.tr.) nu mai contează – că puteți păcătui, că vă puteți apleca (precum peste o balustradă, n.tr.) cât de aproape de marginea iadului cât de departe (posibil și, mult, n.tr.) vreți pentru că ați spus o rugăciune a mântuirii (Matei 7:21-23, „Nu oricine-MI zice: «DOAMNE, DOAMNE!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia TATĂLUI MEU, Care este în ceruri. 22 Mulţi ÎMI vor zice în ziua aceea: «DOAMNE, DOAMNE, n-am profeţit noi în Numele TĂU? N-am scos noi demoni în Numele TĂU? N-am făcut noi multe minuni în Numele TĂU?» 23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la MINE, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” referință citată în original, n.tr.).
Voi credeți că nu trebuie să puneți vreo lucrare în spatele acestui lucru (sau, că nu trebuie să-l susțineți deloc prin lucrări, n.tr.) și că vouă tot vă este garantat să intrați pe ușile Raiului. Departe de MINE voi lucrători ai nelegiuirii! Nu vreau să mai aud vreo scuză de-a voastră. Ori veți fi (sau, veți vrea, sau, veți alege, să fiți, n.tr.) Sfinți/Sfinte ori EU vă voi spune, „Lucrători ai/Lucrătoare ale nelegiuirii, EU niciodată nu v-am cunoscut.”ii
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Voi îi ascultați pe acești oameni acum și voi ședeți în bisericile voastre crezând minciunile că Duminica este Sabatul sau că nu e nicio diferență (sau, nu contează, n.tr.) care zi este Sabatul. Voi credeți minciunile pe care atât predicatorii cât și unii rabini le predau (sau, îi învață pe oameni, n.tr.) că nu este (sau, nu există, n.tr.) nicio Putere mai mare (sau, mai importantă, n.tr.) de Ungere în NUMELE SACRE Ebraice de YAHUVEH și YAHUSHUA și RUACH HA KODESH, că orice nume este suficient.
Predicatorii vă spun că nu e important să învățați Natura Evreiască (în original, „the Jewishness,” n.tr.) a lui MESIA. (Acești oameni, n.tr.) spun că dacă nu ești Evreu (acest lucru, n.tr.) nu se aplică. Acești predicatori nelegiuiți vă învață că sunteți gentili (tradus literal din original, „gentile,” cuvânt înrudit cu „gintă;” oameni care nu sunt de neam Evreiesc; Biblia în Limba Română traduce acest cuvânt drept „neamuri,” n.tr.) și că nu trebuie să vă supuneți legilor date Copiilor lui Israel. Ați uitat voi că atunci când L-ați acceptat pe FIUL MEU, YAHUSHUA, ca MESIA ați devenit una cu EL (Romani 11:16-21, „Iar dacă partea din aluat, oferită ca cel dintâi rod, este Sfântă, atunci tot aluatul este Sfânt (conform notelor ediției, „vezi Numeri 15:17-21; partea din aluat oferită drept cel dintâi rod sunt Avraam şi Patriarhii, iar tot aluatul sunt urmaşii lor, Israeliţii,” n.tr.); şi dacă rădăcina este Sfântă, atunci şi ramurile sunt Sfinte. 17 Dar dacă unele ramuri au fost rupte, şi tu, care eşti o ramură de măslin sălbatic, ai fost altoită în locul lor şi ai devenit părtaşă la rădăcina (conform notelor ediției, sau, Patriarhii, n.tr.) bogată a măslinului, 18 nu te lăuda faţă de ramuri! Însă, dacă te lauzi, aminteşte-ţi: nu tu susţii rădăcina, ci rădăcina te susţine pe tine! 19 Vei spune: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!“ 20 Aşa este. Ele au fost rupte pentru că n-au crezut, iar tu stai numai prin credinţă! Deci nu fi mândru, ci teme-te! 21 Căci dacă n-a cruţat DUMNEZEU ramurile naturale, nu te va cruţa nici pe tine!” referință citată în original, n.tr.)?
Voi vă întrebați, „Unde este Puterea de Ungere a Primei Biserici cu semne, minuni(,) și miracole?” Voi strigați (puternic; posibil și, cu lacrimi, n.tr.), „Unde este manifestarea miracolelor ca în Zilele din Vechime (posibil și, de Demult, n.tr.)?” Întorceți-vă înapoi și faceți ceea ce făcea Prima Biserică și veți vedea aceste miracole din nou. Celor care nu știu mai bine (sau, mai multe, n.tr.), EU (vă, sau, le, n.tr.) spun (că, n.tr.) sunteți trași/trase la răspundere pentru doar ceea ce ați știut. Acum sunteți trași/trase la răspundere, precum și să-i învățați pe (alți oameni, n.tr.) aceste Adevăruri. Dar celor care știți corect și faceți greșit, voi veți plăti cu sufletul vostru.
