Profeția 92
Curaj, căci EU, YAHUSHUA HA MASHIACH, SUNT Singurul BUN PĂSTOR și EU Alung Lupii!
Scrisă/Vorbită sub Ungerea DUHULUI SFÂNT (RUACH HA KODESH) Prin Apostol și Profet Elisabeth Elijah (Elisheva Eliyahu) Primită pe 27 Octombrie 2007 – Eliberată pe 17 Noiembrie 2007
***
Comentariile Editorului: Acest Cuvânt Profetic este inclus în (cartea; notă de traducere, n.tr.) Secretele SFÂNTULUI DUH pentru că el pune fundația pentru următorul Cuvânt Profetic, Profeția 93(,) în care MAMA SHKHINYAH, RUACH HA KODESH(,) proclamă. La momentul acestui Cuvânt exista o femeie numită Shelby Corbitt care credea că YAHUVEH îi dăduse ei Mesaje că Răpirea (Miresei; în original, „Rapture;” momentul în care adevărații credincioși, care ÎI sunt fideli lui DUMNEZEU, vor fi luați de DOMNUL de pe pământ pentru a nu fi supuși chinurilor bătăliei Apocalipsei, care va devasta pământul; acești oameni sunt simbolizați de cele cinci fecioare înțelepte din Parabola Celor Zece Fecioare, Matei 25:1-13; versetele despre Răpire sunt de obicei 1 Tesaloniceni 4:15-7, „Vă spunem prin Cuvântul DOMNULUI că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea DOMNULUI, nicidecum nu o vom lua înaintea celor ce au adormit. 16 Căci DOMNUL ÎNSUŞI, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui DUMNEZEU, SE va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în YAHUSHUA, 17 apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe DOMNUL în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu DOMNUL,” n.tr.) urma să se întâmple în 2007. Ea chiar a scris o carte despre acest lucru. Data pe care ea a stabilit-o a venit și s-a dus și Răpirea nu s-a petrecut.
Comentariile Elishevei: Acest Cuvânt a venit când eu răspundeam la un e-mail care mi-a fost scris de către o adolescentă din Alberta, Canada. În timp ce-i răspundeam (la e-mail, n.tr.)(,) Ungerea a venit asupra mea și Profeția 92 a fost născută. Îți mulțumesc L.W. pentru ascultarea (sau, supunerea; posibil, față de Dumnezeu, n.tr.) ta în a-mi scrie un e-mail pentru că e-mailul tău a fost (lucrul, n.tr.) care a stârnit Ungerea din mine. Eu am un Cuvânt pentru tine iubită soră(,) de la YAHUSHUA, imprimă-l și pune-l în Biblia ta și citește-l des. Eu nu mă așteptam la un Mesaj Profetic. YAHUSHUA a folosit o adolescentă în vârstă de 17 ani din Alberta, Canada pentru a stârni Ungerea.
***
Dedesubt este Profeția așa cum a survenit
–cu Sfintele Limbi (link în Limba Engleză, n.tr.) ale Profetului Elisheva pe măsură ce (posibil și, după cum, n.tr.) SPIRITUL (sau, DUHUL, n.tr.) lui DUMNEZEU dă glas (tradus literal, posibilitate de exprimare; „gives utterance,” n.tr.) (Faptele Apostolilor 2:3-4) („Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toţii la un loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care şedeau ei. 3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de DUHUL SFÂNT şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea DUHUL să vorbească,” referință citată în original; versetele 1 și 2 incluse pentru context, n.tr.) de limbi cerești sau pământești (1 Corinteni 13:1) („Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste, sunt o aramă zgomotoasă sau un chimval zăngănitor,” referință citată în original, n.tr.). Elisheva proclamă în limbi aducând Profeția (1 Corinteni 14:6) („Acum, fraţilor, dacă eu vin la voi, vorbind în limbi, cu ce vă voi ajuta, dacă nu vă aduc o descoperire sau o cunoaştere sau o profeţie, sau o învăţătură?,” referință citată în original, n.tr.).
Ea (Profeția, n.tr.) conține NUMELE EBRAICE ale lui DUMNEZEU:
YAH/YAHU יה este NUMELE SFÂNT, SACRU al lui DUMNEZEU precum în „Alleluia” sau „Hallelu YAH” הללו-יה care în mod literal înseamnă „Lăudați-L pe YAH”: YAHUVEH/YAHWEH י-ה-ו-ה DUMNEZEU TATĂL;
YAHUSHUA/YAHSHUA יהושוע UNICUL FIU NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU—(HA MASHIACH המשיח înseamnă „MESIA” (în original, MESIA precedat de articol hotărât; intraductibil; posibil parafrazat drept, Cel Care cu adevărat, sau, în mod categoric, este MESIA; în original, „THE MESSIAH,” n.tr.); ELOHIM אלוהים înseamnă „DUMNEZEU.”)
Revelația „SH’KHINYAH GLORIA” (sau, SLAVA, n.tr.) שכניה תפארה—drept NUMELE PERSONAL al RUACH HA KODESH רוח הקדש, (în Engleză „SFÂNTUL DUH” (în original, „THE HOLY SPIRIT,” n.tr.))—este de asemenea pe acest site. (HA SH’KHINAH שכינה {SHEKINAH} înseamnă în Ebraică PREZENȚA DIVINĂ, CARE RĂMÂNE (sau, stăruitoare, sau sălășluitoare; în original, „ABIDING,” n.tr.) A LUI DUMNEZEU.)
În plus, ABBA YAH אבא יה înseamnă „TATA YAH”
și IMMA YAH אמא יה înseamnă „MAMA YAH.”
Citatele din Scriptură sunt KJV (King James Version; versiunea standard în Limba Engleză, n.tr.) sau NKJV (New King James Version; versiunea King James adaptată pentru limbajul actual, n.tr.) în afară de cazul în care este indicat altfel. Faceți click dreapta pe numerele notelor de subsol pentru a deschide un al doilea tab.
***
Cuvintele lui YAHUVEH către Elisheva de adăugat înaintea Profețiilor:
Te-am avertizat acum mult timp Elisabeth [Elisheva],
să nu (de)numești această Parohie (termenul original, „Ministry,” nu este echivalentul perfect al cuvântului Parohie; pe acest website, termenul înseamnă lucrarea spirituală a, sau serviciul spiritual al, unui grup Creștin, în special de evanghelism sau evanghelizare; n.tr.) după un bărbat sau o femeie.
Chiar dinainte să fie (sau, să existe, n.tr.) o Parohie, EU am pus aceasta în spiritul (sau, duhul, n.tr.) tău.
Căci nimic din aceasta nu a fost făcut de (posibil și, prin, n.tr.) mâinile tale.
Nimic din aceasta nu a ieșit (sau, nu s-a materializat; în original, „has come forth,” n.tr.) de la (sau, din, n.tr.) gura ta.
Este de la Gura lui YAHUVEH care a dat naștere.
De la Gura lui YAHUSHUA,
al tău MASHIACH, i-a fost dat (acestui lucru, n.tr.) naștere.
De la Gura lui RUACH HA KODESH,
a ta IMMAYAH, i-a fost dat (acestui lucru, n.tr.) naștere.
Dacă ar fi fost numai de (sau, prin, n.tr.) mâna ta, ar fi eșuat demult.
Este prin VÂNTUL SHKHINYAH GLORIEI (sau, SLAVEI; în original, „GLORY,” n.tr.)
care suflă (sau, bate, n.tr.) peste acest pământ, VÂNTUL SFÂNT AL REÎNVIERII (în original, „REVIVAL,” n.tr.).
Nu este prin suflarea ta, sau ar fi eșuat.
„EU SUNT DOMNUL YAHUVEH: acela este NUMELE MEU:
Și GLORIA (sau, SLAVA, n.tr.) MEA EU nu i-o voi da altuia,
Nici LAUDA MEA imaginilor sculptate.” Isaia 42:8 (tradus literal din versiunea originală în Limba Engleză, n.tr.)
(pasaj citat de la, n.tr.) (Profeția 105)
În Iulie 2010, YAHUVEH DUMNEZEU a spus de asemenea să adaug următoarea ca o avertizare celor (sau, oamenilor, n.tr.) care batjocoresc:
„Dar ei i-au batjocorit pe Mesagerii lui DUMNEZEU, au disprețuit Cuvintele LUI,
şi i-au luat în derâdere pe Profeții LUI, până când Mânia lui YAHUVEH
s-a ridicat împotriva Poporului SĂU, până când nu a mai fost leac.”
—2 Cronici 36:16
Apoi, în Iulie 2016:
Vai (sau, jale, n.tr.) fie de oricine care îndrăznește să încerce să-i rănească—pe acești doi unși (Profeții Elisheva și Ezra, n.tr.). Veți regreta ziua în care v-ați născut (sau, că v-ați născut vreodată, n.tr.). Nu-i atingeți pe unșii MEI și nici nu le faceți acestor doi Profeți vreun rău (vedeți Psalmul 105:15/1 Cronici 16:22, „Nu vă atingeţi de unşii MEI / și nu-i vătămaţi pe profeţii MEI!” notă în original, n.tr.). Ar fi mai bine pentru voi dacă EU, ABBA YAHUVEH, v-aș sfâșia limba (din gură; sau, smulge, n.tr.)!
(Profeția 128)
Și de la Profetul Ezra:
Vă avertizez pe voi toți—cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care vin împotriva (posibil, i se opun, n.tr.) acestei Parohii (în original, „Ministry;” explicat anterior, n.tr.) ȘI ACESTOR PROFEȚII și Elishevei și mie, tuturor Predicatorilor (în original, „Ministers,” n.tr.) Parohiei AmightyWind—vă avertizez acum, „Nu vă atingeți de Unșii lui YAH și nu le faceți Profeților LUI niciun rău” (Psalmul 105:15, 1 Cronici 16:22; referințe citate în original, n.tr.) ca nu cumva Mânia Toiagului lui YAH (Psalmul 2:9-12, „TU le vei zdrobi (conform notelor ediției, sau, le vei conduce, n.tr.) cu un toiag de fier / şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!” / 10 De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune! / Judecători ai pământului, luaţi învăţătură! / 11 Slujiţi DOMNULUI cu frică / şi bucuraţi-vă tremurând! / 12 Daţi sărutare FIULUI, / ca nu cumva să SE mânie şi să pieriţi pe cale, / căci Mânia LUI este gata să se aprindă! / Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în EL!” referință citată în original, n.tr.) să vină asupra voastră. Dar pentru cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care sunt binecuvântați și sunt o binecuvântare pentru această Parohie, și credincioși (sau, loiali, sau, fideli; mult mai mult decât doar a crede că Dumnezeu există; în original, „faithful,” n.tr.), și care primesc (sau, acceptă, n.tr.) Profețiile, multă binecuvântare va veni asupra voastră—toată pentru a proteja ceea ce ÎI aparține lui YAH în NUMELE lui YAHUSHUA.
***
Profeția 92 Începe:
Curaj (tradus literal, liniștiți-vă, aveți speranță, nu fiți descurajați, nu pierdeți credința sau încrederea în Dumnezeu, și trăiți viața cu bucurie; limbajul original, „be of good cheer,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Bibliei în versetul Ioan 16:33; Noua Traducere în Limba Română 2006 este „curaj;” „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în MINE. În lume veţi avea necazuri; dar curaj, EU am învins lumea!” n.tr.) Micuții MEI/Micuțele MELE (gen nespecificat în original; ambele se subînțeleg, n.tr.), căci EU, YAHUSHUA HA MASHIACH SUNT (dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) singurul BUN PĂSTOR și EU (cu adevărat; emfază conform originalului; dublu-sens în original conform notei anterioare, n.tr.) îi demasc (acum, sau, continuu, n.tr.) pe „proxeneții evanghelici ai prosperității” [PEPi] (termen folosit des în Sfintele Profeții; pastori care promovează insistent noțiunea că prosperitatea materială, cum ar fi banii, este o binecuvântare de la DUMNEZEU, făcându-i pe oameni să se concentreze excesiv asupra acestor lucruri, să devină mulțumiți de sine în relația cu DUMNEZEU, și să nu mai facă efort, n.tr.) drept lupii care (acești oameni, n.tr.) sunt (de fapt, n.tr.)! EU (cu adevărat; emfază conform originalului; dublu-sens în original conform notei anterioare, n.tr.) alung lupii (în bătaie; în original, „beat[ing] the wolves away,” n.tr.) (acum, sau, continuu, n.tr.) și le scot (acum, sau, continuu, n.tr.) colții din carnea voastră (posibil și, natura voastră carnală, sau, trupul vostru, n.tr.).
O, iubiții MEI micuți/iubitele MELE micuțe, EU le vorbesc celor care ÎL venerează, (ÎL, n.tr.) iubesc, se străduiesc să I se supună (sau, să asculte de EL, n.tr.) și să trăiască Sfinți/Sfinte față de ABBA YAHUVEH. Cum (posibil și, cât de mult, n.tr.) ÎI faceți pe plac lui EU (pronume la Nominativ în original deși alt caz este cerut; nu este greșit, n.tr.), al vostru YAHUSHUA HA MASHIACH. EU SUNT (dublu-sens în original conform notei anterioare, n.tr.) singurul BUN PĂSTOR și singurul MÂNTUITOR al sufletului vostru.
Oile și mieii MEI ÎMI cunosc (posibil și, recunosc; o disting de alte voci, n.tr.) Vocea. Și așa cum o căprioară gâfâie după apă în căldura zilei, așa și oile MELE gâfâie după următorul MEU Cuvânt. Ele cunosc (sau, recunosc, n.tr.) gustul Apei Vii. Pe măsură ce (sau, pe când; posibil și, pentru că, n.tr.) ele citesc Sfintele MELE Scripturi ele beau din Apa MEA Vie zilnic. Adevăratele Profeții sunt Apă Vie și ele (sau, de asemenea, n.tr.). De fiecare dată când citiți una, veți primi o altă Revelație dacă studiați și MĂ întrebați ceea ce nu înțelegeți.
Voi care doriți să aveți o inimă după (placul, n.tr.) Propriei MELE Inimi, voi ÎI faceți (posibil și, făceți-I; imperativ, n.tr.) pe plac lui ABBA YAHUVEH. EU am pus o îndrăzneală în voi (posibil, de, sau, acolo, n.tr.) unde alți (oameni, n.tr.) au refuzat să folosească acest dar al îndrăznelii pentru Gloria (sau, Slava, n.tr.) MEA sau au folosit-o pentru scopuri rele pentru propriile lor motivații (sau, motivele din spatele acțiunilor lor; în original, „motivations,” n.tr.).
N-o urmați pe Oprah Winfrey (timp de 25 de ani, prezentatoarea unei emisiuni TV din Statele Unite – talk-show cu celebrități și premii; apare des pe lista celor mai bogate celebrități din lume, cea mai bine-plătită personalitate feminină din lume, etc., n.tr.).
N-o sprijiniți sau încurajați urmărindu-i emisiunile sau cumpărând cărțile ei(,) pe care ea le promovează (Oprah are un club de lectură; mulți oameni citesc aceste cărți, n.tr.). Oprah Winfrey vă va trimite în iad, dacă voi credeți evanghelia lui Oprah.
Ea mustră copii de-ai MEI, înaintea lumii (posibil, în mod public, în timpul emisiunilor ei, n.tr.), care au fost trimiși s-o avertizeze că există doar o singură cale spre Rai și aceea este prin SÂNGELE VĂRSAT AL LUI YAHUSHUA HA MASHIACH.
Femeile pe care EU le-am folosit pentru a MĂ război cu ea s-au referit la MINE prin Numele Grecesc „IISUS HRISTOS” când au confruntat-o în timpul emisiunii ei de televiziune.
Oprah s-a războit cu ele în fața a milioane de oameni și le-a mustrat cu furie și a spus că refuză să creadă că există doar o singură cale spre Rai. Ea crede că există „multiple căi” (ghilimele conform originalului, n.tr.) spre Rai, o singură cale nu poate fi corect (sau, adevărat, n.tr.).
Păziți-vă de Oprah Winfrey. Așa cum EU am Profețit prin Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu] cu ani în urmă, ea și-a vândut sufletul satanei pentru faimă și avere și acum își face lucrările (sau, faptele, n.tr.) bune spunând că faptele bune sunt una dintre „căile ei spre Rai.” Ea a devenit un Iuda. Și, de unde odată ea învăța (oamenii, n.tr.) adevărul, ea acum l-a părăsit și a ales o cale ce duce spre iad.
Ați fost avertizați/avertizate. Și EU îi voi trage la răspundere pe Sfinții MEI copii dacă o sprijină sau o încurajează în vreun mod. Oprah Winfrey va conduce suflete la anticrist – cel pe care EU îl numesc unicul fiu născut al satanei, care a venit înainte (posibil, pe pământ, n.tr.) sub forma lui Iuda.
Există o femeie care se numește Sherry Shriner.
Ea este autoare de cărți și pretinde că poate descifra coduri Biblice (posibilă referire la faptul că, în Statele Unite, există o practică de a lua, în mod aleatoriu, diverse numere din Biblie pentru a calcula momentul Apocalipsei; persoanele care fac acest lucru le câștigă apoi încrederea altora, și unii oameni chiar vând tot ce au pentru că sunt convinși că Apocalipsa va veni la data care a fost calculată, n.tr.). Ea răsucește codurile Biblice pentru a le conforma imaginii (sau, chipului, n.tr.) pe care ea o (îl) alege. Ea spune că numele ei Sherry înseamnă în numerologie „YAHWEH” și Shriner înseamnă „timp.” Ei bine, acum este „timpul” ca YAHUVEH s-o demaște la timpul SĂU (tradus literal, desfășurarea în timp a planurilor lui Dumnezeu; „timing,” nu „time,” n.tr.).