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Voi vă supuneți acestor lideri spirituali răi (sau, malefici, n.tr.) acum care fac scuze pentru păcat. Ce vă face să credeți că în Marea Tribulație voi nu veți face același lucru din nou – cu fiul satanei?
EU v-am spus prin Profețiile pe care EU le-am eliberat (sau, pus în circulație, n.tr.) prin Elisabeth [Elisheva] că FIUL MEU YAHUSHUA SE întoarce după Mireasa LUI de o (sau, într-o Zi de, n.tr.) Rosh HaShanah (sau, Roș Hașana; Anul Nou Evreiesc sau Festivalul Trâmbițelor, Yom Teruah; prima din Înaltele Zile Sfinte descrise în Leviticul 23:23-32, citat după Sfânta Profeție; are loc la începutul toamnei; este aniversarea creației lui Adam și a Evei; în Limba Engleză se numește și „Feast of Trumpets,” n.tr.) și că (acest lucru, n.tr.) va fi de un (sau, într-o Zi de, n.tr.) Shabbat [Sabat]. Dacă voi nu sunteți învățați/învățate (în acest moment, n.tr.) cum să respectați Shabbat-ul MEU și Zilele MELE Sfinte, și să învățați NUMELE NOASTRE SACRE și să vă supuneți ALEI MELE TORA, cum veți ști voi cum să MĂ cinstiți pe MINE și pe FIUL MEU, YAHUSHUA, după cum am decretat EU? Cum veți ști voi pe ce zi – fără a studia și a vă înfățișa ca oameni încercați (înaintea lui DUMNEZEU; limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a 2 Timotei 2:15; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui DUMNEZEU ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică corect Cuvântul adevărului;” referință citată des în Sfintele Profeții, n.tr.) – pe care EU, YAHUVEH, am pus-o de o parte pentru a fi Shabbat-ul MEU? Cum puteți voi fi gata (sau, pregătiți/pregătite, n.tr.) când YAHUSHUA vine din nou (sau, SE întoarce, n.tr.)?
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Dacă voi nu cinstiți și observați (sau, respectați, n.tr.) Sfintele MELE Sărbători, cum veți ști voi ce este Rosh HaShanah și când este? Atunci, când sunteți lăsați/lăsate în urmă voi veți întreba, „De ce?” Astfel (sau, prin urmare, n.tr.) EU proclam din a MEA Ringmaiden (notă anterioară, n.tr.) și vă spun de dinainte că EU, YAHUVEH, profețesc prin această Ringmaiden care face parte din Mireasa FIULUI MEU YAHUSHUA.
Mireasa lui YAHUSHUA nu doar va fi transformată în corpurile lor glorificate (sau, pline de slavă; în original, „glorified,” n.tr.) – și va fi umplută cu așa o UNGERE CA ȘI CUM YAHUSHUA ÎNSUȘI AR UMBLA (în acel moment, sau, continuu, n.tr.) PRIN ELE și CU ELE – EL le va impregna (sau, îmbiba, sau, satura, n.tr.) cu așa o UNGERE că NIMIC nu le va fi imposibil lor! (litere mari peste tot conform originalului, n.tr.)
Și timp de 40 de zile Mireasa FIULUI MEU YAHUSHUA va avertiza, „Nu luați semnul fiarei.” Ei/Ele (sau, acești oameni; gen nespecificat în original, n.tr.) se vor duce la cei/cele pe care EU îi/le numesc Oaspeții și cei/cele ale căror nume sunt scrise în Cartea MIELULUI A Vieții și ei/ele le vor spune lor, „Nu fiți nesupuși/nesupuse. Nu compromiteți, deși (acest lucru, n.tr.) poate însemna (posibil și, vă poate costa, n.tr.) viața voastră pământească.”
Vedeți voi, EU o folosesc pe această Ringmaiden acum, chiar (și, n.tr.) fără corpul ei glorificat (sau, plin de slavă, n.tr.), ca pe o voce care strigă (puternic, n.tr.) avertismentul de dinainte. Deoarece EU am chemat-o pe ea să le fie (posibil și, un, n.tr.) Profet Națiunilor. Nu luați semnul fiarei! Venerația de Duminică (sau, mersul la biserică Duminica, n.tr.) și semnul fiarei sunt legate.