Sherry Shriner amestecă adevărul cu minciuni. Sherry Shriner este extraterestrul reptilian despre care ea avertizează când a scris și acum vinde cartea ei, Aliens on the Internet („Extratereștri pe Internet,” n.tr.). Ea postează (pe internet, n.tr.) doar o poză cu ea (care surprinde, n.tr.) cum arăta ea la școală cu ani în urmă. Unde e poza ei (ce reflectă, sau, din, n.tr.) ziua de astăzi? Ea se teme că alți (oameni, n.tr.) vor vedea (posibil și, înțelege, n.tr.) ceea ce EU, YAHUVEH, (cu adevărat; emfază conform originalului; dublu-sens în original conform notei anterioare, n.tr.) revelez acum. Ea lucrează pentru ambele laturi (sau, părți, n.tr.) ale gărzilor: una de pe pământ și una din iad.
Sherry Shriner îl batjocorește pe Apostolul Pavel (Shaul) și spune, „Pe orice carte din Biblie pe care a scris-o el, aruncați-o!” Ea răsucește Scripturi pentru a încerca să dovedească: (faptul că, n.tr.) „Pavel nu a fost unul dintre Apostoli, și prin urmare el este din seminția șarpelui” (ghilimele conform originalului, n.tr.).
Sherry Shriner și-a vândut sufletul satanei și a permis ca trupul ei să fie preluat (sau, să se ia controlul asupra lui, n.tr.) de puteri extraterestre(,) pentru faimă și avere. Ea batjocorește această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) și a avertizat-o pe Elisabeth [Elisheva] – atunci când Elisabeth [Elisheva] i-a spus că numele mic (în original, „middle name,” n.tr.) al lui Elisabeth [Elishevei] este Sherrie și Elisabeth [Elisheva] era cunoscută sub numele de „Sherrie” atunci când ea a fost folosită pentru a naște Parohia AmightyWind (Parohia Amightywind sau Almightywind, în original, Amightywind Ministry sau Almightywind Ministry, condusă de Profeții Elisabeth [Elisheva] și Ezra; numele ei înseamnă „Un Vânt Măreț” (sau, Puternic) („Amightywind”) sau Vânt Atotputernic („Almightywind”) și se referă la pogorârea DUHULUI SFÂNT asupra Sfinților Apostoli sub forma unui Vânt Puternic în Ziua de Pentecost sau Rusalii (Cinzecime) conform Faptelor Apostolilor 2:1-4: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toţii la un loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care şedeau ei. 3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de DUHUL SFÂNT şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea DUHUL să vorbească.” Conform tradiției biblice, această pogorâre a SFÂNTULUI DUH în ziua Cinzecimii le-a dat Sfinților Apostoli capacitatea de a vorbi în limbi străine pe care nu le învățaseră niciodată, pentru a putea răspândi Sfânta Evanghelie peste tot în lume. Cât despre noțiunea de Parohie, termenul original, „Ministry,” nu este echivalentul perfect al cuvântului Parohie; pe acest website, termenul înseamnă lucrarea spirituală a, sau serviciul spiritual al, unui grup Creștin, în special de evanghelism sau evanghelizare; n.tr.).
Auzind aceasta, Sherry Shriner i-a spus lui Elisabeth [Elishevei] cu ani în urmă la telefon, „Există loc aici doar pentru o singură Sherry. Și aceea este Sherry Shriner, tu să rămâi Elisabeth [Elisheva].
Sherry Shriner de asemenea a calculat numele lui Elisabeth [Elishevei] în cod biblic – (un lucru, n.tr.) pentru care ea în mod normal cerea (ca plată, n.tr.) o sută de dolari, (posibil, după cum, n.tr.) ea a anunțat-o pe Elisabeth [Elisheva]. Ea a petrecut zile întregi calculându-i (lui Elisabeth, n.tr.) codul Biblic pe gratis și a anunțat-o că ele amândouă sunt generali și lideri. Totuși, ea a anunțat-o pe Elisabeth [Elisheva] că cuvintele „limbi lipsite de sens (sau, trăncănite; în original, „gibberish,” n.tr.)” erau în codul Biblic al lui Elisabeth [Elishevei].
Elisabeth [Elisheva] a mustrat-o și i-a reamintit de ceea ce este scris în Faptele Apostolilor [și] că vorbitul în limbi Sfinte neștiute este (sau, înseamnă, n.tr.) a vorbi în limbile oamenilor și îngerilor (1 Corinteni 13:1; „Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste, sunt o aramă zgomotoasă sau un chimval zăngănitor,” referință citată în original, n.tr.). Sherry Shriner a contracarat (acest argument, n.tr.) și a spus, „Pavel (îi) învăța asta (pe oameni, n.tr.) și tu trebuie să arunci (această învățătură, n.tr.).”
Sherry Shriner batjocorește vorbitul în limbi Sfinte. Ea batjocorește pentru că satana la un anumit moment – după propria ei mărturie – i-a dat limbi demonice. Acest lucru este pentru (sau, motivul este, n.tr.) că Sherry Shriner avea cunoaștere cu capul (sau, intelectuală; în original, „head knowledge,” n.tr.) și nicio cunoaștere cu inima (în original, „heart knowledge,” n.tr.) a CELUI pe Care ea ÎL numea „IISUS HRISTOS” (în original, „JESUS CHRIST,” n.tr.) în acel moment. Acum(,) pentru a-i deruta pe oameni, ea denumește ceea ce Faptele Apostolilor denumesc a vorbi într-o limbă necunoscutăi „lucrarea diavolului.”
Sherry Shriner este un fals profet. În repetate rânduri acest lucru a fost dovedit pe măsură ce (posibil și, pentru că, n.tr.) ea a dat coduri Biblice cu date (calendaristice, n.tr.) și nimic nu se înfăptuiește.
Păziți-vă (sau, feriți-vă, n.tr.), Sherry Shriner are (cu adevărat; emfază subtilă în original, n.tr.) ceva cunoaștere – pe care satana i-a dat-o în schimbul sufletului ei – pe care ea nu trebuia (sau, n-ar fi trebuit, n.tr.) s-o cunoască niciodată. Nu vă duceți la website-ul ei decât dacă aveți permisiunea lui EU (pronume la Nominativ în original deși alt caz este cerut; nu este greșit, n.tr.), YAHUVEH. Căci sunt (sau, există, n.tr.) mecanisme de tracking (sau, localizare; în original, „tracking devices,” n.tr.) pentru ambii dintre liderii pentru care ea lucrează.
Dacă voi căutați ca ea să vă protejeze în vreun mod, păziți-vă (sau, feriți-vă, n.tr.), căci numele voastre sunt deja pe o listă de-a ei. Dacă ați cumpărat rațiile (sau, proviziile, n.tr.) de urgență pe care ea le vinde, numele vostru este pe o listă pe care ea a compilat-o. Dacă sunteți pe lista ei de e-mail, păziți-vă (sau, feriți-vă, n.tr.), voi sunteți de asemenea pe lista de e-mail a guvernului precum și a satanei.
Sherry Shriner își vinde orgonul (un produs făcut de ea; în original, „orgone,” n.tr.) și pretinde că orgonul ei va ține demonii, extratereștrii, boala, maladia, sărăcia, și dezastrele (cauzate de, n.tr.) vreme (sau, meteorologice; în original, „weather,” n.tr.) departe de voi. EU, YAHUVEH, acum decretez, Sherry Shriner tu ai fost avertizată. Cum îndrăznești să spui că ceva ce tu faci (sau, fabrici, n.tr.) cu propriile tale mâini poate învinge demonii sau vindeca pe cineva (sau, vreun om, n.tr.) sau controla vremea! Sherry Shriner tu ești un fals profet în cel mai înalt grad!
Tu o calomniezi verbal (în original, „slander,” n.tr.) pe Elisabeth Sherrie Elijah [Elisheva Eliyahu], pentru că știi că amândouă dintre voi sunteți chemate să fiți lideri. Ea este un lider pentru EU, YAHUVEH, YAHUSHUA, și (PREA)IUBITA, PREȚIOASA NOASTRĂ RUACH HA KODESH de asemenea numită MAMA ÎNȚELEPCIUNE. Sherry Shriner tu ți-ai vândut sufletul satanei. Tu ești unul dintre liderii satanei. Acest (lucru, n.tr.) este adevărat.
Tu ai cunoaștere cu capul (sau, intelectuală, n.tr.) – (acest lucru, n.tr.) este adevărat – dar asta este tot ce ai. Tu chiar și copiezi obiceiurile Ebraice ale acestei Parohii (sau, activități de evanghelizare, n.tr.) Mesianice pentru a-i deruta pe oameni. Înainte, singura ta țintă erau Creștinii în Numele lui „IISUS” (în original, „JESUS;” ghilimele conform originalului, n.tr.). Acum, tu țintești (în original, „target,” n.tr.) Evreii în NUMELE LUI YAHUSHUA.
Sherry Shriner tu nici măcar nu ești cine cred oamenii că ești. Tu ești o lucrătoare a nedreptății (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Luca 13:27; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Plecaţi de la MINE, voi, toţi lucrătorii nedreptăţii!” n.tr.) și EU avertizez acum – fie ca (aceast mesaj, n.tr.) să fie difuzat (sau, emis public; „broadcast,” n.tr.) în lung și-n lat, avertizați (posibil și, să avertizeze, n.tr.) pe toată lumea – Sherry Shriner își promovează orgonul pentru distrugerea minților, corpurilor, spiritelor, și sufletelor!
Nu vă puneți credința (sau, încrederea, n.tr.) în orgon. Puneți-vă credința (sau, încrederea, n.tr.) în EU, YAHUVEH și YAHUSHUA, pentru a vă proteja în Zilele de Calamitate (sau, Calamității, n.tr.)! Ea spune că știe că vă puteți ruga la YAHUSHUA pentru protecție, dar că aceea este calea (cea, n.tr.) grea, în loc de asta ea spune cumpărați-i orgon-ul și „asta e calea ușoară” (ghilimele conform originalului, n.tr.). BLASFEMIE! Nimic nu vă poate proteja în afară de NUMELE ȘI SÂNGELE VĂRSAT AL LUI YAHUSHUA HA MASHIACH!
Acesta este adevărul despre orgonul pe care ea îl face și vinde și vă spune să-l plantați peste tot în diverse părți ale lumii – sau vă spune să-l purtați pe un lanț la gât sau să-l puneți în dormitoarele voastre sau înăuntrul casei voastre.
Uitați un Adevăr pe care EU, YAHUVEH, îl proclam de la (posibil și, prin, n.tr.) Elisabeth Sherrie Elijah [Elisheva Eliyahu]. Elisabeth [Elisheva] este cea care are un Sfânt Spirit de Războinic – așa cum avea David ca băiat păstor atunci când el s-a luptat cu Goliat.
Sherry Shriner nu este nepoata (de bunic; „granddaughter,” n.tr.) Regelui David din Vechime așa cum pretinde ea. De fapt Sherry Shriner este un goliat al răului ce proclamă doctrine ale diavolilor și secrete revelate ei de către satana și amestecă unele adevăruri Biblice pentru le a crea confuzie oamenilor (sau, a-i deruta pe oameni, n.tr.). Sherry Shriner este „extraterestrul de pe Internet” (ghilimele conform originalului; posibilă referire la titlul cărții ei, n.tr.). Și ea nu este ceea ce se înfățișează pe sine a fi. Ați fost avertizați.
EU te emit (precum pe un emisar; „send forth,” n.tr.) pe tine, Elisabeth Sherrie Elijah [Elisheva Eliyahu], pentru a face ceea ce tu M-ai rugat să nu fac. Și aceea este a demasca, a (posibil, MĂ, n.tr.) lupta(,) și a-i proclama Cuvinte acestui „extraterestru de pe Internet” (ghilimele conform originalului, n.tr.) numită Sherry Shriner în NUMELE LUI YAHUVEH!
Sherry Shriner, tu țintești Creștinii și Evreii Mesianici pentru că (acești oameni, n.tr.) sunt cei pe care satana vrea să-i distrugă cel mai mult. Feriți-vă oamenilor Sfinți și avertizați-i pe alții. Orgonul pe care ea îl face, ea pretinde că este rețeta ei secretă și că funcționează diferit de alt orgon, dar în realitate el va atrage demonii – casele voastre vor deveni posedate de spirite rele; pământul (sau, terenul, n.tr.) [în care] plantați orgonul ei va fi precum un instrument de tracking (sau, localizare, n.tr.) pentru diavol și extratereștrii care sunt deja aici deghizați. (Aceștia; gen nespecificat în original, n.tr.) sunt trupele de elită căzute ale satanei!
Pentru că voi vă puneți credința (sau, încrederea, n.tr.) în orgonul ei(,) EU, YAHUVEH(,) îi voi permite bolii să vină asupra corpului vostru. EU, YAHUVEH(,) le voi permite caselor voastre să devină infestate cu rău. EU, YAHUVEH, voi permite sărăcie acolo unde ați avut prosperitate. EU îi voi permite distrugătorului (Apocalipsa 9:11, „Îl aveau ca împărat pe îngerul Adâncului. În Ebraică, numele lui este „Abadon,” iar în Greacă are numele de „Apolion” (conform notelor ediției, „atât Abadon, cât şi Apolion înseamnă Distrugătorul,” n.tr.); referință citată în original, n.tr.) să distrugă tot ceea ce dețineți dacă nu vă căiți, (nu) dezgropați (orgonul, n.tr.), (nu) avertizați, și (nu) vă cereți înapoi banii cheltuiți pe cărțile ei, proviziile (ei, n.tr.) de urgență, și orgonul ei. Și răscumpărați finanțele pe care EU vi le-am dat, în pământ (sau, sol; „ground,” n.tr.) Sfânt. EU, YAHUVEH(,) v-am avertizat. Dacă voi depindeți de orgonul ei pentru a vă proteja, ați fost dur (sau, extrem de, n.tr.) înșelați! Această imagine (posibil și, fațadă, sau, chip; termenul original, „image,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Genezei 1:27; Noua Traducere în Limba Română 2006 este de „chip;” „Astfel, DUMNEZEU l-a creat pe om după Chipul SĂU, / după Chipul lui DUMNEZEU l-a creat; / bărbat şi femeie i-a creat,” n.tr.) [formă] de femeie câștigă (ușor, n.tr.) o grămadă de bani pentru că voi i-ați crezut minciunile! Pentru cei (sau, oamenii, n.tr.) care continuă să creadă minciunile ei, moarte și distrugere este tot ceea ce veți vedea.
De ce credeți că se dă mare (sau, laudă, n.tr.) că orgonul ei e mai bun decât al oricui altcuiva? Pentru că ea are o rețetă „secretă” (ghilimele conform originalului, n.tr.)? Orgonul ei nu va salva pe nimeni, și le va dăuna tuturor care nu se căiesc și nu-MI cer iertare pentru prostia (sau, idioțenia; în original, „stupidity,” n.tr.) de a crede minciunile trimise de satana.
Ea demască dușmanii lui YAHUSHUA pentru un (singur, n.tr.) scop(,) și acela este de a vă câștiga încrederea. De ce credeți că ea îl strigă pe Benny Hinn cu cuvinte urâte (sau, vorbește urât de Benny Hinn, n.tr.) și vă spune că atunci când el predică (traducere inexactă; sau, servește drept preot sau pastor, oficiind rituri divine și oferind călăuzire spirituală unei congregații; în original, „ministers,” înrudit cu „Ministry,” activitate de evanghelizare Creștină, definită anterior, n.tr.) voi să vă duceți și să plantați orgonul ei acolo unde el predică în jurul lumii?
Vă spun EU de ce. Este pentru că acest lucru îi dă putere straniului lui foc ocult! Cum altcumva vă poate face (sau, determina, n.tr.) satana să participați în a planta orgonul ei dacă voi nu credeți că luptați împotriva răului?
De ce credeți voi că ea acum cerșește după (sau, vă imploră să-i dați, n.tr.) bani pentru a-și construi fabrici de orgon în jurul lumii? Da, chiar și internațional. Ea vrea să contamineze atmosfera pentru că acest lucru este un beneficiu pentru (sau, le avantajează pe, n.tr.) forțele de elită ale satanei care vin (posibil, acum, sau, continuu; posibil și, sunt pe drum, sau, vor veni, n.tr.) din spațiu (spațiul cosmic, n.tr.). Ei/Ele (gen nespecificat în original; „they,” n.tr.) sunt prinții și puterile aerului (sau, văzduhului; limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Efeseni 2:2 sau 6:12, Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, 2 în care trăiaţi odinioară, urmând căile acestei lumi şi pe domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării,” și, „Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti,” n.tr.) și unii/unele sunt deja aici! Ei/Ele au nevoie de orgonul ei!!! Acest orgon afectează (acum, sau, continuu, n.tr.) și încălzirea globală, astfel fiți avertizați.
„Călcători peste demoni ai lui YAHUSHUA(,)” ridicați-vă acum și acoperiți această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) și sprijiniți-o într-un mod în care voi nu ați mai făcut-o vreodată până acum. Scrieți-i [Echipei Parohiei] și încurajați-i (pe acești oameni, n.tr.) și stabiliți o oră la care să vă rugați. Anunțați-o pe Elisabeth [Elisheva] că (oamenii Parohiei, n.tr.) nu sunt singuri când se angajează în aceste bătălii în NUMELE MEU. Încurajați-i și stabiliți o oră pe ceas (expresie; sau, exactă, n.tr.) pentru a vă angaja (sau, dedica; posibil și, la care să vă angajați, sau, dedicați, n.tr.) să vă rugați pentru ei/ele și toți partenerii în această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.).
EU i-am cerut acestei Parohii să se angajeze în (sau, să accepte și să-și asume, n.tr.) atacuri de la oameni (sau, ființe umane; „humans,” n.tr.) și demoni. Și totuși acum (acești oameni, n.tr.) sunt rugați să lupte într-o bătălie care vine din spațiul cosmic și (de pe, n.tr.) tărâmurile iadului însuși.
Elisabeth [Elisheva] a amânat eliberarea acestui Cuvânt pentru că de fiecare dată când citea Profețiile cu privire la acest lucru, se lupta împotriva ei pe tărâmul supranatural și vise cu extratereștri o atacau. Totuși cineva trebuie să-i avertizeze pe Sfinții MEI copii care sunt ajunși din urmă (posibil și, și prinși în lațul, n.tr.) de spiritul(ui) (sau, duhul(ui), n.tr.) controlului minții și al manipulării minții (în original, „mind control and mind manipulation,” n.tr.).