Păziți-vă (sau, feriți-vă, n.tr.)(,) vă veți pierde sufletul dacă respectați Legea Venerației de Duminică (posibil și, Duminicale; în original, „the Sunday Worship Law,” n.tr.) în timpul Marii Tribulații. EU va trebui să-MI cer scuze Sodomei și Gomorei, pe care EU le-am distrus cu foc și pucioasă (sau, sulf; expresia originală, „fire and brimstone,” apare în versiunea standard în Limba Engleză a Genezei 19:24, distrugerea Sodomei și Gomorei, „Atunci DOMNUL a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la DOMNUL, peste Sodoma şi Gomora. 25 Astfel, EL a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ,” precum și în descrierea distrugerii lumii din Apocalipsa 9:18, „A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, şi anume prin focul, fumul şi pucioasa care ieşeau din gurile cailor,” și în descrierea pedepsei finale a lui Dumnezeu din Apocalipsa 21:8, „Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua;” citate extrase din Noua Traducere în Limba Română 2006, extinse pentru context, n.tr.), dacă permit ca aceste abominări pământești să mai continue mult (timp, n.tr.) în felul în care sunt (sau, după cum este acum, n.tr.). EU nu-MI voi cere (sau, categoric, refuz să-MI cer, n.tr.) scuze Sodomei și Gomorei! EU voi eradica și termina (sau, sfârși; în original, „terminate;” sau, în mod categoric EU eradic și sfârșesc, fără excepție, n.tr.) tot ceea ce EU, YAHUVEH, disprețuiesc.
Acești falși predicatori fac scuze pentru a păcătui și voi i-ați ascultat. Voi veniți la această Parohie (sau, activitate de evanghelizare; „Ministry;” notă anterioară, n.tr.) pentru (posibil și, după, n.tr.) Hrana voastră Spirituală: pentru a gusta Ungerea, pentru a bea Laptele Spiritual și pentru a mânca Carnea Spirituală (limbaj original similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Evrei 5:12-14, „De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui DUMNEZEU; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13 Oricine se hrăneşte cu lapte nu este obişnuit cu învăţătura despre dreptate, pentru că este copil. 14 Însă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, şi-au antrenat capacitatea de înţelegere pentru a distinge binele de rău” și 1 Corintieni 3:1-3, „Eu, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unor oameni lumeşti, ca unor copilaşi în HRISTOS. 2 V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare, pentru că încă nu o puteaţi mânca. Şi nici chiar acum nu puteţi, 3 pentru că încă sunteţi lumeşti;” în aceste pasaje, învățătura spirituală este comparată cu mâncarea: principiile elementare sunt laptele, iar cele mai avansate, carnea; Sfintele Profeții se referă des la noțiunile descrise în aceste versete, n.tr.). Apoi câți/câte dintre voi compromiteți și vă duceți la bisericile de Duminică (sau, Duminicale, n.tr.)? Cădeți la picioarele pastorului vostru cu (posibil și, de, n.tr.) loialitate. Și acolo este (locul unde, n.tr.) vă dați voi dijmele și ofrandele. Nu le puteți avea pe amândouă.
Voi trebuie să determinați (posibil și, să vă hotărâți, n.tr.) care (dintre zilele săptămânii, n.tr.) este ziua pe care EU am decretat-o drept (cea care cu adevărat este, n.tr.) Shabbat-ul. Deoarece (posibil și, așa cum, n.tr.) EU am decretat care zi (dintre zilele săptămânii, n.tr.) este Shabbatul, care este Ziua (literă mare conform originalului, n.tr.) în care voi trebuie să MĂ cinstiți pe MINE și să vă odihniți și să vă trageți mai aproape (sau, apropiați, n.tr.) de MINE –
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
– și astfel îi/le va cârmui fiul satanei pe cei/cele (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care au compromis să-l venereze pe el în ziua pe care o decretează el.
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Așa cum FIUL MEU, YAHUSHUA, a vorbit și EL a spus să „luați (sau, luați-vă partea; „partake,” n.tr.) din acest vin și această pâine, faceți aceasta în amintirea MEA” (1 Corintieni 11:23-26; „Eu am primit de la DOMNUL ceea ce v-am dat, şi anume că DOMNUL YAHUSHUA, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine 24 şi, după ce a mulţumit (conform notelor ediției, în Limba Greacă, „„euharistesas,” de unde derivă cuvântul Euharistie, desemnând Cina DOMNULUI,” n.tr.), a frânt-o şi a zis: „Acesta este Trupul MEU pentru voi; să faceţi acest lucru în amintirea MEA!” 25 În acelaşi fel, după masă, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este Noul Legământ în Sângele MEU; ori de câte ori beţi din el, să faceţi lucrul acesta în amintirea MEA!” (conform notelor ediției, referire la Matei 26:26-29, Marcu 14:22-25, Luca 22:17-20, n.tr.) 26 Căci ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, vestiţi moartea DOMNULUI, până va veni EL,” referință citată în original, n.tr.) – în Marea Tribulație ce vine curând, nu știți voi că fiul satanei le va spune tuturor celor care-i acceptă semnul, „Faceți aceasta în amintirea mea”? (Acești oameni, n.tr.) vor bea sângele martirilor din pocale. (Pocalul, n.tr.) va fi umplut cu sânge și ca vampirii, (oamenii, n.tr.) vor bea acel sânge.