Chiar și o vizită la site-ul lui Sherry Shriner fără permisiunea lui EU,* YAHUVEH(,) este periculoasă (*pronume la Nominativ în original deși alt caz este cerut; nu e greșit, n.tr.). Nu vă duceți la site-ul ei. Nici măcar nu-i căutați numele (posibil, pe Google, n.tr.), decât dacă: știți [1] că v-ați rugat suficient și [2] că diavolul este legat (fedeleș, n.tr.), împreună cu demonii – și [3] că sunteți tari (sau, puternici/puternice, n.tr.) spiritual și [4] că aveți permisiunea MEA.
Rugați-vă împotriva acestei rele (sau, malefice, n.tr.) Sherry Shriner și a ceea ce ea face și ceea ce ea a făcut. Dacă discerneți că și voi trebuie (sau, sunteți meniți/menite, n.tr.) să vă asumați un rol activ în mustrarea minciunilor care vin de la gura acestui extraterestru reptilian care face de asemenea parte din trupa extraterestră de elită a satanei, făceți-o acum!
Ea le spune numele (altor oameni, n.tr.) care sunt în poziții sus-puse și guvernamentale și îi numește reptilieni. Cine cunoaște mai bine un alt reptilian decât unul care este din aceeași trupă de elită extraterestră?
Iubiți copii, EU vă spun asta pentru ca voi să nu vă temeți când veți vedea lucruri întâmplându-se [despre care] ați crezut că sunt doar o plăsmuire a imaginației altuia. Chiar și filmele horror (de groază, n.tr.) la care voi vă uitați înfățișează creaturi monstruoase care există cu adevărat în iad(,) care vor umbla pe acest pământ în timpul Marii Tribulații (numită în Sfintele Profeții și Necazul lui Iacov, n.tr.)!ii
Nu fiți înșelați/înșelate. Există plante satanice trimise de la vrăjitoare și grupări de sataniști (în original, „covens,” n.tr.)(,) care merg la și chiar predică (sau, servesc drept preot sau pastor, oficiind rituri divine și oferind călăuzire spirituală unei congregații; notă anterioară, n.tr.) în biserici și temple Mesianice. (Acești oameni, n.tr.) sunt în majoritatea a ceea ce sunt numite site-uri „Creștine” (ghilimele conform originalului, n.tr.) de chat online (în original, „chat rooms,” n.tr.) și forumuri Creștine pe Internet. Și în ele satana are plantele lui satanice plasate ca purtători de cuvânt sonori (sau, care fac în așa fel, sau, al căror stil de comunicare este astfel, încât ceilalți nu-i/nu le pot ignora; în original, „vocal,” n.tr.), și slujba lor este de a alunga (gonindu-i; în original, „chase away,” n.tr.) pe oricine este cu adevărat Sfânt/Sfântă și vorbește pentru YAHUVEH sau, EU, YAHUSHUA HA MASHIACH(,) și sunt umpluți/umplute cu (PREA)IUBITA, PREȚIOASA NOASTRĂ RUACH HA KODESH. Nu spuneți că nu ați fost avertizați/avertizate de către acest Profet prin care EU vorbesc acum.
Există evangheliști și pastori în ceea ce voi numiți mega-biserici, consistând din mii de membri (în original, „mega-churches;” biserici Americane, de obicei Protestante, ce au mai mult de 2,000 de participanți la ritul religios în fiecare weekend, unele ajungând chiar la 10,000, n.tr.). Voi veți cunoaște (sau, recunoaște, n.tr.) evangheliștii și pastorii, atât bărbați cât și femei, care compromit Sfintele MELE Adevăruri și ÎMI fură Gloria (sau, Slava, n.tr.). Voi îi veți (re)cunoaște pe „proxeneții evanghelici ai prosperității” care locuiesc în vile (sau, conace; în original, „mansions,” n.tr.) și sunt milionari și disprețuiesc săracii și clasa de mijloc. Totuși, săracii și clasa de mijloc sunt cei care i-au făcut pe „proxeneții evanghelici ai prosperității” milionarii care ei/ele sunt în ziua de astăzi (sau, i-au făcut milionari, n.tr.).
Voi îi puteți denumi (pe acești oameni, n.tr.) PEPi (în original, „EPPs,” de la „evangelical prosperity pimps,” n.tr.), căci ei vor fi folosiți ca dușmanii voștri pentru a-l prezenta și a conduce oameni la falsul hristos (literă mică conform originalului, n.tr.), unicul fiu născut al satanei.
Jale (sau, vai, n.tr.) fie de cei (sau, oamenii, n.tr.) care citesc asta (acum, n.tr.) (și, n.tr.) care le dau finanțe mega-bisericilor. EU, YAHUSHUA(,) vă voi trage la răspundere pentru (locul, n.tr.) unde vă semănați sămânța – dacă o faceți în pământ fertil cu Adevăr necompromis unde sunteți hrăniți (tradus literal, nutriți; în original, „nourished,” n.tr.) – sau dacă este în pământ sterp cu doctrine făcute de om, unde doar pastorii se îngrașă de pe urma dijmelor și ofrandelor voastre.
John Hagee! (liderul unei biserici Creștine Evanghelice Harismatice din Texas, Statele Unite; milionar, n.tr.) Tu ești un Iuda! Un lup (îmbrăcat, n.tr.) în haină de oaie! Predicând din ambele părți ale gurii tale!
Tu minți poporul Evreu și spui, „YAHUSHUA nu a venit pe Pământ pentru a fi MESIA Israelului.” Tu le spui, „YAHUSHUA înțelege de ce voi nu-L primiți (sau, acceptați, n.tr.) pe EL ca MESIA.” Tu îi pregătești (tradus literal, îi dispui, sau, le întinzi o cursă; „you set them up,” n.tr.) pentru a-l primi pe anticrist ca MESIA, și i-ai vândut pentru argint și aur. De dragul de a-ți hrăni lăcomia pentru faimă și avere, tu hrănești oile și mieii cu ceva adevăr amestecat cu minciuni abominaționaleiii [abominabile]!
John Hagee, EU am eliberat un alt Mesaj Profetic prin acest Profet și tu ești condamnat (sau, soarta ta este pecetluită; în original, „you are doomed,” n.tr.). Și toți cei (sau, oamenii, n.tr.) care sunt în congregația ta ar face bine să fugă (sau, să scape, n.tr.), cât încă (mai, n.tr.) e timp! „Proxeneții evanghelici ai prosperității” [PEPii] au invitat să intre demonii lăcomiei și mândriei. Și acei demoni l-au invitat să intre pe demonul lui Iuda. Cei (sau, oamenii, n.tr.) pe care EU i-am numit și cei (sau, oamenii, n.tr.) pe care EU îi voi numi au compromis Adevărurile MELE. În loc să ridice NUMELE MEU ei/ele ridică numele lor – punându-l pe clădiri, parohii (sau, activități de evanghelizare, n.tr.)(,) și biserici (posibilă referire la faptul că aceste parohii Protestante sunt des numite după numele pastorului care le conduce, nu după Numele lui DUMNEZEU sau al unor personaje Sfinte, n.tr.).
„Proxeneții evanghelici” [PEii] iubesc acum aurul și argintul mai mult decât iubesc oile și mieii MEI. Și dacă (acești oameni, n.tr.) nu se căiesc și nu se întorc de la acest drum ticălos pe care sunt, majoritatea celor pe care EU îi numesc în acest Cuvânt nu vor vedea niciodată Raiul.
Choo Thomas, căiește-te acum în mod public! Cuvintele pe care tu le-ai scris într-o carte descriind așa-zisele tale „călătorii” în Rai, este (singular conform originalului; posibil, sunt, n.tr.) o păcăleală de la satana!
Iubiți copii, doar pentru că cineva spune că au fost în Rai – testați (acest lucru, n.tr.) cu Cuvântul MEU. Și vedeți dacă se aliniază cu Descrierea MEA a Raiului. Fiecare Pastor care a promovat și promovează minciunile pe care Choo Thomas le-a scris, voi de asemenea îi sunteți sortiți Furiei MELE dacă nu vă căiți în mod public și mustrați (în mod public, n.tr.) aceste minciuni! Voi ați ajutat să conduceți oile și mieii în derivă (sau, să le/să-i rătăciți, n.tr.)! Cum de n-ați putut recunoaște aceste minciuni pe care ea le-a scris în cartea ei?
Orice adevărat Profet ar mustra și avertiza. Voi știți cine sunt adevărații Profeți, pentru că(,) precum aceasta prin care EU (cu adevărat, sau, într-adevăr; emfază conform originalului; de asemenea, dublu-sens în original, atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) vorbesc acum(,) ei/ele (gen nespecificat în original, n.tr.) strigă tare, „Choo Thomas este un fals profet care pretinde că a umblat și vorbit cu „IISUS.” Ea pretinde că a avut o experiență în afara corpului (în original, „an out of body experience,” n.tr.) și că „IISUS” a dus-o în Rai de 17 ori într-o lună și de fiecare dată acest lucru a fost precedat de manifestări violente [accese (sau, crize; același cuvânt este folosit pentru a descrie crizele epileptice; „seizures,” n.tr.) demonice] la un moment stabilit.”
De ce aș face EU un astfel de lucru? Nu sunt EU un PĂSTOR IUBITOR? Satana este cel care îi zguduie (sau, cutremură, n.tr.) corpul, nu EU. Satana este cel care o abuzează în mod violent în ceea ce ea numește o „ungere” pe mâinile și brațele ei pentru a o face să se simtă ca și cum mâinile ei se rup (în bucăți; sau, dezmembrează, n.tr.). Satana este cel care o batjocorește, și satana este cel care o răsplătește pe măsură ce (posibil și, pentru că, n.tr.) această iluzie este crezută de oamenii MEI Sfinți.
Ea spune că întotdeauna când „Iisus” a dus-o în Rai ea plângea tot timpul pentru că era atât de trist acolo. Dar EU, YAHUSHUA, spun(,) Raiul este un loc unde există doar bucurie. Căci nu este scris că EU voi șterge fiecare lacrimă de la ochii voștri?iv Iubiții MEI/Iubitele MELE (gen nespecificat în original, n.tr.), niciun cuvânt nu poate vreodată descrie frumusețea Raiului.
Toți (oamenii, n.tr.) care cred aceste minciuni trebuie să se căiască pentru că au crezut că EU, BUNUL PĂSTOR(,) MI-aș trata oile și mieii astfel. Toți (oamenii, n.tr.) care cred asta trebuie să se căiască pentru că nu au cerut discernământ dacă asta este Adevăr sau minciuni (plural conform originalului, n.tr.).
Cartea lui Choo Thomas este plină de doctrină falsă. Studiați și înfățișați-vă ca oameni încercați (limbaj original foarte similar cu versiunea în Limba Engleză a 2 Timotei 2:15; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui DUMNEZEU ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică corect Cuvântul adevărului,” n.tr.) și ardeți-i cartea, anunțându-l pe satana (sau, arătându-i satanei, n.tr.) că nu-i mai primiți minciunile.
În aceste Timpuri de Sfârșit, de ce nu i-aș spune EU oricui care a fost în Rai ADEVĂRATUL MEU NUME EBRAIC? De ce v-aș încuraja să mergeți la (sau, să frecventați, n.tr.) o biserică de Duminică, știind pentru ce vor fi folosite bisericile de Duminică în Marea Tribulație (numită în Sfintele Profeții și Necazul lui Iacov, n.tr.)? De ce nu s-ar întoarce ea din Rai cu un avertisment pentru Pastori să-și schimbe ziua de venerație cu adevăratul Shabbat? Unde am menționat (sau, spus, n.tr.) EU vreodată că există purgatoriu în exteriorul Porților Raiului? În cuvintele lui Choo Thomas, „Există două văi diferite (sau, separate, n.tr.) în exteriorul porților regatului.” Asta e O PROSTIE (în original, „NONSENSE,” n.tr.)!
Evangheliștii și Pastorii trebuie să hrănească (oamenii, n.tr.) cu Adevărurile MELE și să conducă prin exemplu. Acești oameni răi (sau, malefici, n.tr.) au compromis, au răsucit Cuvintele MELE pentru a le conforma propriei lor imagini comfortabile făcute de ei înșiși/ele însele care se străduiește să nu jignească pe nimeni. Toți dintre aceștia (care au fost, n.tr.) numiți/numite au demonstrat prin lucrările și gândurile lor că ei/ele și-au pierdut Frica de YAHUVEH. Cu toții vor cita (tradus literal; sau, de obicei, ca regulă, citează, n.tr.) Scripturile, dar toți/toate dintre ei/ele s-au rătăcit.
Creflo Dollar, EU am aceasta împotriva ta. Tu venerezi atotputernicul dolar! Paul și Jan Crouch, Joel Osteen, Marilyn Hickey, Joyce Meyers, Creflo Dollar, Benny Hinn, Kenneth Copeland, Steven Munsey, Rick Joyner, Pat Robertson, Oral Roberts, Richard și Lindsey Roberts, Juanita Bynum și Thomas Weeks, Paula White, Rodney Howard-Browne, Mike Murdock, Billy Graham, TD Jakes, Rod Parsley și Kim Clement – acestea sunt doar câteva exemple de „proxeneți evanghelici ai prosperității” [PEPi].
Și ei/ele sunt proxeneți pentru diavol pentru că ei/ele și-au părăsit chemarea de la început și începuturile umile. „Proxeneții evanghelici ai prosperității” [PEPii] au denumit parohiile (sau, activitățile de evanghelizare, n.tr.) sau bisericile după ei înșiși/ele însele.
Joel Osteen, tu ești căldicel și EU, YAHUVEH, te vomit din Gura MEA! (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Apocalipsei 3:15-16, „Știu faptele tale, ştiu că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! 16 Dar fiindcă eşti căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din Gura MEA! 17 Pentru că zici: ‘Sunt bogat, am adunat avere şi n-am nevoie de nimic!’ şi nu-ţi dai seama că eşti nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb şi gol, 18 te sfătuiesc să cumperi de la MINE aur curăţat prin foc – ca să fii bogat; haine albe – ca să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi alifie pentru ochi – ca să-ţi ungi ochii şi să poţi vedea. 19 EU îi mustru şi-i disciplinez pe cei pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te!” citat extins pentru context, n.tr.) Tu predici vorbe goale psihologice (sau, vorbe goale care citează termeni din psihologie pentru a părea profunde; în original, „psychological babble,” n.tr.) care nu pot salva (sau, mântui, n.tr.) sufletul nimănui. EU, YAHUSHUA, am aceasta împotriva ta Joel Osteen. Tu predici doctrina diavolului a anticristului, o religie New Age „de simțit bine” (sau, moale și căldicică; în original, „feel-good;” ghilimele conform originalului, n.tr.) ce-i conduce pe toți (oamenii, n.tr.) care te cred în iad!
Joel Osteen, unde te vei ascunde când Astrodomul (posibilă referire la un centru sportiv cumpărat de acest om, în care el își ține predicile săptămânale în fața a peste 50,000 de oameni; în original, „the Astrodome,” n.tr.) va părea că se sfărâmă peste tine? Tu te păcălești singur(,) Joel Osteen. Tu-i alungi (în special, gonindu-i, n.tr.) pe (oamenii, n.tr.) Sfinți care te avertizează să te căiești de păcatele tale și te avertizează despre iad.
Doar pentru că tu negi că există un iad nu înseamnă că nu-ți vei petrece eternitatea acolo cu soția și copiii tăi și toată congregația ta care îți crede minciunile, dacă nu te căiești!
Doar pentru că tu refuzi să avertizezi despre diavol, nu înseamnă că satana nu e conducătorul inimii și sufletului tău.
Tu ești demascat și oamenii care citesc aceasta îi vor avertiza pe alții și le vor trimite această Profeție tuturor celor menționați în acest Cuvânt Profetic. Oameni Sfinți(,) scăpați (sau, fugiți, n.tr.) de acești „proxeneți evanghelici pentru (sau, pro, n.tr.) prosperitate.” (Acești oameni, n.tr.) înșeală oameni, citând Scripturi ca și cum le-ar trăi și totuși ei/ele nu o fac. Feriți-vă de lupii deghizați ca lideri acolo unde oameni se adună și discută venirea MEA din nou. Unul (posibil, un grup, sau, o persoană, n.tr.) în special care urăște această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) calculează (în original, ca pe, sau, cu ajutorului unui, grafic; „plots,” n.tr.) data Răpirii ca și cum EU (dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) îi ascult (posibil și, i-aș asculta; acum, sau, continuu, n.tr.) pe ei. Ei (sau, acești oameni, n.tr.) îndrăznesc să se numească pe sine Rapturenow („Răpireacum,” n.tr.) și liderii nu au DUHUL MEU SFÂNT înăuntrul lor. Ei se mint pe sine și pe alții, totuși EU (posibil, cu adevărat; posibilă emfază în original, n.tr.) nu SUNT (dublu-sens conform notei anterioare, n.tr.) înșelat.
John Machaffie, tu ești lupul șef (sau, conducător, n.tr.) al Rapturenow și EU, BUNUL PĂSTOR, știu cum să alung lupii (în bătaie; sau, să-i bat pentru a-i alunga, n.tr.) și să (posibil, le, n.tr.) scot colții din oile MELE.
Cine ești tu s-o etichetezi pe Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu] un „fals profet”? Nu ești tu același (individ, n.tr.) care a insistat că urma să fii luat în Rai „în (sau, peste, n.tr.) 4 săptămâni” – și asta a fost pe 14 Septembrie 2007? N-ai vorbit (posibil și, proclamat, sau, anunțat, n.tr.) tu asta tare și clar pe (sau, prin intermediul, n.tr.) Internet(ului) și tuturor celor (sau, oamenilor, n.tr.) care au vrut să te asculte? N-ai spus tu că „IISUS” ți-a spus „de 9 ori” – „Vei fi în Rai peste 4 săptămâni”? Ei bine, pentru că (sau, din moment ce, n.tr.) EU, YAHUSHUA(,) nu pot minți(,) și tu ești încă viu și pe Pământ și este trecut de 14 Septembrie, nu poți tu să recunoști că nu-MI cunoști Vocea?
Cum atunci îi poți tu judeca pe alții și însemna fals profet? Cum poți tu spune înaintea unei mulțimi de oameni, „Stați departe (tradus literal; sau, nu vă apropiați, n.tr.) de allmightywind.com. Este lucrarea satanei” (ghilimele conform originalului, n.tr.)?
Cum îl puteți crede pe Jack Barr care este potrivit doar pentru distrugerea (tradus literal; sau, îi este sortit numai distrugerii, n.tr.) lui YAHUVEH? El nu-i nici Pastor nici Profet – doar o altă gură rea (sau, malefică, n.tr.) care-și împroșcă veninul pe Internet direcționat spre adevărații Sfinți Profeți. El e un altul care are spiritul religiei – condamnat (în original, „doomed,” n.tr.) la iad și Lacul de Foc – satanei îi place în mod special să revendice sufletul unei persoane care a declarat (în special, fals; sau, profesat, n.tr.) a fi Creștină(,) și totuși după roadele lor voi îi (re)cunoașteți (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Matei 7:16 și 7:20; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Păziţi-vă de profeţii falşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi feroce. 16 Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Culeg oare oamenii struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? 17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar orice pom stricat face roade stricate. 18 Un pom bun nu poate face roade stricate şi un pom stricat nu poate face roade bune. 19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte,” n.tr.).
Jack Barr a preferat să creadă bârfă trimisă de la un servitor al satanei pentru a o acuza pe Elisabeth [Elisheva] pe nedrept. Jack Barr a fost trimis de la satana pentru a o calomnia (verbal, n.tr.) pe Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu] cu spiritul distrugerii pentru a încerca să distrugă o lucrare care nu face nimic în afară de (a-I, sau, a NE; persoană nespecificată în original, n.tr.) glorifica (sau, slăvi, n.tr.) pe ABBA YAHUVEH, EU, YAHUSHUA, și (PREA)IUBITA, PREȚIOASA NOASTRĂ RUACH HA KODESH!
Această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) ajunge la suflete pentru MINE în toată lumea. Această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) sacrifică de dragul MEU – pentru a hrăni mieii și oile cu Adevărurile MELE și pentru a fi Purtătoarea MEA Profetică de Cuvânt Națiunilor și a proclama binecuvântările sau blestemele MELE pe fiecare pământ (sau, în fiecare țară, n.tr.) la care EU îi trimit (pe acești oameni; gen nespecificat în original, n.tr.).
EU îi vorbesc celui care se numește pe sine John Machaffie, și altora de pe forumul Rapturenow care refuzați chiar și să vă dați (posibil, afișați, n.tr.) numele voastre complete adevărate. Voi vă numiți pe sine „moderatori Creștini” (ghilimele conform originalului, n.tr.) pe acest forum de Internet, și vă dați mari (sau, lăudați, n.tr.) cum îi alungați pe oamenii care vin la voi proclamând Cuvintele MELE. Niciunul/Niciuna (gen nespecificat în original, n.tr.) dintre voi nici nu știu măcar sensul (sau, ce înseamnă, n.tr.) cuvântul(ui) dragoste. Și la ce (sau, care, n.tr.) dumnezeu vă rugați voi? Căci EU nu vă ascult (sau, refuz să vă ascult; dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT;” în original, „For I AM not listening to you,” n.tr.) până când nu vă căiți și începeți să ascultați de Cuvintele (sau, să vă supuneți Cuvintelor, n.tr.) pe care EU, YAHUSHUA, le proclam.
EU îi vorbesc acum forumului Rapturenow și-l folosesc ca exemplu – dar Internetul este plin de așa-numite „forumuri Creștine” (ghilimele conform originalului, n.tr.) cu același spirit (sau, duh, n.tr.) al lui Jezebel (prințesă Feniciană din secolul 9 înainte de Hristos; s-a căsătorit cu Ahab, prințul Israelului, dar a continuat să-l venereze pe falsul zeu Baal. A ordonat uciderea Profeților DUMNEZEULUI lui Israel. Povestea ei este în 1 Regi 16, n.tr.)!
Voi, care calomniați (verbal, n.tr.) și batjocoriți această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) și o numiți pe Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu] fals profet, PĂZIȚI-VĂ (sau, FERIȚI-VĂ, n.tr.)! Căci niciunul/niciuna dintre voi n-a dus (acest lucru, n.tr.) la rugăciune (sau, nu s-a rugat cu privire la el, n.tr.)! Niciunul/Niciuna dintre voi n-a gustat sau testat rodul bun al acestei Parohii (sau, activități de evanghelizare, n.tr.). Căci toți/toate dintre voi aveți motivații (sau, motive, n.tr.) să distrugeți Adevărurile vorbite prin Profetul MEU. Jezebel a încercat să-i ucidă pe toți Profeții MEI și a eșuat – și va eșua mereu. Exact așa cum [pentru] Ilie [Eliyahu] din Vechime (în original, „Elijah [Eliyahu] of Old,” n.tr.), EU am făcut o cale de scăpare, așa de asemenea, EU o protejez (și, n.tr.) pe a MEA Ilie [Eliyahu] a Timpului Nou (în original, „Elijah [Eliyahu] of New,” n.tr.).
Dușmani ai acestei Parohii care-i căutați distrugerea, voi știți că n-o puteți face în niciun alt mod decât (prin, n.tr.) a o calomnia (verbal, n.tr.) și vorbi minciuni despre Elisabeth [Elisheva], cea pe care EU am folosit-o pentru a naște această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.). Să nu credeți că (aceste lucuri, n.tr.) MĂ amuză. Căci EU știu numărul de fire de păr de pe capetele voastre (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Luca 12:7; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „4 Vă spun vouă, prietenilor MEI, să nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care, după aceea, nu mai pot face nimic! 5 Vă voi arăta însă de CINE să vă temeţi: temeţi-vă de CEL CARE, după ce omoară, are autoritatea de a arunca în Gheenă (sau, iad, n.tr.)! Da, vă spun, de ACELA să vă temeţi! 6 Nu se vând oare cinci vrăbii pe doi assarioni (conform notelor ediției, monedă Romană de bronz, n.tr.)? Şi totuşi nici măcar una dintre ele nu este uitată înaintea lui DUMNEZEU! 7 Cât despre voi, chiar şi firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! Nu vă temeţi! Voi sunteţi mai valoroşi decât multe vrăbii!” YAHUSHUA învățându-i pe Sfinții Apostoli despre frica de DUMNEZEU; pasaj extins pentru context, n.tr.) și EU (cu adevărat; emfază în original; de asemenea, dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui Dumnezeu în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) voi folosi forumul Rapturenow ca exemplu de ceea ce BUNUL PĂSTOR le face lupilor care spun că sunt pioși (sau, evlavioși, n.tr.) și totuși n-au nicio PIETATE înăuntrul lor. Ei (sau, acești oameni; gen nespecificat în original, n.tr.) citează Cuvintele MELE, îi atacă pe adevărații MEI Profeți și-i gonesc, și totuși îi aplaudă pe falșii profeți ce șed în vizuina lupilor. Căci ei înșiși/ele însele (gen nespecificat în original, n.tr.) sunt falși profeți – niciunul/niciuna (dintre acești oameni, n.tr.) nu MĂ cunosc cu adevărat.
Există unii chiar acum (sau, în acest moment, n.tr.) care au calomniat (verbal, n.tr.) această Parohie și (acest, n.tr.) Profet și totuși au simțit Sfântul Foc al Convingerii (sau, Condamnării; același cuvânt, „Conviction,” are ambele sensuri în Limba Engleză; în Sfintele Profeții, acest cuvânt ÎI este asociat cu precădere SFÂNTULUI DUH, n.tr.) MELE arzând în oasele voastre. Căiți-vă acum în mod privat lui YAHUSHUA și în mod public lui Elisabeth [Elishevei]. Ații au simțit Frica de YAHUVEH, știind că au păcătuit împotriva acestui Profet. CĂIȚI-VĂ ACUM înainte de a fi prea târziu!
În plus (sau, iar, n.tr.) alții știau că trebuiau să scrie și să proclame și s-o apere pe ea și această Parohie, dar le era mai frică de ce le-ar face lor agresorii (în original, „bullies,” n.tr.) de pe forum(urile, n.tr.) Rapturenow și Five Doves; lor le era frică de Jim Bramlet și ceea ce el ar spune; le era frică de a fi interziși (sau, blocați, n.tr.) din a fi pe forumuri, în loc de ceea ce EU, YAHUSHUA HA MASHIACH ȘI ABBA YAHUVEH, le-aș (posibil și, le-am; număr nespecificat în original, n.tr.) face lor.
„Începutul ÎNȚELEPCIUNII este Frica de YAHUVEH.”v N-ați citit asta în Scriptură? Vă previn (sau, avertizez, n.tr.). Testați spiritul (sau, duhul, n.tr.) care vorbește (1 Ioan 4:1, „Preaiubiţilor, să nu credeţi orice duh, ci verificaţi duhurile, dacă sunt de la DUMNEZEU sau nu, pentru că în lume au ieşit mulţi profeţi falşi;” referință citată în original, n.tr.). Și realizați (sau, înțelegeți, n.tr.) că liderul forumului Rapturenow este un fals profet – prin propriile lui cuvinte, el s-a spânzurat și a fost demascat. Guvernele multor națiuni șed în (sau, sunt prezente pe, n.tr.) aceste forumuri, urmărind și așteptând – căci ele au spioni acolo – luând nume (posibil, notând numele oamenilor de pe forum, dar și, asumându-și nume false, n.tr.) și fiind deghizați ca oi sau profeți pentru zilele rele (sau, malefice, n.tr.) ce urmează (sau, din viitor, n.tr.). Folosiți Înțelepciune acum. Și discerneți despre ce avertizez EU (acum, sau, continuu, n.tr.) (într-adevăr; emfază conform originalului; de asemenea, dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză, „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) – satana își are moderatorii lui acolo care își notează (posibil și, asumă, n.tr.) nume și iau notițe cu privire la toate slăbiciunile voastre. Folosiți Înțelepciune. Și discerneți despre ce avertizez EU (acum, sau, continuu, n.tr.) (dublu-sens în original confom notei precedente, n.tr.).
Păziți-vă (sau, feriți-vă, n.tr.) de oameni care fac scuze pentru falși profeți. Un fals profet este un bărbat sau o femeie care dă o dată – și un „Așa vorbește DOMNUL” (în original, „Thus saith the LORD;” limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Isaia 45:1; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Aşa vorbeşte DOMNUL către unsul SĂU,” n.tr.) este vorbit (în acest context, expresia poate însemna că falșii profeți pretind că Dumnezeu confirmă interpretarea lor în Sfintele Scripturi, n.tr.) – și acea dată trece și ceea ce ei/ele au profețit nu se înfăptuiește.
Unii Profeți care au făcut asta cu neștiință trebuie să se căiască (în mod, n.tr.) public și să-și ceară scuze pentru că ei/ele le-au vorbit cuvântul maselor (de oameni, n.tr.): prin cărți, scrisori, Internet, sau cuvânt vorbit (sau, viu grai, n.tr.). (Acești Profeți, n.tr.) pot fi iertați/iertate DACĂ (litere mari conform originalului, n.tr.) ei/ele n-au profețit fals pentru propriile lor motivații (sau, motive, în special din spatele unor acțiuni; în original, „motivations,” n.tr.).
Oameni(lor), voi nu-i/nu le ajutați să se căiască dacă faceți scuze (acum, sau, continuu, n.tr.) pentru ei/ele. Voi veți fi de asemenea trași/trase la răspundere pentru că faceți asta. Oameni(lor), voi trebuie să discerneți dacă rugăciunea este ceea ce a întârziat mesajul profetic sau dacă a fost o profeție a cărnii (sau, naturii carnale a omului; sau, trupului, n.tr.). Rugăciunea va întârzia (sau, în mod obișnuit întârzie, n.tr.) Judecățile MELE pentru un timp scurt, dar vai (sau, jale, n.tr.) fie de oameni când acea întârziere s-a sfârșit, (atunci, n.tr.) va fi devastare (tradus literal; sau, distrugere, în special, mare, la scală largă, și violentă; posibil, pustiire; „devastation,” n.tr.) mai mare (sau, mai importantă, sau, mai puternică, n.tr.) decât aceea care a fost profețită.
EU am avertizat prin Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu] că o falsă Răpire (în original, „Rapture;” momentul în care adevărații credincioși, care ÎI sunt loiali lui DUMNEZEU, vor fi luați de DOMNUL de pe pământ pentru a nu fi supuși chinurilor bătăliei Apocalipsei, care va devasta pământul; acești oameni sunt simbolizați de cele cinci fecioare înțelepte din Parabola Celor Zece Fecioare, Matei 25:1-13; versetele despre Răpire sunt de obicei 1 Tesaloniceni 4:17, „Vă spunem prin Cuvântul DOMNULUI că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea DOMNULUI, nicidecum nu o vom lua înaintea celor ce au adormit. 16 Căci DOMNUL ÎNSUŞI, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui DUMNEZEU, SE va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în YAHUSHUA, 17 apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe DOMNUL în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu DOMNUL,” n.tr.) este plănuită chiar și acum, în care oameni vor fi luați (posibil și, răpiți, n.tr.), sau vaporizați de către arme guvernamentale deghizate – forțele de elită ale satanei vor veni sub formă de OZN-uri și OMN-uri (Obiecte Marine Neidentificate; în original „USOs (unidentified sea objects),” n.tr.) și vor îndepărta (sau, înlătura, n.tr.) oamenii într-un mod despre care voi credeți că este doar science fiction. Țineți minte, mult science fiction este o avertizare despre planurile satanei.
Toate (lucrurile, n.tr.) de mai sus se vor înfăptui și la intervaluri (sau, perioade, n.tr.) separate de timp din istorie – și peste tot în lume, nu doar America. EU i-am dat acestui Profet care scrie (acum, n.tr.) un avertisment într-un vis despre portaluri (posibil, sau, porți, n.tr.) ale iadului (în original, „portals of hell,” n.tr.) deschizându-se și o invazie OZN întâmplându-se. Luați (acest lucru, n.tr.) în serios. Doar cei/cele (sau, oamenii, n.tr.) care vor striga (sau, apela; puternic; posibil și, cu lacrimi, n.tr.) în NUMELE LUI YAHUSHUA HA MASHIACH vor fi cruțați în acel timp (sau, moment; sau, în acea vreme, n.tr.). Căutați-MĂ cât încă MĂ mai puteți găsi (Isaia 55:6; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Căutaţi-L pe DOMNUL cât timp mai poate fi găsit! / Chemaţi-L cât timp mai este aproape!” referință citată în original, n.tr.)!
Shelby Corbitt refuză să se căiască și să admită (sau, recunoască, n.tr.) faptul că data pe care ea a dat-o, la care EU, YAHUSHUA, (M-aș fi întors, sau, ar fi trebuit să MĂ întorc, n.tr.) – NU s-a înfăptuit! Pentru că EU NU (litere mari conform originalului, n.tr.) i-am dat ei acel vis, NICI interpretarea (lui, n.tr.), NICI (o, n.tr.) dată pentru întoarcerea MEA. Acest Profet din care EU acum proclam, v-a spus în avans să n-o credeți.
EU am trimis acest Profet să vă avertizeze, astfel încât voi să nu fiți îngrijorați și supărați (posibil și, descurajați, n.tr.) odată ce timpul trecea. Urmăriți, așteptați, și lucrați (sau, munciți, n.tr.) până la adevărata prindere (în văzduh; sau, răpire, n.tr.). EU am spus în Apocalipsa 14 că va fi (sau, exista, n.tr.) mai întâi o Răpire a Primelor Roade de 144,000 (posibilă referire la versetele 1, „M-am uitat şi iată că MIELUL stătea pe Muntele Sion, şi împreună cu EL erau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scrise pe frunţile lor Numele LUI şi Numele TATĂLUI SĂU” și 4b, „Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru DUMNEZEU şi pentru MIEL,” n.tr.). Cât de puțini (oameni, n.tr.) vor să creadă asta – căci ea le este contrară (sau, li se opune, n.tr.) urechilor voastre pe care le mănâncă (sau, gâdilă; limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a 2 Timotei 4:3; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile,” n.tr.) și cărnii voastre (sau, naturii voastre carnale; sau, trupului vostru, n.tr.)!
Cei/Cele (sau, oamenii, n.tr.) care au vândut cărți afirmând un „Așa vorbește DOMNUL” (notă anterioară, n.tr.), „Aceasta este data răpirii bisericii” – sau (acești oameni, n.tr.) spun, „Spune o rugăciune și-ți e garantat Raiul” – EU vă întreb, veți da voi banii înapoi pe care oamenii i-au plătit pentru cartea voastră? Oameni Sfinți scriu și vă roagă (sau, cer, n.tr.) să le returnați banii!
Shelby Corbitt, Kenneth Copeland, Choo Thomas(,) și alții, voi îi conduceți pe oamenii MEI la o răpire falsă. Voi calculați ziua morților lor (sau, ziua când acești oameni vor muri, n.tr.) și voi omorâți încet credința (sau, încrederea în Dumnezeu; în original, „faith,” n.tr.) puținilor miei credincioși (sau, loiali, sau, fideli față de DUMNEZEU, n.tr.), tăcuți, speriați, nevinovați care sunt pe forumurile Rapturenow și Five Doves și multe alte forumuri.
Câți dintre voi urmăriți și-L așteptați pe „IISUS” (ghilimele conform originalului, n.tr.) să vină și să vorbească (acest lucru, n.tr.) tare, și totuși nici măcar nu realizați (sau, nu vă dați seama, n.tr.) că EU nu vă numesc (pe voi, n.tr.) Mireasa lui YAHUSHUA HA MASHIACH. Majoritatea dintre voi nu MĂ cunoașteți decât în parte (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a 1 Corinteni 13:12; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Acum vedem ca într-o reflecţie din oglindă (sau, conform notelor ediției, „acum vedem în mod indirect; analogia făcută de Pavel li se potrivea foarte bine Corintienilor pentru că în Corint se făceau unele dintre cele mai bune oglinzi din bronz lustruit,” n.tr.), însă atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaşte aşa cum am fost şi eu cunoscut,” n.tr.).