Și exact așa cum se trece (de la un om la altul, n.tr.) o farfurie (posibil și, tavă, n.tr.) de Împărtășanie – exact așa (cu siguranță, n.tr.) – (oamenii, n.tr.) vor trece (sau, da mai departe, n.tr.) farfuria și fiul satanei va spune, „Faceți aceasta în amintirea mea.” Carne friptă (în original, „roasted,” n.tr.) de-a martirilor (acești oameni, n.tr.) vor mânca. Ei/Ele vor batjocori Împărtășania MEA și Mireasa lui YAHUSHUA. Ei/Ele cu adevărat vor disprețui Mireasa lui YAHUSHUA deoarece ei/ele știu că rugăciunile celor drepți l-au reținut (posibil, din a veni sau a se manifesta; sau, ținut departe, n.tr.) pe fiul satanei până când s-a făcut (verb la timpul trecut conform originalului, n.tr.) timpul să fie chemată afară (sau, din rândul oamenilor; sau, la înaintare, n.tr.) Mireasa lui YAHUSHUA. Rugăciunile celor (sau, oamenilor; gen nespecificat în original, n.tr.) drepți (sunt foarte de folos, sau, prin faptul că sunt de folos, sunt de valoare; limbaj arhaic în original, „availeth much,” foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Iacov 5:16; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Rugăciunea fierbinte a celui drept este foarte puternică;” referință citată și în original, n.tr.).
EU, YAHUVEH, vă avertizez. (Acest lucru, n.tr.) a început deja.
Vor fi orgii sexuale în bisericile de Duminică (sau, Duminicale, n.tr.) în Marea Tribulație. (Acesta va fi modul în care, n.tr.) fiul satanei batjocorește Mireasa lui YAHUSHUA. Deoarece YAHUSHUA și Mireasa LUI sunt una, și TOȚI (oamenii; gen nespecificat în original; litere mari conform originalului; „ALL,” n.tr.) cei/cele care-L venerează pe YAHUSHUA, care I se supun FIULUI MEU sunt una – pentru că este o legătură Spirituală corp, minte, spirit și suflet – fiul satanei va batjocori în timpul Marii Tribulații: el va ține (ca pe un eveniment; sau, organiza, n.tr.) orgii sexuale în bisericile de Duminică (sau, Duminicale, n.tr.).
Începutul marii înșelătorii (sau, înșelăciuni; sunt, n.tr.) bisericile homosexuale (posibilă referire la faptul că unele confesiuni Creștine permit ca pastorii sau preoții să fie homosexuali sau lesbiene; de asemenea, unele confesiuni Creștine nu condamnă homosexualitatea ca păcat, susținând că Dumnezeu ar accepta acest stil de viață alternativ; mărturia mea care am văzut aceste lucruri în Statele Unite, n.tr.). Din nou spun EU, păcatul a început deja.
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Acesta este modul în care EU (cu adevărat; emfază în original; de asemenea dublu-sens, Numele lui DUMNEZEU; notă anterioară, n.tr.) folosesc (acum, sau, continuu, n.tr.) această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.), separ (acum, sau, continuu, n.tr.) oile de capre, separ (acum, sau, continuu, n.tr.) grâul de neghine (plural conform originalului, n.tr.) [buruieni]. Cei/Cele (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) ale căror nume au fost scrise în Cartea MIELULUI A Vieții dinainte de Întemeierea (tradus literal, Punerea Fundației; „Foundation,” n.tr.) acestui Pământ, aceștia/acestea sunt cei/cele ale căror nume vor rămâne în Cartea MIELULUI A Vieții. (Acești oameni, n.tr.) nu-l vor venera (sau, vor refuza să-l venereze, n.tr.) pe fiul satanei și ei/ele vor refuza semnul fiarei, chiar dacă voi auziți sau citiți aceasta acum și continuați să compromiteți acum, în timpul Marii Tribulații voi veți observa (sau, respecta, n.tr.) și cinsti adevăratul Shabbat care este de la Apusul Soarelui Vineri la Apusul Soarelui Sâmbătă deși (acest lucru, n.tr.) poate însemna viața voastră (tradus literal; expresie; sau, deși este posibil să plătiți cu viața pentru acest lucru, n.tr.) și veți fi martirizați/martirizate.
Toate numele voastre sunt deja notate deoarece EU știam deja înainte ca voi să vă nașteți pe acest pământ ce veți face (sau, ce urma voi să faceți, n.tr.). Dacă voi nu ascultați acum (sau, alegeți să nu ascultați acum; posibil și, refuzați să ascultați acum, n.tr.), voi veți asculta atunci.