Nu sunt EU același YAHUSHUA care i-a mustrat pe farisei și i-a numit șerpi și vipere (posibilă referire la Matei 23:33-4, „33 Şerpilor! Pui de vipere! Cum veţi scăpa de condamnarea la Gheenă (conform notelor ediției, iad, n.tr.)?! 34 De aceea, iată, vă trimit profeţi, înţelepţi şi cărturari! Pe unii dintre ei îi veţi omorî şi îi veţi răstigni, iar pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din cetate în cetate,” n.tr.)? EU n-am cuvinte blânde (sau, niciun cuvânt blând, n.tr.) pentru dușmanii lui YAHUVEH ale căror nume nu se găsesc în Cartea MIELULUI A Vieții. N-a spus YAHUVEH că faraonul cel rău (sau, malefic, n.tr.) cu care s-a luptat Moise s-a născut doar pentru „distrugere” (ghilimele conform originalului; Romani 9:16-22, „Deci nu este ceva care ţine de cel care doreşte sau de cel care se străduieşte, ci ţine de DUMNEZEU, CARE arată îndurare, 17 pentru că, în Scripturi, DUMNEZEU îi spune lui Faraon, „Te-am ridicat ca să-MI arăt în tine Puterea MEA / şi astfel Numele MEU să fie vestit pe întreg pământul.” 18 Astfel, EL are milă de cine doreşte şi împietreşte pe cine doreşte. 19 Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine i se poate împotrivi Voii LUI?!” 20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să te contrazici cu DUMNEZEU?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat, „De ce m-ai făcut aşa?”? 21 Oare nu are olarul dreptul ca, din acelaşi bulgăre de lut, să facă şi un vas pentru întrebuinţări deosebite, dar şi unul pentru folosinţă obişnuită? 22 Şi ce dacă DUMNEZEU, dorind să-ŞI arate Mânia şi să-ŞI facă cunoscută Puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale Mâniei SALE, pregătite pentru distrugere?” Exodul 9:16, „Dar te-am ridicat (conform notelor ediției, sau, „Dar te-am lăsat viu,” n.tr.) ca să-ţi arăt Puterea MEA şi astfel Numele MEU să fie vestit pe întreg pământul;” referințe citate în original, n.tr.)?
Nu v-am dat EU exemplu când EU, YAHUSHUA, am blestemat smochinul pentru că nu producea niciun rod (sau, deloc roade, n.tr.) pentru MINE? Nu s-a veștejit și a secat și moartea a fost proclamată (posibil, asupra lui, n.tr.), și urma să nu mai producă rod niciodată (Marcu 11:12-25; citat după Sfânta Profeție; referință citată în original, n.tr.)? EU vă spun un Secret. Acel copac încă rămâne un copac mort ca semn de avertizare a ceea ce se întâmplă când ceva sau cineva este blestemat de către YAHUVEH.
Nu citiți Deuteronom 28 și Deuteronom 30? Sfintele Scripturi sunt pline de binecuvântări pentru cei (sau, oamenii, n.tr.) care ascultă de (sau, I se supun lui, n.tr.) YAHUVEH și blesteme pentru cei (sau, oamenii, n.tr.) care nu ascultă de (sau, I se nesupun lui, n.tr.) YAHUVEH!
Cele Zece Porunci sunt încă valide astăzi. Nimic nu s-a schimbat! EU, YAHUSHUA HA MASHIACH, n-am venit pentru a anula Legile pe care ABBA YAHUVEH le-a scris cu Propriul SĂU Deget pe o tablă de piatră (Exodul 31:18, „Când DUMNEZEU a terminat de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat acestuia cele două table (conform notelor ediției, „probabil două exemplare ale aceluiaşi document, nu un singur document în două părţi; în cf. cu pratica orientală, fiecare parte implicată în tratat trebuia să deţină o copie a documentului,” n.tr.) ale Mărturiei, table de piatră scrise cu Degetul lui DUMNEZEU,” Deuteronom 9:10, „DOMNUL mi-a dat cele două table de piatră scrise cu Degetul lui DUMNEZEU. Pe ele erau toate Poruncile pe care mi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării;” referințe citate în original, n.tr.). Aceste Porunci sunt valabile în Eternitate. A Patra Poruncă este un semn între YAH și cei/cele (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care cu adevărat ÎL venerează pe YAH. A Patra Poruncă în Marele Mileniu va fi încă valabilă (Isaia 66:23, „De la o lună nouă la cealaltă / şi de la un Sabat la celălalt, / orice făptură va veni / şi MI se va închina, zice DOMNUL;” Apocalipsa 20, citat după Sfânta Profeție; referințe citate în original, n.tr.) și oamenii vor veni și venera de adevăratul Sabat.
Citiți, studiați, și înfățișați-vă ca oameni încercați (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a 2 Timotei 2:15; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui DUMNEZEU ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică corect Cuvântul adevărului,” n.tr.). Sfintele Zile de Sărbătoare vouă vă va fi poruncit să veniți și să le respectați atunci când EU conduc și domnesc (tradus literal, sau, voi conduce și domni, n.tr.) pe Pământ. Aceea pe care oamenii o evită (sau, ignoră persistent; sau, de care se feresc; în original, „shun,” n.tr.) acum – A Patra Poruncă – este de asemenea cinstită în Rai. Ceea ce era numit păcat atunci pe Timpurile (sau, în Vremurile, n.tr.) din Vechime, este încă păcat astăzi în Ochii lui YAHUVEH.
Parlamentarilor (în original, „Lawmakers,” n.tr.) – voi credeți că pentru că voi decretați noi legi, din cauza duhorii care se ridică (sau, înalță, n.tr.) spre Rai de la păcatele voastre – pentru că voi schimbați legile țării, că (acest lucru, n.tr.) schimbă Legile din Rai? Voi veți secera iad și Lacul de Foc pentru că faceți asta. Voi nu puteți șterge (precum cu o gumă de șters; în original, „erase,” n.tr.) NUMELE MEU atât de ușor sau pe cel al lui YAHUVEH.
America și Europa, voi îi îmbrățișați (sau, acceptați cu brațele deschise, entuziast; în original, „embrace,” n.tr.) pe zeii păgâni acum pentru că L-ați părăsit pe UNICUL și ADEVĂRATUL (tradus literal; expresie; în original, „ONE & TRUE,” n.tr.) vostru DUMNEZEU, YAHUVEH și EU, YAHUSHUA. Inimile voastre sunt pline de fiecare rău. Nu s-au ridicat suficienți oameni Sfinți să protesteze împotriva abominărilor care au devenit legi. Acum este o cursă pentru a vedea (sau, să vedeți, n.tr.) care politician poate vorbi cele mai abominabile minciuni și ratifica cele mai abominabile legi.
Voi o calomniați (verbal, n.tr.) pe această Ringmaiden (de la verbul a (ră)suna, „to ring,” și substantivul inel, „ring,” în sensul de a (ră)suna în jurul lumii; poate fi tradus drept Fecioară Care Proclamă Cuvântul lui YAHUVEH în Jurul Lumii; numele pe care DUMNEZEU i l-a dat Profetului Elisabeth Elisheva; verbul „to ring” înseamnă și a bate clopotele, cum ar fi ale unei biserici, n.tr.) prin care EU vorbesc această Profeție și totuși, ea este cea pe care EU o folosesc pentru a fi crainicul pentru a o avertiza pe adevărata Mireasă, după cum este scris în Parabola Celor Zece Fecioare (Matei 25:1-13, n.tr.).
Din nou EU spun, EU îl voi trimite pe Mihail Arhanghelul la ea împreună cu Gabriel, și ei îi vor spune data lui Elisabeth [Elishevei]. Și la momentul precis (sau, exact, n.tr.) la care sună trâmbița, ea strigă, „Priviți, MIRELE (cu adevărat; emfază conform originalului, n.tr.) vine!” (limbaj arhaic în original, foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Matei 25:6, anunțul Crainicului din Parabola Celor Zece Fecioare; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „La miezul nopţii a răsunat un strigăt: ‚Iată MIRELE! Ieşiţi-I în întâmpinare!’” n.tr.). Toată adevărata Mireasă a lui YAHUSHUA HA MASHIACH despre care se vorbește în Apocalipsa 14 din toată lumea va auzi (acest strigăt, n.tr.) la același moment și se vor ridica în aer (sau, văzduh, n.tr.). (Cu adevărat; emfază discretă în original, n.tr.) nimeni nu știe timpul (sau, momentul; exact; posibil și, vremea exactă, n.tr.) și ora exactă.
EU nu i-am spus ei decât că Sfânta Zi va fi de Rosh Ha Shanah (Anul Nou Evreiesc sau Festivalul Trâmbițelor, Yom Teruah; prima din Înaltele Zile Sfinte descrise în Leviticul 23:23-32; are loc la începutul toamnei; este aniversarea creației lui Adam și a Evei; în Limba Engleză, „Feast of Trumpets,” n.tr.). Pentru că Rosh Ha Shanah este (posibil, celebrat timp de, n.tr.) două zile, și mulți oameni au calcule diferite cu privire la care dată pică (această sărbătoare, n.tr.) – este adevărat, ea nu știe ora. Totuși, exact așa cum Ilie [Eliyahu din Vechime] știa că el va fi (sau, urma să fie, n.tr.) luat, exact așa cum Noe știa ziua în care el trebuia să intre în arcă și să închidă ușa, așa va fi din nou.
Mireasa MEA va ști când aud (sau, vor auzi; plural conform originalului, n.tr.) în SPIRIT (sau, DUH, n.tr.), crainicul strigând (puternic, n.tr.) și spunând (în original, „cry out and say;” expresie foarte similară cu „cry aloud and say,” versiunea în Limba Engleză a „strigăm şi grăim” din porțiunea, „Cu aceste fericite Puteri şi noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm şi grăim” din Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur; această expresie face parte din rugăciunea pe care o spune Preotul înainte de a-i spune congregației, „Luați, mâncați, acesta este Trupul MEU, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor,” n.tr.), „Priviți(,) MIRELE (cu adevărat; emfază și limbaj arhaic în original, n.tr.) vine!” (Matei 25:6).
Vedeți voi, satana vă obosește și batjocorește acum, când un (om, n.tr.) după altul proclamă că ei știu ziua și ora. Și totuși din nou, EU MĂ repet astfel încât niciun (om, n.tr.) să nu fie înșelat. Acesta este motivul pentru care EU vă poruncesc s-o acoperiți pe ea în rugăciune, căci nu există decât (o persoană, n.tr.) pe care EU o numesc a MEA Ringmaiden.
Elisabeth Elijah [Elisheva Eliyahu] nu va ști, până când EU nu-i trimit pe Sfinții îngeri la ea așa cum EU am făcut înainte cu alte Sfinte Mesaje date ei. EU am făcut asta astfel încât ea să poată crede (posibil, că, n.tr.) așa cum EU i-am trimis pe Sfinții MEI îngeri întâi în Montana, după care Idaho (State din America, n.tr.) și Africa de Sud, EU voi face (acest lucru, n.tr.) din nou.
În Africa de Sud atât ea cât și un altul l-au văzut pe Arhanghelul Mihail într-un loc în care ei se așteptau cel mai puțin (la acest lucru, n.tr.): într-un restaurant din Camp’s Bay, Africa de Sud. Mihail avea instrucțiuni să apară înaintea ei. Și un martor a observat cum Elisabeth [Elisheva] se uita atent (sau, holba, n.tr.) la un bărbat și el se uita atent (sau, holba, n.tr.) la ea: Și imediat ce martorul l-a văzut pe Mihail, el a știut că acesta nu era (deloc, n.tr.) un om obișnuit. Era o legătură spirituală cerească.
ABBA YAHUVEH l-a trimis pe Mihail (care nu este ortografierea corectă a numelui lui, dar EU îți dau ortografierea pe care tu o recunoști) pentru a-i spori credința (sau, încrederea; în original, „faith,” n.tr.) ei (sau, Elishevei, n.tr.) că ceea ce EU am vorbit se va înfăptui. Arhanghelul Mihail a fost trimis la ea [la un alt moment] când satana a încercat să-i ia viața ei timp de trei zile. Și în timp ce [gospodăria (sau, oamenii din gospodăria ei, n.tr.)] dormea(u), deși ea încerca să-i trezească atunci când Sfinții Îngeri erau acolo, (acest lucru, n.tr.) nu era pentru ochii lor de văzut încă – Sfinții îngeri Mihail și Gabriel au venit și au adus vindecare în aripile lor, atunci când ea le atingea ca un copil mic și se minuna de frumusețea pietrelor prețioase (sau, nestematelor, n.tr.) încrustate în ele (sau, montate în structura lor; în original, „embedded,” n.tr.).
Sfinții Îngeri au proclamat cât de fericit (și entuziasmat; în original, „excited,” n.tr.) era tot Raiul de vestea că Mireasa lui YAHUSHUA [(din, n.tr.) Apocalipsa 14] urma (sau, urmează, n.tr.) să sosească în curând și că data viitoare când ea îi va vedea împreună, (acest lucru, n.tr.) va însemna că va fi timpul s-o cheme pe Mireasă acasă în Rai.
Sfinții Îngeri de asemenea au proclamat nașterea „Călcătorilor peste demoni ai lui YAHUSHUA” (ghilimele conform originalului; războinicii mijlocitori în rugăciune ai Parohiei Amightywind; oameni din toată lumea care se roagă zilnic pentru a proteja Parohia din punct de vedere spiritual; în original, „YAHUSHUA’s demon stompers,” n.tr.) și i-au spus ei (sau, Elishevei, n.tr.) să-i adune pe Sfinții războinici ai rugăciunii (sau, în rugăciune, n.tr.) pe zid, astfel încât ea să știe că ea nu se angajează în luptă cu dușmanii lui YAHUSHUA singură.
Din nou, acest lucru a fost pentru a-i spori credința (sau, încrederea în Dumnezeu; în original, „faith,” n.tr.). Și ea a fost imediat vindecată și spiritul (sau, duhul, n.tr.) morții a fost forțat să se elibereze de la ea.
Dușmani ai acestei Parohii (sau, activități de evanghelizare, n.tr.) țineți minte asta, când vă atingeți de această Parohie voi vă atingeți de SFÂNTUL MEU SÂNGE DIVIN FĂRĂ DE PĂCAT și NUMELE MEU este YAHUSHUA HA MASHIACH. EU protejez și acopăr această Parohie împreună cu legiuni de Sfinți îngeri războinici. Fiți avertizați toți cei (sau, oamenii, n.tr.) care blestemați această Parohie, blestemele vor fi întoarse înapoi împortiva voastră (posibil, ca un bumerang, n.tr.)!
Voi care aveți spiritul religiei și nu o relație iubitoare(,) ascultătoare (sau, supusă, n.tr.) cu ABBA YAHUVEH, voi îndrăzniți să apelați la numele de „Iisus Hristos” (în original, „Jesus Christ;” ghilimele conform originalului, n.tr.) pentru a cere distrugerea acestei femei și acestei Sfinte Parohii. Țineți minte aceasta, rugăciunile pe care voi le ridicați (sau, înălțați, n.tr.) și fiecare cuvânt pe care voi îl spuneți, (pentru acestea, n.tr.) voi veți fi trași/trase la răspundere.
ABBA YAHUVEH și EU, YAHUSHUA HA MASHIACH(,) vă vom (re)aminti de cuvintele voastre atunci când vă veți întreba de ce totul merge rău (sau, prost, n.tr.) în viața voastră. Vă întrebați (posibil și, vă veți întreba, n.tr.) de ce finanțele voastre, sănătatea, și pacea vă este luată (singular conform originalului, n.tr.), [de ce] distrugerea este peste tot în jurul vostru, și (oamenii, n.tr.) pe care-i iubiți sunt morți. Acum știți motivul (pentru care se întâmplă aceste lucruri, n.tr.) – căci EU tocmai v-am spus în avans – când veți fi lăsați în urmă să suferiți în Marea Tribulație.
Tuturor oamenilor care citesc aceasta (acum, n.tr.) și (care, n.tr.) au mâncat și s-au bucurat de (sau, cărora le-au plăcut, n.tr.) roadele acestei Parohii (sau, activități de evanghelizare, n.tr.), totuși nu i-au contactat niciodată (pe oamenii de la Parohie, n.tr.) sau nu au încurajat niciodată această Parohie în vreun mod – și vouă vi se va reaminti (acest lucru, n.tr.) în acest moment. Țineți minte, dacă o (singură, n.tr.) persoană Sfântă poate pune o mie de demoni pe fugă (sau, îi poate goni, n.tr.), două pot pune zece mii de demoni pe fugă.
Cu cât mai mult pot face un milion de credincioși (sau, de oameni care cred în Dumnezeu; în original, „believers,” n.tr.)? Această Parohie se va lupta pentru voi în măsura în care (sau, așa/după cum; posibil și, atunci când, sau, pe măsură ce, sau, pentru că, n.tr.) voi vă luptați pentru această Parohie.
EU, YAHUSHUA HA MASHIACH, vă spun aceasta. Aceasta este Ultima Biserică din Timpurile de Sfârșit (Matei 24:14, „Această Evanghelie a Împărăţiei va fi vestită întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul;” referință citată în original, n.tr.) care predică întregul Adevăr, inclusiv ceea ce Regele James a refuzat să permită să fie scris (Regele James al VI-lea al Scoției și I al Angliei (1566-1625) (King James VI and I), succesorul Reginei Elisabeta I. El a autorizat traducerea Bibliei în Limba Engleză în anul 1604. Biblia King James („King James Bible,” sau, KJB), terminată în 1611, rămâne versiunea standard a Bibliei în Limba Engleză până în ziua de astăzi. Regele James nu a autorizat ca toate manuscrisele Creștine ce existau atunci să fie incluse în această ediție, n.tr.). (Acest lucru, n.tr.) va fi scris (singular conform originalului, n.tr.).
Aceste Adevăruri vor fi predicate și EU îi folosesc pe Sfinții MEI oameni – ale căror nume lumea nu le cunoaște – căci ei/ele (sau, acești oameni; gen nespecificat în original, n.tr.) n-au fost murdăriți de mizeria acestei lumi. Aceștia pe care EU îi/le aleg pentru a-i/a le folosi (sau, pe care EU aleg să-i/să le folosesc, n.tr.) pentru Ultima Biserică din Timpurile de Sfârșit nu doresc faimă și nu vor compromite niciodată Adevărurile MELE pentru avere. (Acești oameni, n.tr.) nu sunt de vânzare și satana nu-i poate revendica în niciun fel (tradus literal; sau, n-are niciun drept asupra lor, n.tr.)! Cei/Cele (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) folosiți/folosite în această Ultimă Biserică din Timpurile (sau, a Timpurilor, n.tr.) de Sfârșit au suferit și (cu adevărat; emfază conform originalului, n.tr.) suferă de dragul MEU.
Cât de puțini/puține (gen nespecificat în original, n.tr.) dintre voi care citiți aceasta ați fi dispuși/dispuse (sau, voitori/voitoare; în original, „willing,” n.tr.) să plătiți acest preț? Majoritatea (dintre cei/cele, n.tr.) care citesc aceasta sunt concentrați pe propria lor lume, propria lor viață și familie. Ei/Ele nu sunt afară în primele linii ale credinței făcând (sau, întreținând, n.tr.) război spiritual.
Acum este timpul ca „Călcătorii peste demoni ai lui YAHUSHUA” să se ridice și să acopere această Parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.); să sprijine și încurajeze această Parohie și (acest, n.tr.) Profet; apărați această Parohie, căci voi sunteți hrăniți/hrănite de Mâna MEA prin această Parohie. (Această Parohie, n.tr.) este pășuni verzi pentru oile și mieii MEI.
Unii/Unele (sau, unii oameni, n.tr.) care citesc aceasta acum insistă să numească Numele MEU „IISUS” (în original, „„JESUS;”” ghilimele conform originalului, n.tr.), deși voi știți ADEVĂRATUL MEU NUME EBRAIC. Dar voi spuneți că preferați Numele Grecesc „IISUS.”
Din nou MĂ repet. Nu MĂ înțelegeți greșit. Există încă Putere de Iertare, Vindecare, Izbăvire, Înviere, și semne, minuni, și miracole făcute în Numele de „IISUS HRISTOS” (în original, „JESUS CHRIST,” n.tr.) în acest moment din istorie, pentru că ADEVĂRATUL MEU NUME EBRAIC nu era cunoscut în mod uzual (în original, „common knowledge,” n.tr.) și pentru că este înaintea Marii Tribulații, dar voi ați fost avertizați.
Chiar și acum un bărbat folosește numele de „Iisus Hristos” și proclamă a avea un milion de adepți (sau, discipoli, n.tr.), și totuși este un slujitor al satanei! Acest om rău (sau, malefic, n.tr.) este cunoscut sub numele de „Jesus” („Iisus,” n.tr.) Miranda (liderul unei secte din Florida, Statele Unite, n.tr.). Doar pentru că el folosește numele de „Iisus” – voi trebuie să testați spiritul (sau, duhul, n.tr.) (acestui, n.tr.) bărbat (sau, om, n.tr.)! Numele de „Iisus” (în original, „Jesus,” n.tr.) este contrafăcut peste tot în lume, în special în America de Sud.
Bărbatul care a luat numele de „Jesus” Miranda este un fals profet și un „proxenet evanghelic al prosperității” [PEP] care și-a vândut sufletul acum mult timp și este total posedat de satana – el este rău (sau, malefic, n.tr.) în fiecare mod – el predică: (faptul că, n.tr.) nu există un astfel de lucru ca păcatul; iadul este o minciună; el proclamă a fi Dumnezeu și neagă majoritatea Bibliei.
Toată lumea care a primit semnul 666 ca tatuaj, pentru că „Jesus” Miranda le-a spus să-i arate loialitatea lor în acest mod, a avut deja un pregust (sau, a pregustat deja, n.tr.) din blestemul damnaților.
Toată lumea care numește acest om „Dumnezeu” sau crede că el este „IISUS HRISTOS” a fost deja preluată de satana (sau, satana a luat deja controlul asupra acestor oameni, n.tr.) și a primit blestemul damnaților – satana batjocorește pentru a arăta cât de ușor va fi în Marea Tribulație (numită în Sfintele Profeții și, „Necazul lui Iacov,” n.tr.) să-i facă (sau, determine, n.tr.) pe Creștini să compromită și să respingă ceea ce ei odată știau a fi adevărat – satana arată cât de ușor este să batjocorești (sau, batjocoriți; persoană și număr nespecificate în original, n.tr.) numele de „Iisus Hristos.”
Nu puteți voi înțelege (sau, nu înțelegeți voi, n.tr.) de ce, în Marea Tribulație, (acest lucru, n.tr.) se va întâmpla din nou – și EU, YAHUSHUA HA MASHIACH, NU voi răspunde la NICIO (litere mari conform originalului, n.tr.) rugăciune în numele pe care fiul satanei (pe care voi îl numiți anticristul) îl va folosi.
Oamenii se vor ruga în numele de „Iisus” (ghilimele conform originalului; „Jesus,” n.tr.) și – exact la fel ca acela care se numește pe sine „Jesus” Miranda – unicul fiu născut al satanei va păcăli (continuu, n.tr.) oamenii cu semne, minuni, și miracole false(,) și el va proclama a fi „Dumnezeu” și va spune, „Iată-mă.”
Voi sunteți avertizați (acum, sau, continuu, n.tr.) prin acest Profet [pe care] EU o numesc a MEA Ringmaiden și acest avertisment este precum un gong care sună (acum, sau, continuu, n.tr.) în jurul lumii (posibil joc de cuvinte; „Ringmaiden” derivă din verbul „to ring,” a suna (în anumite contexte și, a bate clopotele) și substantivul ring, „inel,” sau, ceva care înconjoară ceva, în acest context, lumea, n.tr.). Luați aceste Profeții și avertizați-i pe alții. Când pastorii voștri refuză să se smerească (sau, să devină umili, n.tr.) și să admită că au greșit și să primească Adevărul – voi luați-l, micuților/micuțelor (gen nespecificat în original, n.tr.), și împărtășiți-l cu alții și mustrați acel pastor în NUMELE MEU.
Ei v-au arătat doar spiritul (sau, duhul, n.tr.) religiei umflat în pene cu spiritul (sau, duhul, n.tr.) lăcomiei. Pofta cărnii (sau, trupului, n.tr.) și mândria îi conduce și domnește (asupra, n.tr.) tuturor dintre ei. (Acești oameni, n.tr.) n-au un spirit ascultător (sau, supus, n.tr.)(,) umil. SFÂNTUL MEU DUH MAMA voastră ÎNȚELEPCIUNE (CEA) CARE este RUACH HA KODESH nu conduce (acum, sau, în mod obișnuit, n.tr.), nici nu domnește (acum, sau, în mod obișnuit, n.tr.) în (acești oameni, n.tr.). Ei (sau, acești oameni; gen nespecificat în original, n.tr.) îi ascultă pe contabilii lor, și satana îi ține concentrați pe posesie materială (posibil, posesiuni materiale; singular conform originalului, n.tr.) – mai mult decât un mers spiritual pentru binele lor. Ei (sau, acești oameni, n.tr.) și-au pierdut prima lor dragoste!
Toți cei (sau, oamenii, n.tr.) care MI-au furat Gloria (sau, Slava; în original, „Glory,” n.tr.) și-au ridicat (sau, înălțat, n.tr.) propriile lor nume pentru a-i trage pe oameni aproape, uitând că Sfintele Scripturi spun(,) când NUMELE LUI YAHUSHUA HA MASHIACH este „ridicat (sau, înălțat, n.tr.)...EU îi voi trage pe toți oamenii aproape” (tradus literal din versiunea în Limba Engleză citată în original, n.tr.) (Ioan 12:32, „Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la MINE pe toţi;” referință citată în original, n.tr.). Dacă o persoană denumește o parohie (sau, activitate de evanghelizare, n.tr.) sau biserică după el însuși/ea însăși (gen nespecificat în original, n.tr.), ei (sau, acești oameni, n.tr.) atrag oamenii prin propriile lor lucrări și nume. (Acest lucru, n.tr.) este condamnat (sau, sortit; în original, „doomed,” n.tr.) să eșueze și în Rai toate lucrările lor vor fi numărate ca (sau, drept; tradus literal; posibil și, considerate, n.tr.) resturi (tradus literal, resturi de tulpini care rămân ieșite din pământ după ce a fost secerată recolta; în original, „stubble,” n.tr.) și fân și vor fi arse (complet, n.tr.).
„Proxeneții evanghelici ai prosperității” [PEPii] au devenit faimoși și staruri – chiar și în proprii lor ochi, precum și ai altora – pentru regatele satanei. Ei nu mai sunt bărbații și femeile care odată cu adevărat slujeau și venerau și se rugau, „Facă-se voia lui YAHUVEH” (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Rugăciunii Tatăl Nostru, versetul Matei 6:10; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „Facă-se voia TA, / precum în cer, aşa şi pe pământ!” n.tr.). Pentru faimă și avere, ei/ele le-au permis spiritelor rele (sau, malefice, n.tr.) să intre înăuntru (sau, să pătrundă, n.tr.) și să conducă și să domnească prin corpurile lor.
În Marea Tribulație numele de „Iisus” va fi din nou folosit de către contrafacere și va fi (folosit, n.tr.) de către cel numit anti-cristul, care este unicul fiu născut al satanei. În acest moment din istorie, există unele biserici de Duminică care încă sunt folosite pentru Gloria (sau, Slava, n.tr.) MEA, dar în Marea Tribulație toate bisericile de Duminică vor fi folosite pentru gloria (sau, slava, n.tr.) satanei și semnul „fiarei” (ghilimele conform originalului, n.tr.) (Apocalipsa 13:16-18, „Ea (sau, fiara, n.tr.) a făcut ca la toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. 18 Aici este înţelepciunea! Cel ce are pricepere, să calculeze numărul fiarei, pentru că este numărul unui om. Numărul său este şase sute şaizeci şi şase,” referință citată în original, n.tr.) va fi în bisericile de Duminică în acel timp (sau, la acea vreme, n.tr.). Ați fost avertizați/avertizate.
Nu înțelegeți voi importanța de a cunoaște această avertizare ACUM (litere mari conform originalului, n.tr.)? Și de a învăța (posibil și, afla, n.tr.) NUMELE MEU EBRAIC, ACUM? A foma obiceiul de a folosi NUMELE MEU EBRAIC ACUM – pe care mama MEA pământească Evreică MI l-a dat când M-am născut?
Micuții MEI/Micuțele MELE (gen nespecificat în original; ambele se subînțeleg, n.tr.), EU am pus o dorință în voi de a nu vă conforma imaginilor (sau, chipurilor; termenul original, „image,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Genezei 1:27; Noua Traducere în Limba Română 2006 este de „chip;” „Astfel, DUMNEZEU l-a creat pe om după Chipul SĂU, / după Chipul lui DUMNEZEU l-a creat; / bărbat şi femeie i-a creat,” n.tr.) sau religiilor altor oameni. În loc de asta, voi vă doriți să fiți Sfinți/Sfinte. Voi doriți să-I fiți pe plac lui ABBA YAHUVEH. Și atunci când voi (cu adevărat, n.tr.) păcătuiți, voi auziți Vocea Blândă (și, în același timp, Înceată (nu tare); în original, „Soft;” limbaj original similar cu versiunea standard în Limba Engleză a 1 Regi 19:12; posibilă referire; acest pasaj descrie întâlnirea Sfântului Profet Ilie cu DUMNEZEU pe Muntele Horeb; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „„Ieşi şi stai înaintea DOMNULUI pe munte, i-a spus DOMNUL, căci DOMNUL va trece pe acolo!” Înaintea DOMNULUI a venit un vânt mare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile, dar DOMNUL nu era în acest vânt. După acest vânt, a fost un cutremur de pământ, dar DOMNUL nu era în acest cutremur. 12 După acest cutremur, a venit un foc, dar DOMNUL nu era în acest foc; iar după acest foc, a venit un murmur suav. 13 Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la intrarea peşterii. Şi o voce i-a vorbit astfel, „Ce faci tu aici, Ilie?”” citat extins pentru context, n.tr.) a MAMEI RUACH HA KODESH mustrându-vă și convingându-vă (și condamnându-vă; notă anterioară; „convicting,” n.tr.) (în mod, n.tr.) iubitor să vă întoarceți la Sfințenie. Vouă vă este arătată eroarea (sau, greșeala, n.tr.) căilor (sau, obiceiurilor, n.tr.) voastre (sau, a modului vostru de a face lucrurile, n.tr.), și voi vă căiți repede și vă întoarceți de la păcat (sau, îi întoarceți spatele păcatului, n.tr.) – și veniți alergând înapoi în Brațele Iubitoare ale lui ABBA YAHUVEH și EU, YAHUSHUA (pronume la Nominativ în original deși alt caz este cerut; nu e greșit; se întâmplă des în Sfintele Profeții, n.tr.).
Credeți că-MI face plăcere să vă pedepsesc aspru (în original, „chastising,” n.tr.) când vă duceți (sau, o luați dintr-o dată, n.tr.) pe o cale a păcatului? Totuși uneori copiii MEI sunt precum un copil neascultător în revoltă voită (sau, intenționată, n.tr.) care trebuie să fie disciplinat. Unii dintre copiii MEI au nevoie de mai multă disciplină decât alții. Da(,) spun EU, uneori chiar și o bătaie (la fund; în original, „spanking,” n.tr.) făcută din dragoste este administrată de mama sau tatăl copilului. (Bătaia la fund, n.tr.) este necesară ca ceva care vă (re)amintește (tradus literal; sau, pentru a vă (re)aminti; în original, „as a reminder,” n.tr.) că există consecințe pentru comportament păcătos.
Asta este adevărat de asemenea cu (posibil, privire la, n.tr.) ABBA YAHUVEH și EU, YAHUSHUA. Care (posibil și, ce fel de, n.tr.) copil ești tu (sau, sunteți voi, n.tr.)? Unii dintre copiii NOȘTRI au nevoie doar de o ceartă (sau, mustrare, n.tr.) blândă și ceva ce le (re)amintește (sau, o (re)amintire a faptului; „a reminder of,” n.tr.), „De ce n-ai ascultat de MINE (sau, de ce nu MI te-ai supus, n.tr.)?” Alții au nevoie de o ceartă (sau, mustrare, n.tr.) mai tare (sau, mai puternică, sau, mai pronunțată, n.tr.). Iar alții(,) care sunt atât de căpoși (tradus literal, au capul atât de tare; în original, „are so hard-headed;” sau, sunt atât de încăpățânați, n.tr.) au nevoie de o bătaie la fund de la YAHUVEH de dragul mântuirii sufletului lor. (Acest lucru, n.tr.) este făcut astfel încât cel/cea (gen nespecificat în original, n.tr.) voluntar(ă) (sau, încăpățânat(ă), n.tr.), plin(ă) de revoltă, să se căiască și să realizeze (sau, să-și dea seama, n.tr.) că este ori calea lui YAHUVEH ori va fi autostrada iadului!
Dacă insistați să continuați în comportament păcătos, uneori acest BUN PĂSTOR trebuie să rupă piciorul micuțului MEU miel sau micuței (MELE, n.tr.) oi pentru a vă opri de la a vă apropia prea mult de muchia focurilor iadului, unde satana vă poate revendica sufletul. Dacă EU nu vă opresc din a colinda (sau, a vă aventura, n.tr.) în vizuina satanei unde lupii așteaptă să vă devoreze carnea (sau, natura carnală; corpul, n.tr.) și spiritul (sau, duhul, n.tr.), cine vă va opri?
EU SUNT (dublu-sens în original conform notelor anterioare, n.tr.) singurul BUN PĂSTOR și EU, YAHUSHUA, nu pierd niciuna dintre oile sau mieii MEI. EU deja știu toate numele scrise în Cartea MEA A Vieții dinainte (posibil și, înainte, n.tr.) de întemeierea (tradus literal, punerea fundației, n.tr.) acestei lumi. Țineți minte (posibil și, amintiți-vă, n.tr.), EU nu tolerez comportamentul unui puști răsfățat (în original, „a spoiled brat,” n.tr.) care cere să se facă în felul vostru (sau, în care vreți voi, n.tr.), și nu (după, n.tr.) voia sau calea (sau, modul de a face lucrurile al, n.tr.) lui YAHUVEH. Voi care ați făcut aceasta deja ați secerat consecințele cauzate de păcat. Unii/Unele dintre voi care citiți aceasta acum ați suferit (experiența, n.tr.) divorț(ului), lupte(lor) (juridice, n.tr.) de custodie a copiilor, căsnicii(lor) nefericite, dependențe(lor) de droguri (sau, medicamente, n.tr.), dependență (dependenței) de alcool, alte (altor) dependențe, pușcărie(i), boli(lor) sexuale, boli(lor), copii(lor) născuți în afara căsătoriei, prăbușiri(lor) nervoase, încercări(lor) de sinucidere sau gânduri(lor) la sinucidere, depresie(i), boli(lor) mintale, confuzie(i), adulter(ului), preacurvie(i), homosexualitate (homosexualității), pornografie(i), pofte(i) trupești, jaf(ului) (sau, tâlhărie(i), n.tr.), furt(ului), crimă (crimei), avort(ului), șomaj(ului), și sărăcie(i).
Această listă este doar un mic exemplu de ceea ce aduce spiritul de revoltă împotriva voinței lui YAHUVEH. Toți/Toate (gen nespecificat în original, n.tr.) dintre voi care citiți aceasta acum știți (lucrurile de care, n.tr.) Dragostea, Grația (divină; sau, Harul; „Grace,” n.tr.), Mila, și Iertarea MEA v-a (singular conform originalului; posibil și, v-au, n.tr.) izbăvit – doar după ce v-ați căit lui YAHUVEH în NUMELE LUI EU, YAHUSHUA HA MASHIACH(,) și v-ați întors de la păcatul revoltei.