Cei/Cele (gen nespecificat în original, n.tr.) care citesc și aud acest Mesaj și scrâșniți din dinți cu furie către a MEA Ringmaiden (notă anterioară, n.tr.), la fel, voi veți scrâșni din dinți cu furie și vă veți agita pumnul la EU (expresie; sau, MĂ veți amenința cu pumnul pe MINE, n.tr.), YAHUVEH(,) CREATORUL vostru(,) în timpul Marii Tribulații când blesteme și urgii (tradus literal, ciume; sau, molime; termenul original, „plagues,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Exodului pentru a descrie cele 10 blesteme care au descins asupra Egiptului când Faraonul a refuzat să elibereze Poporul Evreu; întâmplări descrise în Exodul 7; Noua Traducere în Limba Română 2006 este „urgie,” n.tr.) vin (sau, vor veni, n.tr.) asupra voastră una după alta și totuși voi nu vă veți căi (sau, veți refuza să vă căiți, n.tr.) de păcatele voastre. Deoarece în acea zi, dacă numele vostru este în Cartea MIELULUI A Vieții, EU voi șterge (în special, făcând o pată de cerneală asupra lui, n.tr.) numele vostru (din Carte; în original, „I shall blot your name out,” n.tr.) (Apocalipsa 3:5, „Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe şi nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea Vieţii, ci îi voi mărturisi numele înaintea TATĂLUI MEU şi înaintea îngerilor LUI;” referință citată în original, n.tr.).
(La fel, sau, De asemenea; „So too,” n.tr.), voi toți/toate care vă întrebați de ce Elisabeth [Elisheva] ar aduce asta asupra ei înseși (expresie; sau, ar face să i se întâmple asta, sau, așa ceva, n.tr.), acest lucru este pentru că (sau, motivul este că, n.tr.) EU folosesc această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) pentru a separa grâul de neghine (plural conform originalului, n.tr.) – pe măsură ce auziți aceasta, voi veți ști dacă sunteți grâu sau o neghină. Sunteți voi o buruiană doar (posibil, bună, n.tr.) pentru a fi consumată (sau, arsă complet, n.tr.) de FURIA MEA, FOCUL MEU NIMICITOR (sau, care arde sau distruge complet; în original, „CONSUMING FIRE,” n.tr.)? – deși EU [de asemenea] o folosesc pe ea acum pentru a striga (puternic, n.tr.) către Mireasă, așa cum o voce le va striga (puternic, n.tr.) Celor Cinci Fecioare Înțelepte: „Nu compromiteți. Fiți pregătite. Căci MIRELE vostru într-adevăr vine după Mireasa LUI de o (sau, într-o zi de, n.tr.) Rosh HaShanah și un (sau, într-o zi de, n.tr.) Shabbat” (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Crainicului din Parabola Celor Zece Fecioare, Matei 25:1-13, versetul 6; Sfintele Profeții se referă des la acest pasaj, n.tr.).
Mireasă a lui YAHUSHUA, fii în genunchi înaintea MEA. Rămâi Sfântă și rămâi umilă (sau, smerită, n.tr.). Roagă-te că vei rămâne demnă de a fi Mireasa FIULUI MEU YAHUSHUA care este simbolizată drept (posibil, de, n.tr.) Cele Cinci Fecioare Înțelepte, care este prima prindere (sau, răpire; în văzduh, sau, de pe pământ; în original, „the first catching away,” n.tr.), numită (în mod, n.tr.) uzual Răpirea (în original, „the Rapture;” momentul în care adevărații credincioși, care ÎI sunt fideli lui DUMNEZEU, vor fi luați de DOMNUL de pe pământ pentru a nu fi supuși chinurilor bătăliei Apocalipsei, care va devasta pământul; acești oameni sunt simbolizați de cele cinci fecioare înțelepte din Parabola Celor Zece Fecioare, Matei 25:1-13; versetul despre Răpire citat de obicei în Sfintele Profeții este 1 Tesaloniceni 4:17, „Vă spunem prin Cuvântul DOMNULUI că noi, cei vii, care vom fi rămas până la Venirea DOMNULUI, nicidecum nu o vom lua înaintea celor ce au adormit. 16 Căci DOMNUL ÎNSUŞI, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui DUMNEZEU, SE va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în YAHUSHUA, 17 apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe DOMNUL în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu DOMNUL;” citat extins pentru context, n.tr.).
Oaspeților, rugați-vă să fiți parte din A Doua Prindere astfel încât să fiți Oaspeții la Supeul de Nuntă al MIELULUIiii. Oaspeții sunt simbolizați drept (sau, de, n.tr.) Cele Cinci Fecioare Nesăbuite (sau, Aiurite, sau, Nebune, sau, Proaste; același cuvânt este folosit în versiunea standard în Limba Engleză, King James, a Parabolei Celor Zece Fecioare, Matei 25:1-13; „Foolish,” n.tr.) cărora li se spune că MIRELE va veni din nou după ce Mireasa lui YAHUSHUA este prinsă (sau, răpită; în văzduh, n.tr.). Astfel(,) rămâneți alerți/alerte pentru că nu știți nici ziua nici ora (Matei 25:1-13; referință citată în original; link în Limba Română, n.tr.). Până când (sau, până la momentul la care, n.tr.) FIUL MEU YAHUSHUA vine să le prindă (în văzduh; sau, răpească, n.tr.) pe Cele Cinci Fecioare Nesăbuite – ele vor fi (sau, posibil, deveni, n.tr.) înțelepte.