Când sunteți disprețuiți/disprețuite (gen nespecificat în original, n.tr.) și persecutați/persecutate de dragul NUMELUI MEU, să știți doar că mari (sau, însemnate, sau, puternice, n.tr.) sunt binecuvântarile voastre în Rai. Nu pe tine te atacă, iubitule micuț/iubito micuțo (gen nespecificat în original; „beloved little one,” n.tr.), EU sunt CEL pe Care ÎL atacă. Căci atunci când păgânii și puietul (termenul original desemnează în Limba Engleză și puietul de pește; „spawn,” n.tr.) satanei tună și fulgeră (verb la singular în original, n.tr.) împotriva voastră, ei (sau, acești oameni; gen nespecificat în original, n.tr.) nu văd fața voastră când atacă. Ei (sau, acești oameni, n.tr.) văd fața Sfințeniei și ei O văd pe DULCEA SFÂNT DUH înăuntrul (posibil și, dinăuntrul, n.tr.) vostru.
Trebuie să fiți „mergători pe apă” (ghilimele conform originalului, n.tr.) în credința voastră – țineți-o (sau, continuați să mergeți, n.tr.) pe calea Sfințeniei – căci strâmtă (sau, îngustă, n.tr.) este calea spre Rai și largă este calea spre iad (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Matei 7:13-14; Noua Traducere în Limba Română 2006 este, „13 Intraţi pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! 14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc,” n.tr.). Chiar dacă nimeni altcineva din jurul tău nu urmează calea pe care EU am întins-o înaintea ta, nu te întoarce înapoi micuțule/micuțo (gen nespecificat în original, n.tr.). EU (într-adevăr; de asemenea dublu-sens conform notelor anterioare, n.tr.) nu voi promite (sau, nu promit, n.tr.) că drumul va fi ușor, dar (această cale, n.tr.) va merita. Calea spre Rai e plină de sacrificii dar țineți minte (posibil și, amintiți-vă, n.tr.) că EU, al vostru YAHUSHUA, al vostru MESIA, am dat CEL MAI MARE (sau, MAI ÎNSEMNAT, sau, MAI PUTERNIC, n.tr.) SACRIFICIU DINTRE TOATE (posibil și, dintre TOȚI – oamenii, n.tr.).
Planurile pe care EU le am pentru tine comoara MEA sunt pentru (sau, de, n.tr.) bine și nu pentru (sau, de, n.tr.) rău. Când ești singur(ă), apelează la (tradus literal, întoarce-te spre, n.tr.) IUBITUL tău ABBA YAHUVEH și EU, singurul tău IZBĂVITOR și MESIA. Amintește-ți (posibil și, ține minte, n.tr.) că DULCEA SFÂNT DUH dinăuntrul tău este a ta MAMĂ RUACH HA KODESH și EA este mai aproape (posibil și, apropiată, n.tr.) de tine decât următoarea ta respirație (sau, suflare, n.tr.). Când plângi, dă-I voie să te legene în leagănul Brațelor EI, dându-ți o „PACE CARE DEPĂȘEȘTE TOATĂ (posibil și, ORICE, n.tr.) ÎNȚELEGERE(A)” (ghilimele conform originalului; tradus literal din original; limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Filipeni 4:7, n.tr.) (Filipeni 4:7, „Iar Pacea lui DUMNEZEU, care depăşeşte orice înţelegere, vă va păzi inimile şi gândurile în HRISTOS YAHUSHUA;” referință citată în original, n.tr.).
Ține minte (posibil și, amintește-ți, n.tr.), corpul tău este Templul MAMEI tale RUACH HA KODESH (1 Corintieni 6:19, „Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este Templul DUHULUI SFÂNT Care este în voi, pe Care-L aveţi de la DUMNEZEU, şi că voi nu sunteţi ai voştri?” referință citată în original, n.tr.), astfel încât orice i se întâmplă corpului tău I se întâmplă și EI de asemenea. Rămâi în Adevăr și Sfințenie și nu-i permite niciodată satanei să te pângărească.
Căci EU ți-am dat o Ungere și daruri pe care tu nu le cunoști (sau, știi, n.tr.), dar la timpul potrivit (acest lucru, n.tr.) va fi revelat. Continuă să cauți Urmele (sau, să încerci să le dai de urmă Urmelor; „seek,” n.tr.) Pașilor MEI (în original, „Footsteps,” n.tr.) în fiecare zi. Căci pașii celor (sau, oamenilor; gen nespecificat în original, n.tr.) Sfinți sunt hirotonisiți (sau, predestinați, sau, orânduiți; cuvântul original, „ordained,” este folosit în Limba Engleză și pentru a desemna hirotonisirea preoților, n.tr.) de către, EU, YAHUSHUA și al vostru ABBA YAHUVEH.
Numele tău, iubitule/iubito (gen nespecificat în original, n.tr.), este gravat pe palmele Mâinilor MELE – făcut (posibil, acest lucru a fost făcut; neclar în original, n.tr.) la Calvar. EU am suferit în locul tău, astfel încât tu să fii mântuit(ă) și să ai acces la YAHUVEH și Rai încă o dată (sau, din nou, n.tr.).
EU te iubesc micuțule/micuțo, cu o dragoste cu care niciun bărbat sau (nicio, n.tr.) femeie nu se poate compara. EU am depozitat toate dintre Sfintele tale lacrimi, fiecare fiolă (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Psalmului 56:8; termenul din Sfânta Profeție este de „vial,” fiolă de sticlă; versiunea standard în Limba Engleză, King James, se referă la acest obiect drept „bottle,” „sticlă;” Noua Traducere în Limba Română 2006 este de „burduf,” „DUMNEZEULE, doboară popoarele cu mânie! / 8 TU numeri zilele pribegiei mele; / pune-mi lacrimile în burduful TĂU! / Să nu fie ele oare în cartea TA?” n.tr.) de lacrimi pe care tu le-ai vărsat de dragul NUMELUI MEU.
EU vă dau un avertisment totuși, pentru timpurile ce vor veni.
Nu depindeți de nicio confesiune (în original, „denomination,” n.tr.) bisericească sau religie să vă mântuie, sau să vă păstreze Sfinți/Sfinte. Fiți Sfinți/Sfinte nu pentru a le face pe plac altora, ci pentru a-I face pe plac lui YAHUVEH. Voi trebuie să țineți minte (posibil și, să vă amintiți, n.tr.) că relația noastră nu constă într-o (sau, aspectul ei cel mai important, fundamental, nu este o, n.tr.) religie. (Relația, n.tr.) constă în (sau, aspectul ei cel mai important, fundamental, este, n.tr.) venerație, dragoste, și ascultare (sau, supunere, n.tr.) fără a compromite și a trăi Sfinți/Sfinte față de ABBA YAHUVEH și EU, YAHUSHUA HA MASHIACH. Țineți-vă corpul Sfânt și nepângărit pentru Lauda, Cinstea, și Gloria (sau, Slava, n.tr.) NOASTRĂ. Țineți-vă gândurile ancorate (sau, ferme, sau, fixate; limbajul original, „Keep your thoughts stayed upon ME,” este foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză, King James, a Isaia 26:3, „YOU will keep him in perfect peace, / Whose mind is stayed on YOU, / Because he trusts in YOU;” Noua Traducere în Limba Română 2006 este inexactă; „Celui cu mintea statornică / TU îi asiguri pacea – da, pacea, / căci se încrede în TINE,” n.tr.) asupra MEA. Țineți-vă ochii concentrați pe MINE (posibil sau, ațintiți asupra MEA, n.tr.).
Unii (dintre oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care citesc aceasta sunt adolescenți și totuși voi sunteți mai înțelepți/înțelepte decât alții de vârsta voastră. Voi sunteți chiar mai înțelepți/înțelepte decât mulți dintre adulții care vă înconjoară. Dar NU-I PERMITEȚI capului vostru să devină plin de mândrie! Căci asta va distruge (sau, dezintegra, n.tr.) planurile bune pe care EU le-am așternut (sau, stabilit, n.tr.) pentru voi!
Căutați CHIPUL MEU și continuați să creșteți în Harul MEU și Ungerea (MEA, n.tr.) în fiecare zi. Voi nu o respingeți pe acest Profet. Voi ÎMI auziți Vocea chiar și atunci când ea (sau, Vocea, n.tr.) se împotrivește (lucrurilor pe care le, n.tr.) spun alții, și voi nu veți compromite (tradus literal; sau, refuzați să compromiteți; posibil și, voi niciodată nu (veți) compromite(ți), n.tr.) nici da înapoi (sau, retrage, n.tr.). Să nu faceți nimic ce EU, YAHUSHUA, nu aș face. EU cunosc (sau, știu, n.tr.) fiecare respingere, fiecare durere, fiecare grijă (sau, îngrijorare, n.tr.), fiecare minciună a diavolului care a fost vorbită în urechea voastră, fiecare ispită. Și prin SÂNGELE MEU VĂRSAT la Calvar, voi sunteți victorioși/victorioase!
Amintește-ți asta iubitule micuț/iubito micuțo: dacă toți oamenii MI-ar fi primit Adevărurile, atunci toți oamenii ar primi Adevărurile pe care voi le împărtășiți. Pentru că (acești oameni, n.tr.) MĂ neagă (tradus literal; sau, refuză să recunoască adevărul sau existența DOMNULUI; termenul original, „deny,” este folosit în versiunea standard în Limba Engleză a Matei 10:33; Noua Traducere în Limba Română 2006 este „a se lepăda;” „Însă de oricine se va lepăda de MINE în faţa oamenilor MĂ voi lepăda şi EU înaintea TATĂLUI MEU, Care este în Ceruri;” termenul apare de asemenea în versiunea standard în Limba Engleză a trădării Sfântului Apostol Petru, Luca 22:33-34; „33 Petru I-a răspuns, „DOAMNE, sunt gata să merg cu TINE chiar şi la închisoare şi la moarte!” 34 YAHUSHUA i-a zis, „Îţi spun, Petru, că nu va cânta cocoşul astăzi până când nu te vei lepăda de trei ori că nu MĂ cunoşti!” n.tr.) pe MINE, ei/ele vă vor nega pe (sau, se vor lepăda de, n.tr.) voi. Pentru că (acești oameni, n.tr.) M-au persecutat pe MINE, voi veți fi persecutați/persecutate de dragul NUMELUI MEU.
Homosexualitatea este o abominare. Avortul este crimă. Nu-i permiteți minții voastre (sau, nu vă lăsați mintea, n.tr.) să se conformeze la ceea ce legile țării voastre consideră legitim (sau, de drept, sau, legal, n.tr.). În schimb, citiți Biblia și vedeți ce decretează Cuvântul MEU drept păcat. Evoluția (sau, Evoluționismul; teoria lui Darwin; în original, „Evolution,” n.tr.) este o minciună a (posibil și, de-a, n.tr.) satanei. Voi știți toate dintre aceste lucruri.
Stați foarte departe (sau, la distanță, n.tr.) de orice păcat sexual. Și stați departe de orice drog sau lichid care intoxică și răsucește (sau, contorsionează, n.tr.), controlează și pervertește mintea voastră. Stați foarte departe (sau, la distanță, n.tr.) de oricine care venerează pe un altul/o alta (gen nespecificat în original, n.tr.) pe care (acești oameni, n.tr.) îl/o numesc „dumnezeu” (sau, „zeu;” în original, „god,” n.tr.) și totuși voi știți că este un dumnezeu (sau, zeu, n.tr.) fals. Nici măcar să nu le ascultați doctrinele false – sau (acest lucru, n.tr.) deschide (posibil și, va deschide; timp prezent conform originalului, n.tr.) ușa ca spirite (sau, duhuri, n.tr.) mincinoase și înșelătoare să intre în mintea voastră.
Pledați SÂNGELE LUI EU, YAHUSHUA HA MASHIACH (expresie; posibil, rugați-vă pentru protecție de cel rău îmbrăcând Armura Spirituală a lui DUMNEZEU conform Efeseni 6; „11 Îmbrăcaţi toată Armura pe care v-o dă DUMNEZEU, ca să puteţi rezista uneltirilor diavolului. 12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti;” Noua Traducere în Limba Română 2006, n.tr.).
Nu fiți înjugați/înjugate inegal în vreun mod (expresie întâlnită des în Sfintele Profeții; a fi înjugat/înjugată din punct de vedere spiritual prin formarea unor relații, spre exemplu de căsătorie (soț-soție), prietenie, parteneriat profesional, etc.; situație descrisă în 2 Corintieni 6:14, „Nu fiți sub jug (sau, nu vă înjugați, n.tr.) inegal împreună cu necredincioşi. Căci ce parteneriat (sau, tovărășie, n.tr.) are dreptatea cu fărădelegea? Și ce comuniune are lumina cu întunericul?” n.tr.) – satana va folosi poftele cărnii voastre pentru a vă ispiti dar SÂNGELE VĂRSAT ȘI NUMELE LUI EU, YAHUSHUA HA MASHIACH a (singular conform originalului, n.tr.) învins (tradus literal, a învins copleșind-o și înfrângând-o; în original, „overcome,” n.tr.) ispita. DACĂ (litere mari conform originalului, n.tr.) voi doar ați folosi (sau, ați vrea, sau, ați alege, să folosiți acest lucru, n.tr.)!
Lăsați-i pe păgâni să batjocorească și să râdă. YAHUVEH va râde la urmă. Înțelegeți că adolescenții păgâni pot fi cei mai cruzi dintre toți oamenii. Cei/Cele (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care cu adevărat vă persecută vor regreta amarnic într-o zi ziua în care ei/ele vreodată au râs, v-au blestemat (sau, înjurat, n.tr.)(,) sau v-au batjocorit. În iad (acești oameni, n.tr.) vor fi forțați să-și amintească fiecare cuvânt pe care ei/ele l-au vorbit împotriva voastră și ei/ele vor auzi aceste cuvinte pentru toată eternitatea dacă ei/ele nu se căiesc și nu-L acceptă pe EU, YAHUSHUA, ca al lor MESIA.
Conduceți sufletele la singura UȘĂ SPRE MÂNTUIRE: EU SUNT (dublu-sens în original; atât subiect și predicat cât și Numele lui DUMNEZEU în Limba Engleză; „I AM,” „EU SUNT,” n.tr.) YAHUSHUA HA MASHIACH și EU SUNT (dublu-sens în original conform notei anterioare, n.tr.) singura UȘĂ. EU SUNT (dublu-sens, n.tr.) singura CALE și (singurul, n.tr.) ADEVĂR (posibil, pentru, n.tr.) a intra în Rai și a sta înaintea lui ABBA YAHUVEH. Nu conduceți pe nimeni spre o biserică pentru MÂNTUIRE, căci o biserică nu poate salva (sau, mântui; același cuvânt are ambele sensuri în Limba Engleză; „save,” n.tr.) un suflet. Mântuirea vine prin căința de păcate și recunoașterea (faptului, n.tr.) că EU, YAHUSHUA, SUNT UNICUL FIU NĂSCUT AL LUI YAHUVEH ȘI DOMN DUMNEZEU ATOTPUTERNIC.
Venerați-L (posibil și, Venerați-I; persoană și număr nespecificate în original, n.tr.) pe YAHUVEH și EU, [YAHUSHUA] și (PREA)IUBITA, PREȚIOASA NOASTRĂ RUACH HA KODESH CARE este MAMA ÎNȚELEPCIUNE cu o relație iubitoare, ascultătoare (sau, supusă, n.tr.), pocăită (sau, care se căiește, n.tr.) cu EU, YAHUSHUA.
Atunci când păcătuiți, grăbiți-vă să vă căiți și să vă întoarceți de la rău (sau, să-i întoarceți spatele răului, n.tr.). Nu premeditați păcatul și vă gândiți, „Ei bine, mă voi căi mai târziu.” Nu funcționează (sau, merge, n.tr.) așa!
Dacă voi depindeți de o biserică pentru relația voastră cu YAHUVEH și EU, YAHUSHUA HA MASHIACH, ce veți face voi atunci când biserica va predica o doctrină falsă – (posibil, când, n.tr.) pastorul compromite precum cei/cele pe care EU i-am/le-am numit mai sus? EU vă pot auzi (tradus literal; sau, vă aud, n.tr.) pe unii/unele dintre voi spunând, „Ei bine, Biserica mea este o Biserică bună. Eu am un Pastor Sfânt.”
EU vă spun vouă, „Chiar dacă este o Biserică cu rod bun, ce veți face voi când nu vă puteți baza pe (sau, depinde de, cu încredere completă, n.tr.) o Biserică, un Pastor(,) sau o persoană pentru sprijin spiritual – pentru că ușile au fost închise? (posibilă referire la Pilda Celor Zece Fecioare, Matei 25:1-13; momentul în care fecioarele nebune se întorc cu lămpile pline cu ulei nou dar Mirele este deja cu celelalte Fecioare; ușa s-a închis și cele cinci nu mai pot intra, n.tr.) Sau scoase în afara legii (sau, făcute ilegale, n.tr.) de către țara voastră? Sau Pastorul vostru a fost întemnițat pentru predicarea Evangheliei? Sau s-a (posibil și, v-ați; persoană și număr nespecificate în original, n.tr.) mutat și nu aveți niciun acces la acea persoană sau Profet?”
Acesta este motivul pentru care EU vreau ca voi să vorbiți cu MINE. Haideți ca NOI să avem tovărășie împreună. Împărtășiți-vă interesele (sau, lucrurile care vă interesează, n.tr.) cu MINE. EU doresc nu numai a fi DOMNUL ȘI MÂNTUITORUL vostru, DUMNEZEUL vostru, dar de asemenea și CEL MAI BUN PRIETEN al vostru.
Mântuirea este o „unu-la-unu” (posibil și, o întrevedere unu-la-unu, sau, în bază individuală, tradus literal, n.tr.) cu YAHUVEH și EU, YAHUSHUA. Și oamenii MEI sunt umpluți/umplute cu PREȚIOASA NOASTRĂ RUACH HA KODESH.