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Vreți să știți ce vă pune de o parte (sau, face deosebiți/deosebite, n.tr.) de a fi Mireasa lui YAHUSHUA sau un Oaspete? EU vă spun acum. Este cât de mult vă doriți acest lucru, cât de mult dovediți (acest lucru, n.tr.) prin Sfințenie, dragoste(,) și supunere. Cât de mult sunteți dispuși/dispuse să sacrificați pentru a fi Mireasa lui YAHUSHUA, făcând lucrurile în felul LUI (sau, în modul în care EL vrea să se facă, n.tr.) și nu al vostru, glorificându-L (sau, slăvindu-L, n.tr.) pe EL în tot ceea ce voi faceți?
Mireasa știe că trebuie să țină (sau, să respecte, n.tr.) Zilele MELE Sfinte. Mireasa știe că ea nu poate compromite ceea ce știe a fi adevărat. Ea este curajoasă (tradus literal, curajoasă și încrezătoare; în original, „bold,” n.tr.) în a proclama Adevărul. Asta este ceea ce o pune de o parte (sau, distinge, n.tr.).
Împărtășania este de asemenea ceva ce amintește de (în original, „a reminder,” n.tr.) Legământul de Căsătorie cu YAHUSHUA. Mireasa lui YAHUSHUA folosește SFINTELE NOASTRE NUME SACRE de YAHUVEH și YAHUSHUA. Nu contează ortografia deoarece EU știu (sau, cunosc, n.tr.) inimile voastre și lor nu le e rușine.
Cât de mult vă doriți să fiți Mireasa lui YAHUSHUA? Câtă pasiune aveți pentru YAHUSHUA? Cum dovediți voi că EU, YAHUVEH și YAHUSHUA, suntem primii în dragostea voastră și viața voastră și în tot ceea ce voi faceți? Aceea este ceea ce vă pune de o parte (sau, diferențiază, n.tr.) ca Mireasa lui YAHUSHUA, căci EU vă spun acest Secret: pasiunea și profunzimea dragostei voastre pentru YAHUSHUA este dovadă vizibilă tuturor. Acesta este semnul Miresei lui YAHUSHUA. (Acești oameni, n.tr.) simt că nu pot face suficient pentru MINE. Acum voi știți Secretele (plural și literă mare conform originalului, n.tr.). Vedeți voi dragii MEI/dragele MELE (gen nespecificat în original; „MY darlings,” n.tr.). Acesta nu este nimic (sau, vreun lucru, n.tr.) pe care să-l puteți ascunde. Deoarece EU știu cine cu adevărat, cu adevărat își dorește să plătească prețul de a fi Mireasa lui YAHUSHUA. Deoarece EU nu voi numi pe nimeni Mireasa lui YAHUSHUA dacă (acești oameni, n.tr.) nu au această dorință. În fiecare zi Mireasa lui YAHUSHUA se roagă, „Fă-mă mai Sfântă față de TINE.” Mireasa lui YAHUSHUA este umilă (sau, smerită, n.tr.) și Sfântă înaintea MEA.
EU, YAHUVEH, spun, „Oameni(,) vă scapă (acum, sau, continuu, n.tr.) esența!”
Rămâneți-MI loiali/loiale (sau, fideli/fidele, n.tr.) MIE acum. Nu fiți doar ascultători/ascultătoare ai CUVÂNTULUI MEU ci fiți făcători/făcătoare (sau, executanți/executante, n.tr.) ai/ale SFÂNTULUI CUVÂNT (Iacov 1:22; „Fiţi împlinitori ai Cuvântului şi nu doar ascultători, înşelându-vă singuri!” referință citată în original, n.tr.). Fiți Sfinți/Sfinte deoarece EU (cu adevărat; emfază conform originalului; n.tr.) SUNT (dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză; „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) Sfânt deoarece deși sunteți în această lume, nu aveți voie să vă comportați ca această lume (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză, King James, a 1 Petru 1:16; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Prin urmare, încingeţi-vă coapsele minţii voastre (conform notelor ediției, sau, pregătiţi-vă mintea pentru acţiune, n.tr.), fiind treji, puneţi-vă pe deplin nădejdea în harul care vă va fi adus la descoperirea lui YAHUSHUA HA MASHIACH! 14 Ca nişte copii ascultători, să nu vă conformaţi poftelor pe care le aveaţi înainte, când eraţi în ignoranţă, 15 ci, aşa cum CEL CE v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi Sfinţi în toată purtarea voastră, 16 deoarece este scris: „Fiţi Sfinţi, pentru că EU sunt Sfânt!” (conform notelor ediției, citat din Leviticul 11:44, n.tr.);” citat extins pentru context, n.tr.). Nu lăsați ca predicatorii nelegiuirii să-MI conducă oile și mieii în derivă, deoarece toți (oamenii, n.tr.) trebuie „să-și lucreze (până la capăt; ca și cum ar fi un proiect sau o sarcină, o temă, n.tr.) propria mântuire cu frică și tremur” (Filipeni 2:12; „De aceea, preaiubiţii mei, aşa cum întotdeauna aţi ascultat, nu doar în prezenţa mea, ci mult mai mult acum, în absenţa mea, duceţi la bun sfârşit mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, 13 pentru că DUMNEZEU este CEL Care lucrează în voi; şi astfel voi aveţi voinţă şi puteţi lucra după buna LUI plăcere,” referință citată în original, n.tr.). Deoarece „credința (sau, încrederea în Dumnezeu, n.tr.) fără lucrări este moartă” (Iacov 2:20; „Of, om fără minte, vrei deci să pricepi că credinţa fără fapte este zadarnică (conform notelor ediției, unele manuscrise conţin, moartă, n.tr.)?” referință citată în original, n.tr.).
FIUL MEU YAHUSHUA ȘI-a făcut partea la Calvar. Acum EU, YAHUVEH, vă spun vouă, „Făceți-vă partea:” Străduiți-vă să vă supuneți. Nu premeditați păcatul. Nu faceți (sau, inventați, n.tr.) scuze pentru păcat. Nu primiți (sau, acceptați drept adevărate; posibil și, nu consimțiți să ascultați, n.tr.) cuvintele predicatorilor care predică nelegiuire.
Deoarece EU, YAHUVEH, vă spun vouă: De ce-L numiți pe FIUL MEU, YAHUSHUA, DOMN(,) și nu vă supuneți LUI? (Luca 6:46, „De ce-MI ziceţi: «DOAMNE, DOAMNE!» şi nu faceţi ce spun EU?” referință citată în original, n.tr.)
EU, YAHUVEH, spun, dacă nu vă căiți pentru modurile în care vă nesupuneți(,) „Pleacă de la (sau, de lângă, n.tr.) MINE, lucrător al/lucrătoare a nelegiuirii” (limbaj arhaic în original, foarte similar cu versiunea standard a Bibliei în Limba Engleză, King James, n.tr.) (Matei 7:23, „Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la MINE, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” Luca 13:27, „Dar EL va răspunde: «Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi! Plecaţi de la MINE, voi, toţi lucrătorii nedreptăţii!»” referințe citate în original, n.tr.), [voi veți auzi] la Ziua Judecății căci EU nu voi tolera ca voi să batjocoriți SFÂNTUL SÂNGE al lui YAHUSHUA. Voi care vă numiți pe voi înșivă/însevă „predicatori” (oameni care țin predici la biserică sau discută subiecte legate de credință sau moralitate în mod public în societate; pot fi clerici (Catolici, Protestanți – uneori se numesc și pastori) sau laici; în original, „preachers,” n.tr.), care faceți (sau, inventați, n.tr.) scuze (sau, scuzați, n.tr.) ca oamenii MEI (sau, poporul MEU, n.tr.) să păcătuiască, CĂIȚI-VĂ (litere mari conform originalului, n.tr.) astăzi pentru că le conduceți pe oile MELE și mieii MEI în derivă (sau, posibil, pe căi greșite, n.tr.) sau FOCUL RESPIRAȚIEI MELE MISTUITOARE (sau, care arde sau distruge complet; în original, „CONSUMING,” n.tr.) ca pe pleavă într-UN VÂNT PUTERNIC (sau, MĂREȚ; tradus literal; în original, „A MIGHTY WIND;” dublu-sens; atât un Nume al SFÂNTULUI DUH cât și numele Parohiei conduse de Profetul Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu], Amightywind sau Almightywind („Vânt Atotputernic”). Expresia apare în versiunea standard a Faptelor Apostolilor 2:2-4 în Limba Engleză; aceste versete descriu pogorârea SFÂNTULUI DUH asupra Sfinților Apostoli de Pentecost sau Rusalii: „Când a sosit ziua Cincizecimii, (Apostolii, n.tr.) erau cu toţii la un loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic (în versiunea în Limba Engleză, „a mighty wind,” n.tr.) şi a umplut toată casa în care şedeau ei. 3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de DUHUL SFÂNT şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea DUHUL să vorbească,” n.tr.) vă va sufla (departe; posibil și, din cale; oamenii nelegiuiți (sau, lipsiți de evlavie sau pietate) sunt des comparați cu pleavele în Sfintele Scripturi; Suflarea (sau, Duhul) lui DUMNEZEU îi distruge; spre exemplu, afirmația Sfântului Profet, Înaintemergător și Botezător Ioan din Matei 3:12, „Eu vă botez cu (conform notelor ediției, sau, în, n.tr.) apă spre pocăinţă, dar după mine vine CEL CE este mai puternic decât mine, CĂRUIA eu nu sunt vrednic să-I duc sandalele! EL vă va boteza cu DUHUL SFÂNT şi cu foc. 12 EL ÎŞI are în mână furca de treierat; ÎŞI va curăţi aria de treierat şi ÎŞI va strânge grâul în hambar; pleava însă o va arde într-un foc care nu se stinge,” sau Psalmul 1:4, „Cei răi însă nu sunt aşa, / ci ei se aseamănă cu pleava / spulberată de vânt;” citate extrase din Noua Traducere în Limba Română 2006, n.tr.). EU, YAHUVEH, spun că dacă nu vă plac aceste Cuvinte care au fost vorbite prin a MEA Ringmaiden (notă anterioară, n.tr.) Elisabeth [Elisheva], atunci veți secera consecințele. Căci EU refuz să dezbat. Există doar UN (SINGUR, n.tr.) JUDECĂTOR (litere mari conform originalului, n.tr.). Există doar UN (SINGUR, n.tr.) JURIU (litere mari conform originalului, n.tr.).