Cuvântul MEU spune, „Nu părăsiți (sau, nu lăsați în urmă, n.tr.) adunarea voastră împreună” (Evrei 10:25; „Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!” referință citată în original, n.tr.). Dar (acest lucru, n.tr.) nu înseamnă că (adunarea, n.tr.) trebuie întotdeauna să fie într-o clădire de Biserică. Chiar și acum, voi vă adunați (continuu, n.tr.) împreună prin tehnologia unui computer, comunicând unul/una cu altul/alta.
Vine (continuu; sau, este pe drum, n.tr.) o zi foarte curând când voi va trebui să vă rugați și să discerneți, să-i mărturisiți (despre credința voastră în Dumnezeu; în original, „witness to,” n.tr.) acestei persoane(,) sau va fi (sau, este, n.tr.) (acest lucru, n.tr.) o cursă a guvernului?
Orice națiune care-și pierde libertățile (sau, drepturile, n.tr.) religioase (acest lucru se întâmplă, n.tr.) pentru că (aceste națiuni, n.tr.) le-au permis guvernelor să le jupoaie (drepturile, n.tr.) de pe ele puțin câte puțin până când tot ceea ce rămâne este o dictatură și o lucrare a anticristului!
America și Europa, cât de departe ați căzut de la Harul MEU și Mila (MEA, n.tr.).
Bisericilor din America, rușinea este asupra voastră pentru că v-ați vândut din frica de a vă pierde statutul vostru de scutire de taxe (garantat prin lege bisericilor din Statele Unite, n.tr.)! Majoritatea bisericilor din lume nu le vor mai permite (sau, în mod obișnuit nu le mai permit; sau, refuză să le mai permită, n.tr.) adevăraților MEI Apostoli și Profeți să profețească, să mustre, să ofere îndemnuri, să încurajeze(,) și să fie mentori.
Pastorilor(,) ați uitat (cumva, n.tr.) voi, că există doar UN (SINGUR, n.tr.) BUN PĂSTOR și că (Acela este, n.tr.) EU, YAHUSHUA HA MASHIACH? Voi Pastorilor din majoritatea Bisericilor nu vreți vreo MANĂ PROASPĂTĂ sau VIN NOU (litere mari conform originalului, n.tr.) de la PREȚIOASA RUACH HA KODESH. Voi nu vreți să schimbați doctrinele voastre sau gândirea (voastră, n.tr.) (făcută, sau, făcute; persoană și număr nespecificate în original, n.tr.) de om. Majoritatea bisericilor au pastori care conduc bisericile ca (pe, n.tr.) o dictatură!
Acest lucru MĂ jignește foarte mult(,) deoarece de la cea mai mare la cea mai mică din congregațiile bisericești (niciuna, n.tr.) nu au mărșăluit și nu au protestat către guvernele lor, vorbind tare astfel încât toți (oamenii, n.tr.) să poată auzi (tradus literal; sau, să audă; sau, vorbind tare în auzul tuturor, n.tr.). În loc de asta (congregațiile, n.tr.) au rămas tăcute pe când legi pe care YAH le-a decretat drept abominare, sunt ratificate drept (sau, devenind, n.tr.) legale în țările (respectivelor congregații, n.tr.) și chiar (sunt, n.tr.) predate drept adevăr în școli!
Vai (sau, jale, n.tr.) fie de orice insulă, țară(,) sau națiune care face asta. Ele vor secera răzbunarea lui YAHUVEH. Vai (sau, jale, n.tr.) fie de orice națiune sau școală care îndepărtează (sau, înlătură, n.tr.) Adevăruri Biblice și (de, n.tr.) guverne care nu mai respectă (profund, n.tr.) cuvintele, „In GOD We Trust” („În DUMNEZEU ne încredem;” motto-ul oficial al Statelor Unite ale Americii din anul 1956, n.tr.).
Micuții MEI/Micuțele MELE (gen nespecificat în original, n.tr.), învățați-i pe oameni Adevărurile: NICIO (litere mari conform originalului, n.tr.) biserică nu poate salva (sau, mântui; același cuvânt are ambele sensuri în Limba Engleză; „save,” n.tr.) vreun suflet. Doar prin SÂNGELE MEU VĂRSAT LA CALVAR și NUMELE MEU poate cineva fi mântuit(ă) – prin căință și întoarcerea de la tot răul (sau, prin a-i întoarce spatele întregului rău, n.tr.). Învățați-i (pe oameni, n.tr.) să păstreze (sau, să continue să respecte, n.tr.) Poruncile lui YAHUVEH și să-L pună pe YAH primul în viața și dragostea lor și să aducă întrebările lor de zi cu zi la YAH, astfel încât ei/ele să se poată încrede în YAH pentru întrebările (posibil și, subiectele, sau, problemele, n.tr.) mai mari.
Țineți minte(,) lucrările voastre vor fi răsplătite în Rai și singurele răsplăți pe care voi le primiți pe Pământ este ceea ce faceți pentru MINE. Învățați bebelușii (posibil și, copilașii; „babies,” n.tr.) pe care-i conduceți la MINE să se roage și să folosească NUMELE MEU SACRU EBRAIC, YAHUSHUA HA MASHIACH. Avertizați-i: ei/ele nu trebuie să compromită. Învățați oamenii adevăratul Shabbat – și importanța de a observa (sau, respecta, n.tr.) Sfintele Sărbători. Continuați să învățați (oamenii, n.tr.) despre Rai și iad. Căci mai multe suflete se vor duce în iad decât în Rai.
Învățați despre MINE și EU vă voi folosi pentru a-i învăța și conduce pe alții la MINE. Din gura pruncilor EU (cu adevărat; emfază conform originalului, n.tr.) vorbesc (limbaj original foarte similar cu versiunea standard în Limba Engleză a Matei 21:16; Noua Traducere în Limba Română 2006 este inexactă; „Din gura copiilor şi a celor ce sunt alăptaţi ŢI-ai scos laudă!” n.tr.).
Rămâneți puri/pure cu inima, corpul, și sufletul, și EU vă voi da o dragoste cu aceeași inimă după EU, YAHUSHUA HA MASHIACH. Dacă voi vă doriți sufletul vostru pereche, corpul lor va fi pur înaintea MEA cu o dorință de a MĂ venera și sluji mai presus de orice altceva așa cum faceți (și, n.tr.) voi. Sufletul vostru pereche va fi plin de Sfințenie și împreună voi veți conduce suflete la Regatul Raiului. Voi nu vă veți întreba (sau, nu va fi nevoie să vă întrebați, n.tr.) cine este această persoană. EU voi aduce sufletul vostru pereche atunci când EU știu că ambii sunt pregătiți.
Luați Împărtășanie zilnică cu MINE și vorbiți-MI cu cuvinte de dragoste și recunoștință pentru prețul pe care EU l-am plătit pentru voi la Calvar. Asigurați-vă înainte să luați Împărtășanie că mărturisiți (păcatele; posibil și, vă spovediți; același cuvânt este folosit pentru spovedanie în Limba Engleză; „confess” / „confession,” n.tr.) și sunteți hotărâți să vă întoarceți de la orice (sau, să-i întoarceți spatele oricărui, n.tr.) păcat din viața voastră. Dacă ați nedreptățit un alt frate sau (o altă, n.tr.) soră care este foarte credincios/credincioasă în MINE (sau, care ÎI este foarte devotat/devotată lui DUMNEZEU; pios/pioasă, n.tr.), mărturisiți-MI acest păcat și cereți iertarea MEA. Apoi duceți-vă la ei și cereți iertarea lor. Nu luați Împărtășanie și practicați păcătuitul în același timp. EU M-aș fi dus la Calvar și suferit și murit și înviat din morți a treia zi, chiar dacă ar fi fost doar pentru o (singură, n.tr.) persoană. EU vă iubesc atât de mult (sau, Atât de mult, sau, Într-atât, vă iubesc EU, n.tr.). Și EU I-am făcut un jurământ lui ABBA YAHUVEH, (că, n.tr.) EU nu urma să pierd (sau, nu voi pierde, n.tr.) niciun (singur, n.tr.) suflet (Ioan 10:28-29, „EU le dau viaţă veşnică şi în veac nu vor pieri; şi nimeni nu le va smulge din Mâna MEA. 29 TATĂL MEU, Care MI le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din Mâna TATĂLUI;” referință citată în original, n.tr.) al cărui/cărei nume a fost scris deja în Cartea MIELULUI A Vieții înainte de Întemeierea (tradus literal, Punerea Fundației, n.tr.) acestei Lumi.
Niciodată nu trebuie cuvintele vorbite în timpul Împărtășaniei să fie simplă repetiție. Și faceți asta nu doar în amintirea PREȚULUI pe care EU, YAHUSHUA, l-am plătit la Calvar pentru voi, ci lăudați-MĂ ca EU să nu beau (posibil și, că EU nu voi bea, n.tr.) din rodul viței-de-vie din nou până când EU nu voi face astfel cu Mireasa MEA și Oaspeții la Supeul de Nuntă (în original, „the Marriage Supper,” n.tr.) din Rai.
Amintiți-vă de aceasta ca (de, n.tr.) o armă împotriva satanei, pe măsură (sau, în timp, n.tr.) ce-i (re)amintiți continuu, (că, n.tr.) satana n-are niciun drept de a vă revendica (tradus literal; sau, niciun drept la, n.tr.) mintea, corpul, spiritul, sau sufletul vostru – în afară de cazul în care voi, prin păcat, îi dați lui dreptul legal. „Fiți Sfinți/Sfinte căci EU SUNT (dublu-sens în original conform notelor anterioare, n.tr.) Sfânt” (1 Petru 1:16, „Deoarece este scris, „Fiţi Sfinţi, pentru că EU sunt Sfânt!” Sfântul Apostol Petru citează din Leviticul 11:44; referință citată în original, n.tr.). Străduiți-vă să trăiți Sfinți/Sfinte în mintea și corpul vostru – și umblați în SFÂNTUL DUHvi mai mult decât umblați în carne (sau, natură carnală, sau, corp, n.tr.) – și (să, n.tr.) știți că legiuni de Sfinți îngeri ai Raiului luptă din partea voastră (sau, în interesul vostru, n.tr.)!
Sfârșitul Profeției. Astfel a fost vorbit și scris
în această zi de 27 Octombrie 2007 prin Sora voastră în YAHUSHUA,
Apostol Elisheva Eliyahu
Appendix – Noua Traducere în Limba Română 2006
Marcu 11:12-25, YAHUSHUA și smochinul
„12 În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui YAHUSHUA I s-a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!” Ucenicii LUI au auzit aceasta.
15 Au ajuns în Ierusalim. EL a intrat în Templu (conform notelor ediției, Curtea Neamurilor, singurul loc în care neevreii puteau să I se închine lui Dumnezeu, n.tr.) şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 16 şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă (conform notelor ediției, sau, vreun lucru; termenul Grecesc se poate referi şi la un vas sau o unealtă, n.tr.) prin Templu. 17 EL îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris:
«Casa MEA va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate neamurile.» (conform notelor ediției, Isaia 56:7, n.tr.)?
Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!” (conform notelor ediției, Ieremia 7:11, n.tr.)
18 Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de EL, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura LUI. 19 Şi ori de câte ori se făcea târziu, YAHUSHUA şi ucenicii LUI ieşeau afară din cetate.
20 Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. 21 Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi I-a zis:
– Rabbi (conform notelor ediției, „Rab înseamnă mare, puternic, important;” în acest context, se referă la o autoritate spirituală; sau: Învăţătorule, Maestre, n.tr.), iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!
22 YAHUSHUA a răspuns:
– Aveţi credinţă în DUMNEZEU! 23 Adevărat (conform notelor ediției, unele manuscrise timpurii aveau, „Dacă aveţi credinţă în DUMNEZEU, 23 adevărat,” n.tr.) vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!” şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! 24 De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da. 25 Şi când staţi în picioare rugându-vă, să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi TATĂL vostru Care este în Ceruri să vă ierte vouă greşelile.”
Apocalipsa 20
„Am văzut un înger care cobora din cer şi care avea cheia Adâncului şi un lanţ mare în mână. 2 El a înşfăcat balaurul, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. 3 El l-a aruncat în Adânc, apoi a încuiat şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile până când se vor fi împlinit cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie eliberat pentru puţin timp.
4 Am văzut nişte tronuri, iar celor ce şedeau pe ele li s-a dat autoritatea să judece. Am văzut şi sufletele celor ce au fost decapitaţi din pricina mărturiei lui YAHUSHUA şi din pricina Cuvântului lui DUMNEZEU, care nu i s-au închinat fiarei, nici imaginii ei şi care n-au primit semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au domnit cu YAHUSHUA timp de o mie de ani. 5 (Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani.) Aceasta este prima înviere. 6 Fericiţi (conform notelor ediției, sau, binecuvântați, n.tr.) şi Sfinţi sunt cei care au parte de prima înviere! Asupra acestora a doua moarte nu are autoritate, ci vor fi preoţi ai lui DUMNEZEU şi ai lui YAHUSHUA şi vor domni cu EL timp de o mie de ani.
7 Când se vor fi împlinit cei o mie de ani, satan va fi eliberat din închisoarea lui 8 şi va ieşi ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului – pe Gog şi Magog (conform notelor ediției, Ezechiel 38-39, n.tr.) – şi să le adune pentru război. La număr, ele sunt ca nisipul mării. 9 Ele s-au ridicat la orizontul pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea iubită. Atunci a coborât foc din cer şi i-a mistuit. 10 Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în lacul de foc şi pucioasă, unde erau fiara şi profetul fals. Ei vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor.
11 Apoi am văzut un Tron mare şi alb şi pe CEL CE şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa LUI şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. 12 I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. 13 Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor (conform notelor ediției, Hades, n.tr.) i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui. 14 Moartea şi Locuinţa Morţilor (conform notelor ediției, Hades, n.tr.) au fost aruncate în Lacul de Foc. Aceasta este a doua moarte: Lacul de Foc. 15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în Lacul de Foc.”
Apocalipsa 13:7-16
„(Fiarei, n.tr.) i s-a dat să poarte război cu Sfinţii şi să-i învingă. Şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie, popor, limbă şi neam. 8 Toţi locuitorii pământului i se vor închina, şi anume aceia ale căror nume nu au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii MIELULUI, Care a fost înjunghiat (conform notelor ediției, „sau, ale căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieţii MIELULUI, Care a fost înjunghiat de la întemeierea lumii,” n.tr.) 9 Cine are urechi, să audă!
10
Cine trebuie să meargă în captivitate,
în captivitate va merge!
Cine trebuie să fie omorât de sabie (conform notelor ediției, sau, cine ucide cu sabia, n.tr.),
de sabie va fi omorât!
Aici este răbdarea şi credinţa Sfinţilor!
11 Am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară. Avea două coarne ca de miel şi vorbea ca un balaur. 12 Ea a exercitat toată autoritatea primei fiare, în locul ei. A făcut ca pământul şi locuitorii lui să i se închine primei fiare, cea a cărei rană de moarte fusese vindecată. 13 Făcea semne mari şi cobora chiar foc din cer pe pământ înaintea oamenilor. 14 Ea îi ducea în rătăcire pe locuitorii pământului prin semnele care îi fusese dat să le facă în locul celeilalte fiare, spunându-le locuitorilor pământului să facă o imagine a fiarei care avusese rana cauzată de sabie, şi care totuşi a trăit. 15 I-a fost dat să dea suflare imaginii fiarei, pentru ca imaginea fiarei să şi vorbească şi totodată să facă ca toţi care nu se închină imaginii fiarei să fie omorâţi. 16 Ea a făcut ca la toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte 17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.”
i În contextul Faptelor Apostolilor, limba îi era adesea necunoscută vorbitorului Faptele Apostolilor 2:6 („Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă;” referință citată în original, n.tr.)
ii Apocalipsa 9
iii Joc de cuvinte care sugerează două sau mai multe sensuri. „Obama-Nare” este un joc de cuvinte, asemănându-se cu „abominare.” Vedeți Profeția 123 unde YAHUVEH SE referă la abominarea legilor ratificate în America (unde Obama a fost președinte) care acceptă homosexualitatea și căsătoriile de același sex drept ceva care trebuie tolerat, când de fapt sunt abominabile. Ambele dăți când acest cuvânt este folosit în Profeție, este greu de distins exact dacă cuvintele vorbite sunt „abominare” sau „Obama-Nare.” YAHUVEH a început să vadă Națiunea Americii ca o abominare din cauza nelegiuirii ei sub Obama.
iv Apocalipsa 21:4 „EL va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.”
v Proverbe 1:7, „Frica de DOMNUL YAHUVEH este Începutul ÎNȚELEPCIUNII.”
vi Galateni 5:13-26 „13 Voi aţi fost chemaţi la libertate, fraţilor, dar nu folosiţi libertatea pentru fire (conform notelor ediției, sau, „carne,” n.tr.), ci, în dragoste, slujiţi-vă unul pe altul.
14 Căci întreaga Lege se poate rezuma la o singură poruncă: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.”
15 Însă dacă voi vă faceţi rău unul altuia şi vă mâncaţi între voi, aveţi grijă să nu vă distrugeţi unii pe alţii!
16 Vă spun: Umblaţi prin DUHUL şi astfel nu veţi împlini pofta firii.
17 Căci firea pofteşte împotriva DUHULUI, iar DUHUL doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi.
18 Însă, dacă sunteţi călăuziţi de DUHUL, nu sunteţi sub Lege.
19 Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, 21 geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui DUMNEZEU.
22 Dar roada DUHULUI este Dragostea, Bucuria, Pacea, Răbdarea, Bunătatea, Generozitatea, Credinţa, 23 Blândeţea, Înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege (conform notelor ediției, sau, Lege, n.tr.).
24 Cei ce sunt ai lui MESIA şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei.
25 Dacă trăim prin DUHUL, trebuie să şi umblăm prin DUHUL.
26 Să nu fim îngâmfaţi, provocându-ne unii pe alţii şi invidiindu-ne unii pe alţii.” Vedeți Romani 8: 1-6, 13-19, 22-23.
* * * * * * *