Și EU – YAHUVEH – SUNT (dublu-sens; notă anterioară, n.tr.) SINGURUL ARBITRU.
Dacă nu vă place acest Mesaj Profetic, nu duceți (această problemă; sau, nu apelați, n.tr.) la Elisabeth [Elisheva], ci duceți-o (sau, apelați, n.tr.) la EU, YAHUVEH. Ea este doar Mesagerul MEU Uns.
Sfârșitul Profeției
Așa a fost vorbit, așa a fost scris pe 2 August 2005 la 4:00 a.m. (dimineața, n.tr.) prin această Ringmaiden a lui YAHUVEH și YAHUSHUA pentru Lauda, Cinstea(,) și Gloria (sau, Slava, n.tr.) LOR.
Eu rămân o umilă (sau, smerită, n.tr.) roabă,
Apostol Elisabeth Elijah
(Elisheva Eliyahu)
* * * * * * *
i Daniel 7:25 el [anticristul] va vorbi cuvinte mari (sau, posibil, îngâmfate sau arogante, n.tr.) împotriva CELUI PREAÎNALT, și-i va epuiza pe Sfinții CELUI PREAÎNALT, și se va gândi să schimbe timpuri și legi: și ei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) vor fi dați în mâna lui până la [o vreme, vremuri și o jumătate de vreme] (tradus literal din versiunea în Limba Engleză citată în original; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „El va rosti cuvinte jignitoare împotriva CELUI PREAÎNALT / şi îi va asupri pe Sfinţii CELUI PREAÎNALT. / Se va gândi să schimbe vremurile hotărâte prin lege (conform notelor ediției, sens literar, „vremurile şi legea; sau, sărbătorile hotărâte prin lege,” n.tr.), / iar Sfinţii vor fi daţi în mâna lui o vreme, vremuri şi o jumătate de vreme (conform notelor ediției, şapte vremuri probabil înseamnă şapte ani; „termenul aramaic pentru vremuri (sau perioade, anotimpuri) se referă la un anumit anotimp, la o anumită perioadă a anului, înţelegând prin aceasta întregul an (de ex., „şapte primăveri“ înseamnă „şapte ani”),” n.tr.),” n.tr.)
ii Matei 7:22-23 („Mulţi ÎMI vor zice în ziua aceea: «DOAMNE, DOAMNE, n-am profeţit noi în Numele TĂU? N-am scos noi demoni în Numele TĂU? N-am făcut noi multe minuni în Numele TĂU?» 23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la MINE, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” n.tr.); 25:41 („Apoi le va zice celor din stânga, „Plecaţi de la MINE, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui!”” n.tr.); Luca 13:25 („Odată ce Stăpânul casei se va ridica şi va încuia uşa, voi, stând afară, veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: «DOAMNE, deschide-ne!», însă EL vă va răspunde: «Nu ştiu de unde sunteţi!»” n.tr.), 27 („Dar EL va răspunde: «Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi! Plecaţi de la MINE, voi, toţi lucrătorii nedreptăţii!»” n.tr.); de asemenea comparați cu Psalmul 6:8 („Depărtaţi-vă de la mine, voi, toţi cei ce săvârşiţi răul, / căci DOMNUL a auzit glasul bocetului meu!” n.tr.); Psalmul 119:115 („Depărtaţi-vă de mine, răufăcătorilor, / ca să pot împlini poruncile DUMNEZEULUI meu!” n.tr.) (referințe citate în original, n.tr.)
iii Apocalipsa 19:9 Apoi îngerul mi-a spus, „Scrie: Binecuvântați sunt cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care sunt invitați la supeul de nuntă al Mielului!” Și el a adăugat, „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.” (tradus literal din versiunea în Limba Engleză citată în original; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Apoi mi-a zis: „Scrie! Ferice (conform notelor ediției, sau, „Binecuvântați sunt,” n.tr.) de cei chemaţi la cina (conform notelor ediției, cu sensul de banchet, n.tr.) de la nunta MIELULUI!” Mi-a mai zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui DUMNEZEU,”” n.tr.)
* * * * * * *